Decizia interzicerii vaccinului AstraZeneca pentru categoria cea mai supusă riscului este cu atât mai dubioasă în contextul penuriei de vaccinuri Pfizer și Moderna. Deși autoritățile sanitare au manifestat în alte cazuri o flexibilitate extremă (acceptând de pildă amestecarea vaccinurilor), acum ele preferă să țină bătrânii nevaccinați, decât să le permită vaccinarea cu AstraZeneca.

Cum de a ajuns statul să hotărască în numele cetățeanului cu ce să se vaccineze este o altă grozăvie.

*

Cu COVID sau fără COVID, cu vaccin sau fără vaccin, bătrânii par iremediabil condamnați la moarte.

După ce au fost secționați cu atenție de restul corpului social, izolați prin măsuri de restricție speciale, rupți de familie, zăvorâți în case și aziluri, alungați din biserici și cimitire, bătrânii par să fie principala țintă a acestei pandemii.

O pandemie ideologizată, văzută ca unică oportunitate pentru instaurarea unei Noi Ordini Mondiale.

Și, totuși, ce pericol teribil reprezintă pentru Covidism niște sărmani bătrâni, care mai au doar puține zile până să piară de moarte bună? Cum ar putea ei periclita instaurarea Noii Ordini Mondiale?

Bătrânii sunt singura generație ruptă de internet și nedependentă de telefonul mobil sau de computer. Prin urmare, inaccesibilă valului de propagandă otrăvită care se revarsă din rețea.

Bătrânii au trecut prin vremuri cumplite – război, temnițele politice, deportări, prigoana Securității, foametea, frigul și teroarea comunistă – știu cum arată suferința adevărată. Nu se sperie de un strănut. Nu se sperie de moarte. (Doar de singurătate se sperie.) Or, cum frica de moarte este principalul instrument al instaurării covidismului, bătrânii sunt niște instigatori.

Bătrânii au o relație specială cu copiii, generația cea mai expusă la internet. Bunicii sunt singurii care au puterea să-și scoată nepoții de sub vraja demonică a ecranului. Sunt singurii care îi pot îndemna să iasă la aer, să bată mingea, să spargă geamurile. Să încalce regulile.

Dar, mai ales, sunt cei care le pot spune nepoților povești. Despre un Făt Frumos neînfricat, gata să lase confortul de fiu de împărat pentru o Ileană Consânzeană; despre cum a aflat de fecioara asta minunată de la un povestitor bătrân; cum, fără să o vadă, s-a îndrăgostit de o idee; cum a ales să-și riște viața pentru a o salva din ghearele unui Zmeu, cea mai odioasă ființă de pe lume.

Bunicii le-ar mai putea spune nepoților că, cel mai adesea, Făt Frumos moare, răpus de viclenia Zmeului. Dar este stropit de trei ori cu apă moartă și apoi cu apă vie, și se ridică din morți mai frumos și mai puternic. Și cu paloșul gol în mână, aburcat pe calul înaripat, se repede ca un blestem și taie capetele Zmeului. Și o salvează pe Ileana din izolarea turnului în care era închisă, readucând la viață toată împărăția.

Și, la sfârșit de tot, după „am încălecat pe-o șa…”, bunicii le-ar putea tâlcui nepoților că Făt Frumos este nimeni altul decât Iisus Hristos.

Pentru toate aceste vini, bătrânii noștri sunt condamnați la moarte.