De ce trebuie să intre România în Schengen. „Suntem cel mai aproape, din toate încercările noastre”

De ce trebuie să intre România în Schengen. „Suntem cel mai aproape, din toate încercările noastre”Schengen. Sursa foto: Arhiva EVZ

Autoritățile din România nu înțeleg de ce aderarea României la spațiul Schengen durează atât de mult, mai ales după ce țara noastră a arătat că îndeplinește toate criteriile.

Unii europarlamentari au declarat că România merită să intre în spațiul Schengen cât mai repede. Și câțiva reprezentanți ale altor state consideră că țara noastră a făcut multe progrese în ultima vreme.

Brigit Sippel, europarlamentar german, a declarat că Germania a vrut mereu ca România să intre în Schengen.

„Pentru mine și pentru Parlamentul european nu este nicio diferență, pentru că noi am promovat mereu ideea că România trebuie să intre în zona Schengen, dar, pe de altă parte, am văzut în această situație specială, cu războiul din Ucraina, că România a făcut multe pentru a-i susține pe oamenii din Ucraina, pentru a fi parte din efortul de a primi refugiații ucraineni și cred că această solidaritate ar trebui să contribuie la poziția statelor membre care trebuie să spună că solidaritatea este un drum cu două sensuri. România s-a descurcat foarte bine în această criză și, de asemenea, cred că înțelegem că numai împreună suntem puternici ca Uniune Europeană în fața marilor provocări și nu mă refer doar la războiul din Ucraina.

Eu sper că și asta va juca un rol în luarea deciziilor în acele state membre care încă sunt un pic reticente”, a spus europarlamentarul german.

România merită aderarea la Schengen

Și europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat că România a făcut progrese și că nu înțelege de ce durează așa mult procesul de aderare. El a mai spus că țara noastră are tot dreptul să intre în Schengen și că a dovedit acest lucru.

Sursa: Facebook/ Rareș Bogdan

„Nu vreau să vin cu certitudini că nu le am, nu le are nimeni decât bunul Dumnezeu, în schimb pot să spun că suntem cel mai aproape de Schengen din toate încercările noastre timp de 11 ani. Eu cred că pe data 9 decembrie nimeni nu poate să oprească România de a intra în spațiul Schengen.

Din punct de vedere tehnic după cum s-a a văzut pe concluziile delegației celor 22 de specialiști din 12 țări, lucrurile sunt extrem de clare. România este pregătită din punct de vedere tehnic. Vizita lor în șapte puncte de frontieră, două centre de imigranți și centrul de cooperare poliţienească a arătat extrem de clar că nu există nicio motivație pentru ca România atât din punct de vedere fluvial, maritim, cât și din punct de vedere aeroportuar, respectiv terestru sau feroviar, să fie blocată în accesul spre Schengen”, a spus Rareş Bogdan, potrivit A3.