Paul Surugiu cunoscut sub numele de scenă Fuego spune foarte clar care este motivul pentru care până acum nu s-a căsătorit.
Asta deși a fost implicat într-o relație extrem de serioasă cu Ana Maria Ciaușu, care a explicat și ea la rându-i că nu a fost să fie. „Dorințele nu prea se spun, pentru că mai apoi nu ajung să se îndeplinească! Îmi doresc liniște, asta e clar, indiferent cu ce vine ea și cu felul în care viața mea se va desfășura de acum înainte! Niciodată nu m-am văzut eu în vreun fel și nu mi-am setat „tablouri idilice!
Totul stă sub semnul hazardului și vine la pachet cu numeroase schimbări de decor, așa cum poate nici nu mi le imaginez! Sunt un tip deschis, sincer și las viața să mă poarte pe drumul pe care ea îl are pentru mine”, a explicat Fuego. Artistul a menționat că este foarte curtat pe paginile de socializare, însă nu a reușit nimeni să îi fure inima până la momentul actual. Bărbatul a spus că nu se ghidează după stereotipuri și că nu are un gen de femeie în minte. Acesta a fost împreună cu Ana Maria Ciaușu, iar de curând, fosta iubită a vorbit de ce nu au ajuns în fața altarului. „Mai mult, cei din jurul nostru își doreau asta mai mult decât ne-am dorit noi. Scopul relației noastre nu a fost căsătoria. Pasul ăsta trebuie să vină firesc și nu dintr-o presiune publică sau pentru a intra în rândul lumii”, a precizat Ana Maria Ciaușu.
Pe de altă parte, Fuego este preocupat și de alte lucruri cum ar fi sănătatea sa deoarece suferă de o boală genetică pe care a moștenit-o de la tatăl său. Artistul are probleme cardiace pe care încearcă să le țină sub control prin intermediul medicamentelor, așa că ia în fiecare dimineață niște pastile pentru a-și ține sub control boala. Tratamentul administrat îl ajută la buna funcționare a sistemului circulator. Paul Surugiu a menționat că nu este o boală gravă. Pentru a se menține în formă, vedeta a slăbit și 12 kilograme.
„În momentul în care vii dintr-o genă și moștenești ceva de la părinți, în speță, problema pe care a avut-o tatăl meu cu inima… eu tratez lucrul acesta prin pastile, care nu sunt niște pastile foarte complicate, ci unele pe care le ia orice român în fiecare dimineață. Asta nu înseamnă că sunt un om bolnav”, a mărturisit artistul.