Dragii mei lupi, padawani și hobbiți, mă tot întreb și nu găsesc răspuns: de ce genocid și nu holocaust? Ziua de 24 aprilie îmi aminteşte, mereu, de ceva. În multe case şi în toate bisericile armeneşti se aprind lumânări și candele ca pomenire pentru genocidul din 1915. Poate un milion de armeni, unii spun mai mult, au fost ucişi de turci. Totul a început, într-o zi de duminică. Acum exact 105 ani, era duminică și era 24 aprilie.

 

Ştiu acest lucru de la Paris, demult, dintr-o altă zi de 24 aprilie. Am fost invitat de un alt „meteque”, Moustaki, în studioul lui, unde pe pereţi erau instrumente muzicale din toată lumea, iar la intrare motocicleta lui. A trecut totul, ca un vis. Era ziua de naștere a unei tinere cîntărețe, prietena mea de atunci și am dat acolo o mică petrecere. Printre invitați era şi un armean, Aznavourian, astăzi și el dus de pe pământ, în raiul armenesc. Ne-a povestit tragedia poporului lui, apoi luând o cobză armenească a cântat ceva în limba lui cu lacrimile şiroindu-i pe obraz. L-am întrebat ce a cântat. „Un blestem”, a spus armeanul.

 

Mult timp, de-a lungul anilor, de 24 aprilie, armenii lua gâtul câte unui turc însemnat, ambasador, consul, mare afacerist, undeva în lumea largă. Sau măcar o ureche. Ca să amintească turcilor și lumii de asasinatul în masă al armenilor din anul 1915 și că ei nu iartă și nu uită. Apoi cei care pierduseră frați și surori, părinți și copii, omorâți de turci și erau atât de hotărâți, au îmbătrânit, mâna lor nu mai putea să țină șemșirul.

 

O să vă spun și eu ce am auzit acum cincizeci de ani, de la tînărul, pe atunci, armeanul Aznavour.

 

Duminică, 24 aprilie 1915, au fost arestați, dimineața, pe la orele 9, toți armenii importanți din Turcia, care contau, lideri, preoți, politicieni, ingineri, doctori, profesori, peste trei sute de persoane. Ulterior au fost executați, cu toate protestele și în ciuda faptului că ambasadorul SUA în Turcia a făcut imposibilul ca să le salveze viețile. A fost semnalul pentru atrocități și asasinate în masă înspăimîntătoare. Peste un milion de victime, poate două, nimeni nu știe exact. Armeanul ne-a spus că nu a fost nimic politic sau rasial, cu toate că așa părea, a fost vorba de asasinate și jaf. Turcii sunt niște venetici, niște stricători și jefuitori apăruți relativ tîrziu pe scara istoriei. Tot ceea ce știu acum și fac pe grozavii au furat de la persani. Au găsit în Caucaz, Anatolia și Nordul Siriei proprietăți și ferme prospere. Ale kurzilor și ale armenilor, care locuiau acolo de mii de ani. Puteau să intre în posesia lor doar dacă proprietarii dispăreau. Ceea ce au făcut, în 1915, cu armenii, sub un pretext oarecare și continuă și în ziua de astăzi cu kurzii. Kurzii sunt mai amarnici decît armenii, țin cuțitul bine ascuțit în ciorap, știu pentru că am fost acolo și am avut de-a face cu ei. Într-un fel i-am aprobat și i-am admirat, când eram în zonă am ținut și eu, în ciorapul stâng, un șeșmșir, ascuțit ca briciul, făcut la Zanjan. Armenii au fost luați pe nepregătite, li s-a retezat capul de la început prin asasinarea elitelor lor. Așa că mulți au fugit, au părăsit totul, case, proprietăți, turme, vii, ogoare și au fugit unde au văzut cu ochii ca să-și salveze viața. Asta doreau și turcii.

 

Ca urmare am avut şi noi, în România, mulţi emigranţi armeni după primul război mondial. Câteva mii, poate zeci de mii. Oameni cumsecade, creştini buni, foarte buni negustori, excelenţi meseriaşi.

 

Pe unde am umblat prin Orient, mereu legam prietenie cu câte un armean. Fetiţa mea a fost botezată de Catholicosul din Isfahan, iar un naş a fost ministrul energiei din Iran, musulman, care a spus „Dumnezeul meu şi cu Dumnezeul vostru se văd unul cu altul când îşi potrivesc barba în oglindă!”. Aşa că, spre voia bună generală ministrul a intrat în Biserică şi s-a supus ritualului armenesc. Erau alte vremuri, când lumea se pregătea de pacea de o mie de ani şi bunăstarea promise. Se credea că spaţiul islamic şi cel creştin vor converge către legături strânse economice, comerciale, de cultură şi artă. Nu a fost să fie... 911 a schimbat totul, oameni ca mine, oameni ai păcii, au fost decartați și înlocuiți cu oamenii războiului.

 

Dar continui să mă întreb de ce ceea ce s-a întâmplat cu asasinarea în masă a armenilor de către turci se numește genocid și nu holocaust. Genocid nerecunoscut de guvernul turc, dar o să-i vină și lui rândul, morile zeilor macină rar, dar foarte fin. Par puternici și stăpâni pe situație, dar este doar o iluzie. Regula și legea o fac în Turcia șeicii arabi, putrezi de bogați, iar sultanul Erdogan este doar o marionetă. Turcii patrioți au trebuit să plece din țară, ca armenii acum o sută de ani. Am mai mulți prieteni printre ei, vreo cinci, otomani adevărați, oameni de calitate, cu stare. Când trec pe la mine, în pustnicie, lasă cîteva lacrimi pentru țara lor, aici nu îi vede nimeni.

Poate unde ”holocaust” este un termen strict care se referă numai la marea tragedie a evreilor. Ca și ”diaspora”, care se referă tot și strict la evrei, la cei care sunt în afara statului Israel. Este explicația mea, pot să fie multe altele.