De ce nu poartă Trump mască de protecţie în plină pandemie? Misterul de la Casa Albă

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a fost recent într-o vizită la o renumită companie din statul Arizona, dar nu a purtat mască de protecţie, atât de necesară în pandemia de coronavirus.

Jurnaliştii care l-au aşteptat la Washington, înainte de plecarea spre fabrica unde se începuse producţia măştilor, l-au întrebat pe liderul de la Casa Albă dacă va purta masca de protecţie.

Răspunsul a fost pozitiv, dar practica l-a contrazis pe preşedintele americanilor, care nu a purtat ulterior decât nişte ochelari de protecţie.

Aşa a luat naştere întrebarea referitoare la motivele pentru care liderul celei mai puternice ţări din lume a decis să ignore purtatul măştii de protecţie, deşi Statele Unite ale Americii sunt una dintre cele mai afectate ţări din cauza pandemiei care a izbucnit în China.

Conform ultimelor statistici oficiale, în SUA au fost înregistrate mai mult de 1.200.000 cazuri de coronavirus şi peste 71.000 decese din cauza Covid-19.

În această săptămână, Trump a revizuit estimarea iniţială conform căreia specialiştii preconizaseră că aproximativ 80.000 americani vor muri din cauza virusului din China şi a dus cifra neagră la 100.000.

Mai jos, redăm dialogul purtat între Donald Trump şi jurnalişti înainte de vizita programată la una dintre fabricile Honeywell:

„Reporter: Domnule, plănuiţi să purtaţi o mască?

Donald Trump: Cred că aici este o linie de producţie pentru măşti, nu?

Reporter: Veţi purta o mască?

Donald Trump: Dacă este o linie de producţie pentru măşti, voi purta, da. Nu ştiu dacă este o linie de producţie pentru măşti, dar vom merge să vedem Honeywell. Ei au făcut o treabă incredibilă, pe mai multe fronturi, aşa că îmi voi arăta recunoştinţa acestei mari companii dintr-un mare stat, statul Arizona.”