Medicul Adrian Marinescu a făcut o analiză legată de tulpina din India, în jurul căreia există numeroase semne de întrebare și puține răspunsuri.
Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș”, a vorbit despre panica apărută odată cu apariția unei noi tulpini a coronavirusului. Este vorba despre mutația din India, care face ravagii în această țară. Și care a început să își facă apariția și în alte zone ale lumii, inclusiv în România.
„Este de urmărit în viitor, pentru că ne interesează mai multe lucruri”
„Trebuie să înțelegem că, atunci când apare o variantă nouă, e doar o chestiune de timp până ajunge peste tot. Sunt de acord că nu sunt suficiente date. Această tulpină indiană, care are două mutații la nivelul proteinei E, este de urmărit în viitor, pentru că ne interesează mai multe lucruri: 1. dacă este mai agresivă, dacă are o virulență care determină mai multe forme severe, şi atunci avem o mare problemă. 2. Dacă se transmite mai ușor.
În India a ridicat multe probleme dar știți bine că în India regulile de igienă, distanțarea şi, în general, măsurile de prevenție, sunt mult mai greu de respectat. 3. Felul în care interacționează cu variantele actuale de vaccin
Este o perioadă în care nu trebuie să fim îngrijorați dar trebuie să fim prudenți. Trebuie văzut dacă se va întâmpla ca în cazul variantei britanice, care s-a transmis uşor, sau dacă va fi ca în cazul altor variante - Brazilia, Africa de Sud, în care lucrurile n-au mers mai departe”, a spus Adrian Marinescu pentru Antena 3. În ceea ce privește răspândirea, ea este inevitabilă.
Răspândirea tulpinii din India nu poate fi evitată
„Știm că a plecat din Elveția, a ajuns în Grecia. Era clar că va ajunge peste tot. E important de văzut dacă această variantă virală ajunge să fie predominantă, să aibă impact important, sau va rămâne o situație limitată. Nu putem trage o concluzie legată de agresivitate, nu putem spune că avem mai multe forme severe pentru că e tulpina din India.
Nu numai noi, nu pot spune mici cei din Elveția sau Grecia. Deocamdată, știm că se transmite destul de ușor în afara Europei în condițiile epidemiologice din India. Rămâne de văzut ce va fi în continuare”, a mai afirmat medicul.