Oricâte ar avra să reproșeze regimului Putin, rușii rămân fideli (în marea lor majoritate actualului conducător). Nu pentru că Vladimir Putin i-ar fi convins că guvernează pentru ei, ci dintr-o nevoie de un lider puternic care să nu dea socoteală decât lui Dumnezeu. Matteo Carnieletto de la cotidianul italian Il Giornale i-a luat un interviu de zenzație lui Nicolai Lilin, autorul cărţii „Putin, ultimul țar”.
Interfonul nu funcționează. Și nici nu ar putea funcţiona, deoarece locul în care urmează să intrăm se află în afara timpului. Aici sunt luminile și umbrele Evului Mediu, dar și miile de contradicții ale lui Rasputin și ale marilor autori ruși. Există vechi icoane ortodoxe și Madone cu pistoale în mână şi-apoi cuțite cu mii de forme și lame ascuțite. Fiecare dintre ele are o poveste, însă trebuie să intri pentru a o afla. Trecem pragul și ne întâlnim cu Nicolai Lilin, autorul cărţii „Putin, ultimul țar”. Părăsim toamna umedă milaneză pentru a îmbrățișa frigul uscat siberian.
Dar să o luăm de la început. De la un bărbat fascinant, cel mai sfânt și cel mai păcătos dintre ruși: Rasputin. Este adevărat că acest „diavol sfânt” l-a cunoscut pe bunicul lui Putin și l-a binecuvântat?
N.L. Este una dintre poveştile pe care le spun Putin însuși și anturajul său. În primii ani ai ascensiunii sale, președintele rus a fost foarte priceput în a-şi crea o serie de legende - bazate totuşi pe povești adevărate - despre el și familia sa. Putin nu a inventat nimic. În viaţa sa există un adevărat epos. În Rusia, cei care îl iubesc și îl consideră „țar” povestesc des aceste legende. Chiar și în zilele noastre, Rasputin este considerat partea sinceră - întunecată, dar în același timp cea mai apropiată de Dumnezeu - a Rusiei. El este sufletul contradictoriu și ambiguu al spiritului rusesc: de origini umile, a reușit să intre în palatul țarului. Fără îndoială, a fost ambiguu. Dar era un adevărat rus.
Şi Putin este un rus adevărat?
N.L. Da, este, iar în carte povestesc despre metamorfozarea lui. În tinerețe și chiar în primii ani ai președinției sale, a vorbit deseori despre importarea modelului democrației occidentale în Rusia. Un proiect pe care l-a abandonat repede deoarece, ca un rus adevărat, a simțit acea particularitate a culturii noastre: nevoia de autoritarism. Un lucru care ne aduce înapoi la vremurile lui Ivan cel Groaznic: într-o dimineață, toți cei mai bogați oameni au pregătit o caravană uriaşă de sănii și s-au dus la mama micuțului Ivan cerându-i să-l pună în slujba lor și să-l numească țar. Oamenii își doreau un țar. Nu-şi imaginau alt țar pentru ei. După „epocile zbuciumate”, revine mereu modelul autoritar.
Cum aşa?
N.L. Pentru că suntem ortodocși. Am moștenit de la bizantini ideea că suntem „a Treia Romă” și că nu va mai exista a patra. Oamenii vor țarul, iar Putin a înțeles acest lucru şi s-a certat cu mulți prieteni din acest motiv. Există o poveste interesantă, dar nu am trecut-o în carte. Într-un interviu pe care i l-am luat, Serghei Pugaciov, „bancherul Kremlinului”, mi-a spus o anecdotă interesantă: Putin s-a dus într-o zi împreună cu Schröder la o mănăstire. Au fost întâmpinați de 50.000 de oameni, iar autoritățile locale au început să se teamă pentru siguranța președintelui și a oaspetelui său. Așa că au trimis echipe de poliție și ceea ce trebuia să fie o operațiune de securitate, a devenit un masacru: polițiștii au început să bată oamenii și multe persoane au avut de suferit. Putin i-a povestit aceast episod lui Pugachiov după care i-a spus: "Care democrație? Eram acolo. Oamenii au fost masacrați de poliție, după care au venit la mine să-mi sărute mâinile. Rușii vor un țar".
Un astfel de lucru este de neconceput pentru un occidental..
N.L. Putin este rus. Pentru a înțelege acest lucru, trebuie mai întâi să înțelegeți sufletul rus, cultura sa și semnificația acestei țări. Nu este nicio critică, nicio laudă. Nu există nimic bun sau rău în asta. Este pur şi simplu o realitate diferită.
Cei trei piloni ai educației lui Putin au fost școala, mama sa și strada. Cum l-au influenţat aceste trei elemente?
N.L. Au fost fundamentale. În copilărie, Putin a suferit din cauza tatălui său, care era un mare erou de război, dar avea probleme fizice majore. Fiind fiul unei persoane cu dizabilități și crescând într-un cartier în care totul se baza pe forță, tânărul Putin a început să ia distanţă de tatăl său. Era mai apropiat de mamă, care nu era o femeie deosebit de cultă, dar care îl iubea foarte mult. Era un adevărat punct de referință. Putin îi vedea pe tații celorlalți copii care erau toți frumoși și sănătoşi, în timp ce tatăl său era suferind pentru că trăise o viață extrem de dificilă. Era un om grozav, numai că Putin și-a dat seama de asta mult mai târziu. Abia în ultimii ani s-a apropiat de el și când era deja președinte, renunța la tot pentru a petrece chiar și o singură după-amiază cu tatăl său. Școala și strada l-au format pe acel Putin pe care îl cunoaștem și îl vedem în acțiunile zilnice. „Baza” pe care o oferă părinții, o descoperim de fapt doar cunoscând cu adevărat o persoană: sunt acele părți ale caracterului pe care nu le vezi într-o acțiune politică. În acțiunea politică, îl vezi pe om în funcție de mediul în care a fost format: dacă este lovit, Putin răspunde. Același lucru şi cu școala: Putin a înțeles că era o modalitate de ascensiune în societate: dacă studiezi înveți ceva - acesta a fost raționamentul lui - devii cineva. Mulți oameni cu care a avut raporturi în copilărie au devenit criminali. Nu era un savant, dar s-a dedicat studiilor. Era foarte metodic. Și a rămas aşa.
„Toți oamenii buni au început în serviciile secrete”. Este o frază care-i aparţine lui Heny Kissinger şi pe care Putin o foloseşte cu plăcere pentru a vorbi despre experiența sa în KGB. Cât de important a fost rolul serviciilor secrete în ascensiunea sa politică?
N.L. Serviciile secrete nu au fost decisive, ci indispensabile în ascensiunea sa politică. Putin nu a fost ales de Sobčak (primul primar ales în mod democratic din Sankt Petersburg, Ed.) pentru că făcea parte din KGB, ci pentru că era unul din KGB cu anumite particularități. Avea o abilitate incredibilă de a crea contacte. Însă pentru a înțelege de ce a intrat Putin în politică, trebuie să înţelegem mai întâi acea perioadă istorică în care marii demnitari încercau să fure şi să ducă în Occident toate bunurile partidului. Din acest motiv, el avea nevoie de oamenii criminalității organizate: la acea vreme, de fapt, singurul mod de a transfera capital în străinătate era unul ilegal. Prin urmare, era nevoie de cineva care să poată comunica atât cu partidul, cât și cu infractorii. Putin a fost omul care a făcut acest lucru. Fraza lui Kissinger demonstrează denaturarea vremurilor noastre. Vorbim rău despre Evul Mediu, uneori chiar greşind, dar nu ne aflăm oare într-un Ev Mediu tehnologic? De fiecare dată când spionii intră în politică, lucurile iau o întorsătură negativă.
Este adevărat, aşadar, ceea ce se spune despre Putin şi despre oligarhi?
N.L. Cu siguranţă că s-a îmbogăţit datorită lor: este un lucru confirmat, pe care încearcă să-l ascundă. Cu toate acestea, există documente în Germania, Luxemburg și Spania. Relația cu oligarhii era indispensabilă. Putin vorbește cu oligarhii și nu poate face altfel. În Rusia, nu poţi ajunge la putere decât în două moduri: câștigând sprijinul familiilor oligarhilor, sau acționând ca și comuniștii, masacrând, pe bună dreptate sau pe nedrept, milioane de oameni. În Rusia nu decide Putin: o fac oligarhii apropiați de el. Oligarhii nu-i lasă decât o mică parte din decizii, în special cele de natură geopolitică și geostrategică, precum războiul din Siria. Dacă trebuie să fie aleasă o companie pentru a extrage petrolul, atunci decid oligarhii, așa cum s-a întâmplat în Siberia cu Nornickel. Apropo: a fost condamnat cineva pentru acel dezastru?
Asta înseamnă că Putin nu este atât de puternic pe cât pare.
N.L. Este, dar numai în contextul care i-a fost încredințat. Există medii în care nu poate intra, dar din care câștigă mult. E ca şi cum oligarhii ar fi închiriat țara: nu le pasă de politica externă sau internă a Rusiei. Sunt interesați doar de afaceri. Putin nu este Stalin și oricine îl compară cu el greșește. Stalin a decis pentru sine, chiar dacă comitetul central era acolo. De fapt, Stalin a împușcat jumătate din comitet la scurt timp după ce a fost premiat.
Când am fost în Siria, am văzut mai multe afișe care îl înfățișau pe Putin împreună cu președintele Bashar al Assad și Hassan Nasrallah, liderul grupării Hezbollah. În acea țară, liderul rus este văzut ca salvatorul patriei, apărătorul creștinilor. Un fel de katekhon, cel care îl opreşte pe Antihrist. Lăsând deoparte dimensiunea mistică, pentru Putin chiar era necesar să coboare pe teren în Siria pentru a nu pierde un aliat important în Orientul Mijlociu. Unde vrea să ajungă?
N.L. Unii cred că Putin vrea să reconstruiască Uniunea Sovietică, dar nu e cazul. Nu este un visător, ca Gorbaciov (care, în realitate, s-a lăsat păcălit de toată lumea). Putin nu este un visător, este foarte rece și logic. Viziunea sa geopolitică se bazează în principal pe interesele sistemului economic pe care îl menține și prin care este întreținut, cumva. Pentru unii a făcut bine, pentru alții a fost rău. Dacă ne gândim la Rusia ca la un melc, trebuie să spunem că acum, după impulsul inițial, se retrage în cochilie. Unii spun că este vina NATO care îl încercuieşte, de exemplu în Ucraina și Belarus. Dar știi care este adevărata problemă? Pur şi simplu țara s-a blocat. Acesta este motivul pentru care totul se prăbușește și dispare şi prezența noastră în Siria, unde facem de fapt jocul chinezilor. Rușii pleacă și rămân doar panourile publicitare. În lumea dinamică și bazată pe viață, unde totul e în mişcare, imobilitatea nu este permisă. Iar Putin se confruntă acum cu această problemă.
https://www.ilgiornale.inews/mondo/intervista-lilin-putin-1896673.html
Articol de Matteo Carnieletto
Traducerea: Rador