Primele lecţii de muzică le-a primit în bucătărie. Tatăl său, Giuseppe, era un trompetist sărăcit care cânta în diverse orchestre sau fanfare, iar mama - Anna Guidarini - era cântăreaţă, acoperind rolurile secundare din diverse vodeviluri.
Astăzi se împlinesc 220 de ani de la naşterea minunatului compozitor italian Gioachino Rossini (pe numele complet Gioacchino Antonio Rossini), cel care în timpul vieţii a fost considerat o adevărata vedetă europeană a muzicii, un fel de star al acelor vremuri. Şi, având în vedere că multe dintre creaţiile sale au fost remixate de gusturile prezentului, se poate spune că şi acum este un star. Linia melodică strălucitoare, dramele lirice, operele comice, acel “Bărbier din Sevilla" unic, toate fac din Rossini unul dintre cei mai aclamaţi şi mai populari compozitori din lume. Leneş, dar genial La vârsta de 13 ani micul Rossini cânta deja la corn şi la clavecin în teatrul local. Ca elev, Gioacchino a fost caracterizat de profesori drept extrem de inteligent , dar... leneş. La vârsta de 15 ani el intră la Liceul de Muzică din Bologna (Bologna Scuola Filarmonica, astăzi Conservatorul de Stat) pentru a studia armonie şi contrapunct, deşi scrisese deja o operă. Când profesorul său l-a anunţat că ştie suficient de multă carte pentru a scrie opere, Rossini a ştiut că e liber. În următorii 20 de ani, "leneşul" va scrie peste 40 de opere. “Daţi-mi o listă de bucate şi o fac muzică cât ai bate din palme", era fraza preferată a lui Rossini.Poseda un talent uluitor de a crea melodii oriunde, în orice condiţii şi oricând. De o lene proverbială, Rossini iubea cu pasiune mâncarea bună şi femeile frumoase. Se spune că dacă o hârtie aluneca pe jos în timpul procesului de creaţie, compozitorul nu se obosea să o ridice de pe podea, deoarece scria alta! Simpaticul muzician era întotdeauna de un optimism molipsitor. "Ce altceva poţi să aştepţi de la un ins născut într-o zi care există doar din patru în patru ani?", obişnuia el să se spună. Pe ultimul drum cu saxofoane Iată o descriere a lui Rossini rămasă de la fraţii Escudier, editori parizieni: “Avea 31 de ani şi era la apogeu... Privirea sa subtilă şi penetrantă ţintuia pe oricine se afla în faţa sa. Zâmbetu-i era binevoitor şi caustic în acelaşi timp. Nasul acvilin, sprâncenele proeminente dezvăluite parcă mai mult de un început de calviţie, favoriţii negri şi ascuţiţi ce-i încadrau ovalul regulat al feţei, toate formau un fel de frumuseţe virilă şi fascinantă. Avea mâini minunat conturate pe care le oferea privirilor cu cochetărie. Se îmbrăca simplu, mai mult cum se cuvine decât elegant, iar de sub haine transpărea provincialul abia sosit în Capitală". La 13 noiembrie 1868, Gioacchino Rossini se stinge din viata în vila sa de la Passy înconjurat de admiraţia prietenilor şi venerat de publicul de pretutindeni. La înmormântarea sa a participat toata protipendada Parisului, precum şi artişti, cântăreţi, compozitori, pictori şi poeţi. La înmormântare a fost intonate Marşul Funebru de Beethoven, dar până şi în ultima clipă, Maestrul a avut parte de ceva... original. Celebra şi sumbra lucrare a fost interpretată de o formaţie de instrumente nemaivăzaute şi nemaiauzite până atunci, al cărui inventator se număra printre prietenii familiei şi care dirija respectivul ansamblu. Numele sau era Adolphe Sax. Astfel, Rossini a fost condus la groapă de o formaţie de... saxofoane! <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/pC03FsapxRw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Recomandările noastre
