În lumea creștină, persoanele decedate sunt în general îngropate. Ritualul de înmormântare poate să difere de la o țară la altă, dar în toată Europa se respectă o regulă clară. Sicriul trebuie îngropat la doi metri sub pământ.
Un deces în familie este întotdeauna un moment extrem de dureros. La nivel mondial există mai multe ritualuri prin care o persoană este condusă pe ultimul drum. Acestea țin în general la religie și de tradițiile fiecărei țări. În lumea creștină, persoanele decedate sunt, în general înhumate sau incinerate.
În cazul înhumării există o regulă clară respectată atât în România, cât și în Europa sau SUA. Sicriul cu persoana decedată trebuie îngropat la doi metri sub pământ. Este nevoie ca groapa să nu fie superficială, din motive sănătate publică ce au legătură cu procesul de descompunere a unui cadavru. În trecut, se respecta această regulă și pentru ca mormântul să nu poate fi răvășit de animale.
Regulă de sute de ani
Este clar de ce groapa trebuie să fie mai adâncă, dar puțini știu însă cum s-a ajuns la această adâncime de exact doi metri. Acest obicei datează încă din secolul al XVII-lea, din Anglia. În anul 1655 țara a fost lovită de o epidemie cumplită de ciumă. Cea mai mare teamă a oamenilor era atunci răspândirea bolii.
Chiar dacă aceasta se transmitea mai mult prin intermediul insectelor și mai puțin al cadavrelor, s-a decis atunci ca toate persoanele decedate să fie îngropate la o adâncime de șase picioare sub pământ (six feet under), adică aproximativ doi metri. Chiar dacă această măsură luată atunci de autorități a fost intens contestată, ea nu a fost anulată. Este valabilă și astăzi, în Europa și în mare parte din SUA.
Alte obiceiuri peste Ocean
Peste Ocean există însă și alte ritualuri. În New Orleans este recomandată incinerarea sau înhumarea la mai puțin de doi metri, deoarece există ape subterane care pot împinge sicriele la suprafață. În Connecticut oamenii își pot înhuma rudele chiar și în propria curte, deoarece nu există niciun fel de interdicții sau reguli speciale, potrivit todayifoundout.com.