Donald Trump este primul președinte din istoria Statelor Unite căruia nu i se acordă o „lună de miere” de către opoziție.
Un editorial al lui David Horowitz pentru Breitbart.
Potrivit Gallup, „luna de miere” a noului președinte durează în medie șapte luni. Este o perioadă în care partidul care a pierdut îi permite noului președinte să-și aleagă cabinetul și să-și înceapă programul mandatat de victoria la urne.
„Lunile de miere” prezindențiale nu sunt doar o venerabilă tradiție americană, ele sunt unul dintre stâlpii democrației. De generații, ele au fost mijlocul elegant pentru o tranziție pașnică a puterii și pentru o încheiere pașnică a conflictelor partizane.
Nu și în acest an. Nu va fi nici o „lună de miere”. Anul acesta, chiar înainte ca Trump să ajungă la Casa Albă, opoziția a strigat: Rezistă! Blochează! Respinge! Nu doar anti-american radicali, precum Michael Moore, care a chemat la „100 de zile de rezistență” împotriva președinției lui Trump, ci însăși conducerea Partidului Democrat, care a jurat să lupte împotriva numirilor lui Trump, a atacat rezultatul alegerilor ca fiind expresia unui rasism popular, a încercat să discrediteze Colegiul Electoral numindu-l o moștenire a sclavagismului, și chiar l-aacuzat pe Trump că este agent al Rusiei, un pion al dictatorului Vladimir Putin.
Este o zi tristă pentru America atunci când cel mai vechi partid politic, al cărui nume îl proclamă ca pe un partizan al democrației, demonstrează că este un sabotor înverșunat al acestui sistem.
Aceste acțiuni reprezintă un vârf al unui șir lung de schimbări în interiorul Partidului Democrat, schimbări al căror simbol este reprezentat perfect de cel care este marele favorit pentru a deveni noul său lider. Keith Ellison este un musulman radical, adept al rasistului anti-american și anti-semit Louis Farrakhan.
Ellison reflectă forța radicalilor lui Bernie Sanders în Partidul Democrat, care, potrivit unui sondaj recent al Gallup, reprezintă acum majoritatea, chiar dacă au pierdut alegerile primare.
Noua față a Partidului Democratic a fost dezvăluită într-un moment crucial al celei de-a doua dezbateri Clinton – Trump. Atunci, Trump s-a întors spre cameră și a spus: „Hillary are o dușmănie uriașă în inima ei”. Se referea la cunoscuta ei declarație că jumătate din suproterii lui Trump sunt „adunătură vrednică de milă”, urmată de o repetare a ceea ce avea în minte: „rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi, islamofobi și așa mai departe. Din păcate, mai există oameni ca aceștia. Iar el i-a ridicat.”
Ceea ce a făcut ca acest moment să fie crucial este faptul că aceste mizerii nu erau expresia unui reflex al intoleranței Partidului Democrat și a liderului aripii „moderate” a partidului. Ele reprezentau expresia logică a politicilor identitare care au devenit crezul partidului.
Dacă orice conflict sau problemă politică pot fi reduse la un conflict al raselor, sexelor sau originilor etnice, aceasta duce inevitabil ls demonizarea opoziției ca fiind rasistă, sexistă... deplorabilă.
Această mentașitate a pus stăpânire pe Partidul Democrat și îl împinge să vadă politica nu ca pe o artă a compromisului, ci ca pe un război împotriva indecenței și a iremediabilului. Nu există o mai succintă explicație pentru respingerea de către democrația „lunii de miere” a noului președinte.
Cu toate acestea, cel mai important în dezbaterea prezidențială a fost că Trump s-a arătat pregătit să dezvăluie adevărata față a lui Hillary și să prezinte atacul acesteia drept ceea ce era în realitate: ură. Este genul de caracterizare directă care a devenit marca de campanie a lui Trump.
Niciodată până acum nu a existat o confruntare mai fără menajamente. Niciodată un candidat republican nu a îndrăznit să caracterizeze un rival democrat în astefel de termeni zdrobitori în fața unei audiențe naționale.
De aceea, încercarea de a răstrna rezultatul alegerilor, de a bloca numirile lui Trump și a-i comtromite programul vor eșua.
Alți republicani, dacă s-ar fi trezit cu asemenea atacuri la adresa nominalizărilor lor, ar fi renunțat la ele. Însă Trump însuși a fostținta unor astfel de atacuri, la începutul campaniei sale. Motivul pentru care a fost atacat s-a datorat faptului că s-a arătat gata să înfrunte cu capul sus ceea ce se numește „corectitudine politică”, dar care este de fapt o linie de partid de a demoniza pe oricine îi stă în față, făcându-l rasist, sexist, islamofob... deplorabil.
Aceasta este revoluția pe care Trump o reprezintă. Ea va reuși sau va eșua în funcție de cât de pregătiți sunt americanii să respingă discordia pe motiv de rasă, sex și etnie, care a devenit a doua natură a Partidului Democrat; cât sunt de pregătiți să restabileascăm contractul social american care îi cântărește pe indivizi după meritele lor, indiferent de rasă, culoare sau credință. Pe scrut, revoluția lui Trump va reuși sau va eșua în funcție de cât de pregătiți sunt americanii să facă American mare din nou.