De la 1 martie, tarifele pentru parcările publice din Capitală se vor schimba din nou

Amenzi mari pentru cei care parchează aici. Doar anumite persoane au prioritate. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Începând cu 1 martie, În București nu vor mai exista cele trei zone care percep tarife diferite pentru parcare. Acest lucru înseamnă că va exista o taxă unică, de 5 lei.

În noul regulament privind parcările din București se prevede că taxa pentru utilizarea unui loc de parcare permanent, la adresa de domiciliu, va costa 50 de lei/lună, sau 500 de lei/an.

În acest caz, autoritățile vorbesc despre un abonament de parcare, care se eliberează pe perioada unui an calendaristic.

De asemenea, în toate zonele din București, unde parcările publice, fără abonament, cele albastre, sunt administrate de Primăria Generală, se va impune o taxă de 5 lei/oră, pentru parcarea unui autoturism.

Și în acest caz, Primăria Generală a municipiului București anunță anumite facilități pentru cei care folosesc locul de parcare timp de mai multe ore.

Astfel, pentru o zi de parcare, prețul plătit de un bucureștean va fi de 25 de lei, sau pentru o lună, de 500 de lei. Ca și la Cluj Napoca, la București vor exista abonamente lunare pentru locurile publice, caz în care se va emite o legitimație, care trebuie afișată în parbriz.

Amenzi aspre pentru cei care parchează ilegal

Cine nu are abonament pentru parcarea în zona publică, sau cine nu a achitat taxa de parcare în termen de 15 minute de la oprirea motorului, va fi amendat cu suma de 200 de lei.

În plus, mașina va fi blocată cu un sistem special care va fi aplicat pe roți. Inspectorii de la parcări nu vor demonta aceste sisteme, până când proprietarul mașinii nu va achita amenda.

Se poate plăti online

Unul dintre viceprimarii Primăriei Generale, este vorba despre Stelian Bujduvean, a anunțat că se va introduce de la 1 martie a.c., și un sistem de plată online, care va putea fi accesat de pe platforma ghișeul.ro.

”Digitalizăm plata taxelor prin intermediul platformei Ghişeul.ro. Bucureştenii îşi vor putea plăti taxele către Primăria Capitalei, abonamentele STB şi abonamentele de parcare, online, prin intermediul aceste platforme! Plăţile se vor realiza fără perceperea unor taxe suplimentare”, a transmis, miercuri seară, 22 februarie, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduvean, citat de Capital.ro.