De ce ne sufocăm în Capitală? Obiceiul de la 1700, reluat de bucureșteni

De ce ne sufocăm în Capitală? Obiceiul de la 1700, reluat de bucureșteni Sursa: arhiva EVZ

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a găsit explicația pentru care Bucureștiul depășește în multe zile parametrii de poluare. Conform ministrului, există mulți bucureșteni care trăiesc ca în anii 1700 și ard lemne și diverse materii pentru a se încălzi.

Excluzând pandemia, administrația din București a avut în 2020 o altă problemă majoră în fața căreia nu a găsit soluții: poluarea.

Deși Evz.ro a semnalat de-a lungul anului că există mai multe surse industriale ale poluării din Capitală, ministrul Mediului susține că problema majoră o reprezintă cetățenii care apelează la arderi ilegale pentru a se încălzi.

Mai multe informații despre sursele de poluare și situația din Capitală, puteți citi pe EvZ. 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Principalele surse de poluare în Capitală sunt traficul, încălzirea rezidenţială şi din când în când arderi ilegale din proximitatea Bucureştiului. Aşa cum am anunţat din prima zi, Ministerul Mediului va lua în serios aceste fenomene şi voi fi un duşman declarat al arderilor ilegale. Acestea sunt mai uşor de stăpânit, te duci acolo, stingi incendiul şi rezolvi problema. Dar, când vorbim de încălzirea rezidenţială, aici va trebui împreună cu Guvernul şi primarul general să avem o discuţie, întrucât încălzirea rezidenţială generează foarte multă poluare", a susţinut Fechet, la Forumul Virtual de Energie Verde, citat de Agerpres.

„Bucureștenii se încălzesc cu lemne, ca în 1700”

Fechet arată cu degetul și susține că la poluare contribuie și unii bucureşteni, care încă folosesc lemnele pentru a se încălzi, la fel cum se proceda în urmă cu trei secole.

„Din păcate, dacă o să analizaţi clasamentul marilor capitale ale UE, Bucureştiul este printre puţinele capitale sau poate singura unde încă există încălzire rezidenţială cu lemne de foc, exact aşa cum se întâmpla la 1700. În acelaşi fel se încălzesc o parte din locuitorii municipiului Bucureşti şi din zonele limitrofe, pentru că atunci când este poluare în Bucureşti ea nu vine doar din municipiu, ci avem o aglomerare urbană”, a continuat reprezentantul Guvernului.

Potrivit ministrului, trebuie să existe o strategie foarte clară în acest sens, la nivel de Executiv şi autorităţi locale.

„Pasul unu este să identificăm soluţii serioase de finanţare şi de decizie politică, prin care să reuşim, acolo unde există reţele de gaz şi infrastructură de agent termic pentru încălzire centralizată, să oprim cu totul încălzirea rezidenţială pe lemne. Pentru că, atunci când ai sobă în casă, în cel mai bun caz pui lemne pe foc, însă avem semnale de la cetăţeni, de la Garda de Mediu şi de la alte entităţi, care ne spun că nici măcar lemn nu se arde, ci alte materii, fie că vorbim de plastic, pal, ce anume mai reuşesc bieţii oameni să ardă şi astfel să participe la disconfortul olfactiv şi la poluare”, a adăugat şeful de la Mediu.