Fostul prezentator TV de la Cronica Cârcotașilor, Șerban Huidu, a vorbit despre meseria sa din prezent și a dezvăluit de ce nu mai vrea să apară pe micile ecrane și să fie din nou prezentator.
Șerban Huidu este acum producător al emisiunii Cronica Cârcotașilor, deși pentru mai bine de două decenii a fost în postul de prezentator. El mărturisește că meseria pe care o are în prezent i se potrivește perfect. Astfel, acesta nu mai are acum niciun gând să se întoarcă în rolul de prezentator.
„Eu fac emisiunea asta. Nu te gândi că am plecat vreodată. Nici când am plecat atunci între 2010 și 2014 nu am fost departe, tot eu făceam emisiunea. Atunci am revenit pentru că era o problemă reală, nu intru în discuții, dar era o problemă.
O să vedem dacă se va întâmpla și așa pe viitor dar deocamdată eu am demonstrat ce aveam de demonstrat. Cred că trebuie să mai demonstreze și alții. În momentul de față pentru mine sunt cu totul altele mai importante, cum ar fi să pot să produc Cronica”, a declarat Șerban Huidu.
Șerban Huidu, despre rolul lui în emisiunea Cronica Cârcotașilor
Șerban Huidu a declarat că acesta a fost traseul firesc pe care cariera lui trebuie să-l urmeze. Din punctul lui de vedere, un producător bun trebuie să fi fost măcar o dată în postura de prezentator TV sau să fi făcut parte dintr-un proiect pe micul ecran, tocmai pentru a putea înțelege mai bine ce se întâmplă și fața camerelor de filmare.
El a mai mărturisit că așa a putut să devină o persoană tolerantă atunci când gestionează o emisiune și nu-și varsă niciodată nervii sau nu amestecă lucrurile atunci când se află la filmări.
„Nu țip la ei. Am eu alte lucruri pe care să mă enervez, să mă supăr, dar cu ei nu am fost nervos niciodată. Adică nu în genul de reproș sau cu jigniri. Nu așa se face treabă, mai ales că ai în față niște oameni care trebuie să livreze ceva, nu șaibe.
Hai că pe șaibe mai pui presiune, dar în momentul în care lucrezi cu oameni nu îți merge”, a spus fostul prezentator TV, potrivit ego.ro.