Uneori, succesul dăunează grav sănătății. Este cazul lui Al Paccino.
Marele actor a dat lovitura cu rolul din filmul Nașul, însă ce a urmat nu a fost tocmai ușor. Succesul lui „Michael Corleone” i-a adus o faimă pe care la început n-a putut s-o gestioneze, astfel că a trebuit să urmeze tratament pentru așa ceva!
Într-un interviu acordat The Hollywood Reporter, Al Pacino, ajuns azi la venerabila vârstă de 79 de ani, mărturiseşte că a mers la psiholog timp de 25 de ani după filmările la „Nașul I”! „A trebuit să fac multe lucruri. Am fost la terapie cinci zile pe săptămână timp de 25 de ani. A fost o bună decizie pentru mine să mă îndepărtez de acel ritm frenetic. Mi-a plăcut. Dar ce se întâmplă e că se termină banii”, admite Pacino.
În anii ‘70, peliculele „Naşul”, „Serpico”, „Naşul II” şi „După amiază de câine”, dar și numeroasele premii primite l-au transformat pe Al Pacino în cel mai iubit și cerut actor de la Hollywood.
Al Pacino a revenit pe marile ecrane în 2019 cu rolurile din „Once Upon a Time… in Hollywood”, în regia lui Quentin Tarantino, şi „The Irishman”, al lui Martin Scorsese, unde joacă alături de Robert De Niro şi Joe Pesci.
Pentru rolul din „The Irishman”, Pacino este nominalizat la Globurile de Aur.