Ivanka Trump se consideră o paladină a drepturilor femeilor. O implicare despre care a declarat că vrea s-o exercite şi din rolul său la Casa Albă şi chiar se dovedeşte activă pe reţelele de socializare, scrie despre drepturile femeilor, vorbeşte la diverse întruniri, intervine când este cazul pe teme grave, organizează tot felul de evenimente cu şi despre femei.
Însă, fiica preşedintelui, nu a proferat niciun cuvânt după tweeturile cu care Donald Trump zilele trecute a atacat pe cei doi jurnalişti ai programului tv "Morning Joe" cu fraze judecate ca fiind ofensive şi sexiste vis-a vis de jurnalista Mika Brzezinski. Acest lucru este notat de toată presa americană, oripilată de expresiile pe care le foloseşte un preşedinte de stat la adresa unei femei.
Atacurilor lui Trump le-au urmat o avalanşă de critici bipartizane, cu diverşi exponenţi republicani care au condamnat cuvintele preşedintelui. De partea sa şi Melania Trump care reia cele declarate de purtătoarea de cuvânt spunând că Trump răspunde când e atacat. Rămâne însă tăcerea ''asurzitoare'' a fiicei sale pentru care comandantul şef a dorit un birou la Casa Albă.
Tot presa americană aminteşte şi despre faptul că Ivanka ar fi supărată pe tatăl său datorită deciziei de a rupe orice legătură cu acordul de la Paris punând-o într-o situaţie jenanţă vis-a-vis de oamenii implicaţi în acest proiect şi cărora le-a dat garanţii că îi va ajuta de la Casa Albă în combaterea poluării şi tot ceea ce ţine de climă.