De ce nordicii n-ar trebui să fie adepții DIETEI mediteranee. Vezi ce le recomandă experții care au creat "OPUS"

De ce nordicii n-ar trebui să fie adepții DIETEI mediteranee. Vezi ce le recomandă experții care au creat "OPUS"

Virtuțile dietei mediteraneene sunt binecunoscute în toată lumea, dar, pentru locuitorii țărilor nordice, acest regim presupune modificarea în mare parte a obiceiurilor alimentare tradiționale și neglijarea unora dinte produsele locale. În consecință, oamenii de știință de la Universitatea din Copenhaga, în colaborare cu bucătari-șefi danezi, a pus la punct o dietă nordică, denumită "Opus", la fel de sănătoasă precum cea din sudul Europei.

Regimul a fost testat timp de șase luni pe un grup de voluntari (femei și bărbați), iar rezultatele au fost comparate cu cele înregistrate la un alt grup de persoane care s-au hrănit conform standardelor daneze obișnuite. Toți voluntarii implicați în acest studiu prezentau obezitate abdominală. Concluzia a fost că regimul "Opus" permite un control mai bun al greutății și îmbunătățește tensiunea arterială, informează portalul passionsante.be, citat de Agerpres.

Autorii studiului afirmă că dieta propusă de ei nu trebuie urmată cu strictețe și că, de fapt, oamenii se pot alimenta sănătos și gustos fără lucruri din import, ci doar punând în valoare produsele locale de sezon.

Regimul nordic propus de cercetătorii danezi se bazează pe câteva principii precum: consum zilnic mai mare de fructe și legume (mai ales varză, leguminoase, cartofi și diferite verdețuri), de cereale integrale (orz, ovăz și secară) și de ciuperci. În materie de carne, nordicilor li se sugerează să pună accentul pe vânat, pește (gras), crustace și alge.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se recomandă produse de calitate superioară, chiar dacă acest lucru presupune reducerea cantităților de hrană. Trebuie să se evitate aditivii alimentari și să se folosească, atunci când este posibil, produse bio și mâncăruri gătite în casă.