Un val de manifestații s-a revărsat peste Tel Aviv de la sfârșitul lunii iulie, cînd aproximativ 100.000 de israelieni au venit în Piața Rabin pentru a prosta față de excluderea cuplurilor homosexuale dintr-o lege privind mamele-surogat care a trecut recent prin parlament.

Cea mai mare parte a mâniei protestatarilor s-a îndreptat către premierul Benyamin Netanyahu, care inițial susținuse un amendament la proiectul de lege care extindea privilegiul și la membrii comunității LGBT, însă apoi a renunțat la el, la presiunea cercurilor evreiești ultra-ortodoxe.

Motivată de aceeași nemulțumire a avut loc și o grevă națională, iar unele companii au mers până acolo încât s-au oferit să plătească ele nota de plată de 100.000 de dolari, cât ar costa cuplurile homosexuale găsirea unei mame surogat în străinătate.

Masele de oameni cu drapele-curcubeu au fost înlocuite două săptămâni mai târziu de cele ale minorității druze și 50.000 de oameni au ieșit în aceeași piață ca protest față de adoptarea legii Statului Națiune de către parlament care acordă un statut cvasi-constituțional caracterului evreiesc al statului Israel omițând orice referire la egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, așa cum preciza Declarația de Independență.

În următarea săptămână, steagurile druze au fost înlocuite cu steaguri și lozinci palestiniene pe care scria „Resist Apartheid”, Piața Rabin fiind umplută de 30.000 de arabi israelieni care se opuneau aceleiași legi a Statului Națiune.

Mișcările sociale au avut ecou în toată țara, beneficiind de titluri de-o șchioapă în principalele publicații, iar subiectele au fost dezbătute de experți politici și activiști sociali, arată o analiză din Jerusalem Post.

Apoi, sâmbătă seara, o altă demonstrație a avut loc în Piața Rabin, dar care, spre deosebire de celelalte, nu a stârnit aproape deloc atenția presei și a atras ceva mai puțin de două sute de persoane originare din comunitățile israeliene din sudul țării, care de zece ani sunt ținta atacurilor cu rachete dinspre Fâșia Gaza ale Hamas.

În fapt, doar câțiva spectatori au fost prezenți pentru a asista la simularea unei alarme de rachetă, în timpul căreia manifestanții au strigat „Cod Roșu” și s-au aruncat cu fețele la pământ și cu mâinile pe cap. Fără steaguri care să-i identifice (doar cele ale Israelului), participanții au agitat baloane aluzie la miile și miile de baloane și zmeie incendiare folosite de palestinieni pentru a da foc recoltelor israelienilor.

Acest „Terorism cu zmeie” a fost însoțit de violențe săptămânale de-a lungul frontierei cu Gaza, provocare de „Marșul Întoarcerii” lansat de Hamas și de circa 500 de proiectile care au fost trase asupra localităților israeliene.

Demonstrația a avut loc pe fondul negocierilor lui Netanyahu, prin intermediul Egiptului și al ONU, pentru a ajunge la o încetare a focului cu Hamas și restabilirea fie și temporară a calmului în zonă, scrie Jerusalem Post.

Pentru israelienii din sud, este un „deja vu”. După trei războaie împotriva Hamas din 2009 încoace, inclusiv o conflagrație de 50 de zile, acum patru ani, ei au ieșit iar în stradă. La fel de sceptici că ar fi posibilă o eradicare a terorismului în Gaza.

Este greu de înțeles indiferența opiniei publice israeliene față de o situație care oriunde în altă parte ar fi considerată inacceptabilă. Fără îndoială, comentează Jerusalem Post, este vorba de o „oboseală” legată de o problemă care, în absența unui conflict, nu are repercusiuni directe asupra activității cotidiene a majorității cetățenilor.

Însă pentru unii este deconcertant să vadă că manifestațiile care denunță societatea israeliană ca nedreaptă, dacă nu chiar rasistă, sunt de cel puțin o sută de ori mai numeroase decât ale celor a căror viață este amenințată zilnic. Și trebuie remarcat că manifestanții de la marile demonstrații nu par câtuși de puțin conștienți de libertatea lor de a se întruni și protesta, care contrazice însuși motivul protestului lor: că Israelul nu este un regim democratic.

Diferențele uriașe de număr exprimă și diferențele dintre capacitățile Stângii și Dreptei de a mobiliza oamenii. Protestele LGBT și împotriva Statului Națiune au fost sprijinite și finanțate de o importantă rețea de grupări de stânga.

Dreapta israeliană, care acuză adesea presa ostilă că influențează opinia publică, a încercat zadarnic în ultimii ani să schimbe legislația pentru a limita influența ONG-urilor și a susținătorilor lor din străinătate.