Rusia a obținut un loc în Consiliul de Securitate al ONU în mod absolut legitim, lucru cu care a fost de acord și Ucraina, a declarat luni, la o conferință de presă ținută la New York, Reprezentantul Permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, răspunzând la o întrebare despre legitimitatea prezenței Rusiei în Consiliul de Securitate.
"Am primit acest loc după ce am fost recunoscuți drept continuatori ai Uniunii Sovietice, cu toate denumirile și obligațiile care decurg de aici. În acest sens a existat un acord cu toți foștii membri ai Uniunii Sovietice, inclusiv cu Ucraina", a spus Nebenzia.
Astfel de explicații au trebuit date deoarece în Ucraina și în Occident s-a declanșat o puternică campanie anti-rusească în legătură cu președinția Rusiei în Consiliul de Securitate în luna aprilie. Rotația este prevăzută de "Regulile provizorii de procedură ale Consiliului de Securitate", potrivit cărora unul din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate deține acest post timp de o lună, într-o ordine stabilită în funcție de ordinea alfabetică după numele englezesc al țării. Iar în acest lucru nu există nicio componentă politică. Înainte de Rusia, în luna martie, în Consiliul de Securitate a deținut președinția Mozambicul.
De regulă, o astfel de rotație nu duce la discuții. De data aceasta, însă, i s-a acordat o atenție sporită, dacă nu chiar scandaloasă. Printre motive - acțiunile de luptă care continuă în Ucraina și hotărârea Curții Penale Internaționale de a emite un mandat de arestare pentru președintele Fedrației Ruse, Vladimir Putin, și Ombudsmanul pentru Copii, Maria Lvova-Belova. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat "absurditatea" intrării Rusiei la postul de președinte al Consiliului de Securitate, care demonstrează "falimentul total" al ONU.
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a numit acest eveniment ca fiind cea mai nefericită glumă de 1 aprilie și o palmă la adresa comunității mondiale. El a făcut apel la toți ceilalți membri ai Consiliului de Securitate să oprească orice încercări ale Moscovei de a abuza de poziția sa și chiar să boicoteze. Pentru aceasta este necesar ca șapte membri ai Consiliului de Securitate să lipsească de la fiecare ședință sub președinția Rusiei. Atunci Consiliul de Securitate nu va putea adopta niciuna dintre rezoluții, iar activitatea principalului organism ONU se va opri.
De asemenea, de la începutul operațiunii militare speciale a Federației Ruse în Ucraina au existat apeluri repetate ca Rusia să fie exclusă din Consiliul de Securitate și să fie privată de dreptul de veto. În lumina operațiunii militare speciale, congresmenii americani au scris o rezoluție în acest sens, șeful Consiliului European, Charles Michel, a cerut să fie elaborat un mecanism de suspendare a calității de membru al Rusiei în Consiliul de Securitate, acuzând Moscova de încălcarea dreptului internațional. În același timp, Washingtonul și Bruxelles-ul recunosc că este dificil să excludem Rusia din Consiliul de securitate pentru moment, deoarece un astfel de pas "va duce la un impas în însuși conceptul de securitate al ONU".
De ce Rusia nu poate fi privată de statutul de membră în Consiliul de Securitate al ONU
Dar Reprezentantul Permanent al Ucrainei la ONU, Serghei Kislița, în colaborare cu profesorul Universității Yale Jeffrey Sonnenberg, într-un recent articol pentru "Time", au mers mai departe, propunând un plan în trei etape pentru excluderea Federației Ruse nu numai din Consiliul de Securitate, ci și din Adunarea Generală a ONU. Iar fostul ambasador american la Moscova, Jon Huntsman, a considerat oportun ca Rusia să fie ocolită și să se transfere președinția Consiliului de Securitate de la Mozambic la Elveția, care, potrivit rotației, ar trebui să prezideze Consiliul de Securitate în luna mai.
Se invocă, de asemenea, și faptul că Rusia nu ar avea o suficientă autoritate economică pentru a rămâne membru permanent al Consiliului de Securitate. Sonnenberg a subliniat că aportul Rusiei la bugetul ONU este de doar 2% , mai puțin de jumătate din contribuția Italiei. Și pentru comparație sunt exemplificate cotele SUA și Chinei în bugetul organizației, de 22 și respectiv 12%
Astfel de "dorințe stranii" nu pot fi considerate ca ceva nou pentru Moscova. Cei care solicită privarea Rusiei de statutul său juridic legitim sunt conștienți de latura juridică a problemei. Excluderea Rusiei, succesorarea de drept a URSS, din Consiliul de Securitate este imposibilă fără aducerea de modificări la Carta ONU. Așa cum este imposibil ca Rusia să fie privată de dreptul de a prezida Consiliul. Fără Rusia își vor pierde sensul nu numai activitățile Consiliului de Securitate, ci și ONU în ansamblu. Și aceasta va însemna distrugerea întregii arhitecturi existente, deși nu ideale, a relațiilor internaționale. (Rador)