Ultimul film al lui Tudor Giurgiu merită, înainte de orice discuție de natură artistică, recunoașterea unui merit: este primul film politic plauzibil produs de cinematografia românească.
Nu putem pune la socoteală așa-zisele filme politice produse înainte de 1989 (de genul ”Setea” ori ”Puterea și adevărul”) pentru că în comunism cineastul nu putea fi liber să exploreze puterea. Orice film politic de dinainte de 1989 este un film de propagandă așa că, pentru discuția de acum, nu contează. După 1990, deși politica a inundat orice ungher al lumii românești, iar artiștii români de toate felurile s-au îmbătat de libertate, cineaștii nu au fost interesați de politică. Din motive ce merită, poate, la un moment dat discutate, cineaștii noștri nu percep spectacolul uman extraordinar al politicii și, de aceea, nu-i simt miza artistică formidabilă. Ici-colo cîte un documentar despre comunism atinge, imprecis, tema relației dintre politică și natura umană, dar la noi, niciodată, nimeni, nu a încercat-o sistematic. Încercări de filme politice înainte de ”De ce eu?” s-au mai făcut, dar nu mă feresc să spun că toate au fost eșecuri lamentabile. Abia filmul lui Tudor Giurgiu poate fi socotit cu adevărat prima încercare românească în gen. Nu orice prezență mai mult sau mai puțin caricaturală a unui personaj-senator ori a unui personaj-șef de partid face dintr-un film oarecare un film politic. Și nu orice e filmat cu actori strînge minimum de condiții să poată fi numit film. Fac aceste precizări pentru cei care, poate, se gîndesc să-mi replice cu ”Ticăloșii” sau cu alte asemenea eșecuri lamentabile. De aceea mă bucur că avem în fiecare an la București un festival al filmului politic, inițiat și coordonat de Copel Moscu, unde putem vedea ce înseamnă, de fapt, acest gen.
Ideea filmului e simplă. Un tînăr procuror competent și ambițios este împins abil de șefii săi să facă o porcărie. Tînărul se prinde și refuză să o facă. Sistemul se întoarce împotriva sa și îl distruge încetul cu încetul împingîndu-l la sinucidere. Un alt mare avantaj al filmului este că, iată, îl poți povesti dintr-o suflare. Nu rîdeți, să poți face un film a cărui esență este rapid povestibilă nu e deloc ușor și, cel puțin după standardele industriei cinematografice americane, este o necesitate. ”Filmul în 2 minute” este o cerință a oricărui producător sau distribuitor pentru a sta de vorbă. Dacă începi să-i faci eseuri și să-i povestești secvențe, rămîi singur, cu proiectul în brațe.
Ei bine, vulnerabilitatea principală a filmului vine tocmai de aici – este singurul film politic românesc, e singur. Nu vreau să spun că n-are termen de comparație pentru că n-are dialog tematic cu nici un alt film românesc, ci vreau să spun că pare stingher în ansamblul direcțiilor pe care cineaștii noștri le explorează. Asta înseamnă, că, poate fără să vrea, filmul ”De ce eu?” este condamnat să fie, înainte de orice, și altceva decît un film artistic pur și simplu. Simțind, cred, acest lucru, Tudor Giurgiu a început, alături de Expert Forum și Hotnews.ro, campania „Singur împotriva tuturor”. Inițiatorii spun că este ”un demers de încurajare a luptei împotriva presiunilor de orice tip, exercitate de către șefi de instituții, politicieni sau magistrați împotriva celor mulți care lucrează în sistem, fie el public sau privat.” Campania va însoți filmul prin țară pe tot parcursul lunii martie. ”Căutăm povești ale unor oameni care au avut curajul să înfrunte instituții, să demaște ilegalități și abuzuri, să schimbe legi.”, anunță regizorul și partenerii săi. Sper ca poveștile pe care le vor găsi în această campanie să devină publice și, totodată, să inspire și alți regizori spre acest gen de poveste.
Altfel, citesc, de cîteva zile, cronici diferite despre ”De ce eu?” și îmi dau seama cît de mare a fost riscul pe care Tudor Giurgiu și l-a asumat cînd a decis să facă un film inspirat din tragedia procurorului Cristian Panait. Unii spun că a ofensat memoria lui Panait, alții că o onorează. Sper să nu ofensez pe nimeni dacă spun că, cei care judecă astfel, au ratat miza filmului. Care nu e nici Panait, nici Ponta. Așa cum Panait a fost un procuror singur, ”De ce eu?” este un film singur.