Liberalii sunt demoralizaţi de căderea accelerată din sondaje, de după plecarea din USL, semn că nu au reuşit să convingă propriul electorat că au avut un argument puternic. Cel mai probabil plecarea liberalilor a fost percepută drept o bătălie pentru ciolan (funcţia de vicepremier pentru Klaus Iohannis).

Degringolada  este alimentată subtil chiar din interiorul PNL, de către lideri tradiţionali ostili lui Crin Antonescu. Ludovic Orban dă ca sigură o fuziune cu PDL. Vasile Blaga, interesat şi el în destabilizarea liberalilor, confirmă public ipoteza. Acest lucru care nu contribuie deloc la unitatea partidului. Pentru mulţi liberali o fuziune cu PDL ar putea însemna pierderea funcţiilor, influenţei, privilegilor. În aceste condiţii, de ce ar trage ei în alegerile de anul ăsta?

Este aproape imposibil ca PNL să poată atinge ţinta de 20% la alegerile europarlamentare, în ciuda optimismului lui Crin Antonescu şi a politeţii lui Klaus Iohannis, care, în emisiunea lui Robert Turcescu, s-a declarat  convins că PNL îşi va îndeplini obiectivul. Nu-i putea spune verde-n faţă şefului său de partid că îl paşte un eşec major.

Crin Antonescu pare conştient de situaţia grea a PNL şi preferă să-şi ia toate măsurile de precauţie. Merge prin filialele liberale împreună cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis, sub pretextul că e campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Scopul său este acela de a contribui la asimilarea primarului Sibiului de către formaţiunea liberală. Iohannis e în campanile electoral pentru şefia PNL.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, se comportă responsabil. Ştie foarte bine că într-un an electoral, cum este anul în curs, o criză de succesiune în PNL ar fi fatală partidului. Un congres extraordinar, în care aripiile din partid să se lupte pentru tron, ar destabiliza PNL şi i-ar anula orice şansă de victorie în alegerile prezidenţiale.

Nu este suficient ca Iohannis să preia doar şefia partidului. El trebuie desemnat şi candidat la cea mai înaltă funcţie în stat. Crin Antonescu ar avea mult de câştigat de pe urma unei victorii la Preşedinţie a neamţului. Aş îndrăzni să spun că, de parteneriatul cu primarul Sibiului, depinde viitorul  politic. Klaus Iohannis e mult mai proaspăt şi poate fi mult mai credibil în a-l ataca pe Victor Ponta, candidatul PSD.  Orice critică pe care  Antonescu i-o adresează lui Ponta poate fi uşor demontată prin întrebarea: “Dar de ce a stat PNL la guvernare cu PSD atâta timp, dacă Ponta e atât de rău?”

În ochii electoratului liberal, care s-a îndepărtat de PNL din cauza alianţei cu PSD,  Klaus Iohannis e o garanţie că nesăbuita aventură alături de socialişti a luat sfârşit, că PNL poate redeveni un veritabil partid de centru- dreapta, nemilos cu plozii politici ai lui Ion Iliescu.

Înţeleg de la sociologi că primarul Sibiului are cele mai multe şanse, dintre toţi prezidenţiabilii Dreptei, să intre în turul doi şi să-l bată pe Victor Ponta. Marea sa calitate este că poate lua voturi din toate segmentele electorale, care compun în momentul de faţă Dreapta: şi de la băsişti, şi de la anti-băsişti, şi de la PDL-işti, şi de la PNL-işti.

Victoria lui Iohannis va însemna revenirea PNL la guvernare. Dacă Antonescu va accepta să facă rocada cu el, partidul îi va fi recunoscător şi nu-l va marginaliza. Va putea rămâne în prim-planul PNL, va putea deţine funcţii importante în stat, va putea juca în continuare un rol important. Va putea să amâne retragerea sa din politică, pe care a promis­-o încă din vremea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu din 2012. Va putea să evite dezastrul…