Timp de o săptămână, EVZ va analiza dacă producătorii şi comercianţii ne încarcă nota pe furiş sau dacă plătim doar preţul dezvoltării întârziate. Leafa românilor este cu 40% mai mică decât a europenilor şi totuşi plătim la fel de mult sau, nu de puţine ori, chiar mai mult decât ei pentru alimente, îmbrăcăminte, produse electronice şi electrocasnice, credite bancare, carburanţi sau vacanţe în străinătate. Mult-aşteptata aderare la Uniunea Europeană şi, implicit, eliminarea taxelor vamale nu au adus ieftiniri semnificative.

Importăm masiv, iar costurile de transport sunt mari din cauza distanţelor, dar şi a stării dezastruoase a şoselelor, spun comercianţii. Însă costurile logistice nu explică totul.

Campania „România, ţară scumpă“, marca „Evenimentul zilei“, intenţionează să arate cine ne arde la buzunar şi de ce produse de preţ mediu în state din Uniunea Europeană intră la noi în categoria lux.

> Alimente. Creşterile frecvente ale preţurilor din ultimii doi ani au iscat un adevărat război între lan- ţurile de supermarketuri şi producă tori sau importatori. Primii îşi apără dreptul de a negocia preţurile, ceilalţi reclamă taxele, care ar scumpi produsele cu până la 30%. Dincolo de acest conflict cu puternic iz electoral, motivele pentru care cumpărăm cea mai scumpă mâncare din Europa sunt nenumă- rate. Agricultura a eşuat în a crea ferme performante, Transporturile n-au modernizat decât 40 de kilometri de drum anul trecut, bugetul de stat nu poate rezista fără „infuzia“ de 19% a taxei pe valoarea adăugată (TVA), comerţul modern se dezvoltă accentuat doar de cinci ani, iar mulţi dintre producători şi importatori speculează toate aceste probleme ale pieţei pentru a se îmbogăţi rapid. Azi în EVZ. > Haine. Chilipirurile lipsesc cu desăvârşire din România, iar o pereche de blugi de firmă costă aici chiar şi de zece ori mai mult decât în Spania. Lipsa concurenţei este principalul motiv pentru care chiar şi după eliminarea taxelor vamale, hainele vândute sub anumite branduri continuă să rămână mai scumpe decât în celelalte ţări din Europa.

Comercianţii pun preţurile mari din România pe seama costurilor cu transportul, a chiriilor sau a taxei de franciză, în timp ce experţii în shopping spun că ar fi vorba de fapt despre dorinţa prea mare de câştig a vânzătorilor. Citiţi despre cine ne scumpeşte hainele în ediţia de mâine a EVZ. > Electronice şi IT&C. Mitul televizorului ieftin din Germania nu a dispărut nici după aderare. Mai mult, pe piaţa românească apar produse electronice după luni bune de la lansarea lor în alte ţări din Europa. Produsele Apple, de exemplu, achiziţionate de persoanele cu venituri medii în Statele Unite, sunt destinate la noi celor cu venituri mari.

Magazinele de pe internet sunt o soluţie mai ieftină decât cele tradiţionale, iar românii au dat năvală. Emag, de exemplu, cel mai mare retailer de electronice de pe internet, se aşteaptă ca, în acest an, unu din trei laptopuri achiziţionate de români să fie comandate cu un simplu „click“. Mai multe, miercuri în EVZ.

> Creditele oferite de băncile autohtone sunt mai scumpe decât cele din afară şi din cauza condiţ iilor administrative impuse de BNR. Dacă ne referim la creditele în valută, acestea sunt taxate cu dobânzi mai mari deoarece sunt influenţate de costul finanţărilor externe la care apelează băncile autohtone. Pe larg, motivele acestui decalaj, în ediţia de joi a EVZ.

> Carburanţii din România sunt la fel de scumpi ca şi cei din ţările UE, doar că, raportat la puterea de cumpărare, românii resimt cele mai mari tarife din comunitatea europeană. Motivul scumpirii invocat de companiile petroliere din România este legat de cotaţiile internaţ ionale ale ţiţeiului, care înregistrează creşteri aproape zilnic. Tot petroliştii spun că jumătate din preţul carburanţilor la pompă este dat de nivelul ridicat al taxelor şi al accizelor impuse de stat. Aceasta deşi Uniunea Europeană ne mai lasă până în 2011 să avem printre cele mai mici accize din ţările comunitare. Având în spate argumentul pieţei libere, petroliş tii nu pot fi afectaţi de nicio intervenţie a statului asupra preţurilor, iar statul poate câştiga doar din redevenţele pe exploatarea resurselor. Acestea reprezintă însă aproximativ 5% din valoarea petrolului extras din România. Mai multe, în ediţia de vineri a EVZ. > Vacanţele cumpărate din România sunt în medie cu 10%-15% mai scumpe faţă de cele rezervate din unele ţări din Uniunea Europeană, recunosc operatorii români. Ei spun că la baza acestor preţuri stau o serie de factori, unul dintre aceştia fiind volumul de pachete cumpărate în ţările cu tradiţ ie în petrecerea concediilor în străinătate. Rezultatul: acolo tarifele sunt mai mici. Un alt aspect important este momentul de achiziţionare a ofertei turistice - europenii sunt mai prevăzători şi îşi planifică din iarnă vacanţa de vară, în timp ce românii fac acest lucru în ultimul moment. În funcţie de destinaţie, sunt cazuri în care poate fi mai convenabilă achiziţionarea pachetului din alte ţări - pentru destinaţiile exotice, de exemplu. Pe larg, în ediţia de sâmbătă a EVZ.

> Case. În „Evenimentul zilei de Duminică“ veţi putea citi despre motivele pentru care o garsonieră comunistă se vinde chiar şi cu 90.000 de euro în Bucureşti, iar preţurile terenurilor au luat-o razna.

> Reglementare. Rolul Consiliului Concurenţei în reglarea relaţ iilor dintre producători şi comercianţ i, precum şi cel al Protecţ iei Consumatorului va fi dezbătut pe larg în ediţia de lunea viitoare.

MOTIVE

Plătim preţul lentorii cu care se dezvoltă fermele, drumurile şi comerţul modern, spun, la unison, operatorii din comerţul cu produse alimentare din România

Cumpărăm cea mai scumpă mâncare din Europa din cauza eşecului Agriculturii de a crea ferme performante, al Transporturilor de a repara şoselele, al bugetului de stat de a rezista cu un TVA mai mic de 19%, precum şi din vina dezvoltării greoaie a comerţului modern în anii ’90, a taxelor mari impuse de supermarketuri, dar şi a lăcomiei unora dintre producători şi importatori. La fel de adevărat este faptul că economia românească este direct influenţată de schimbările la nivel mondial, în special de creşterea preţului barilului de ţiţei şi de scumpirea cerealelor din cauza secetei şi a bio-etanolului. Şi, nu în ultimul rând, suntem cel mai îndepărtat stat al UE. Venitul mediu pe locuitor nu atinge nici jumătate din valoarea venitului mediu al europeanului, deşi preţurile produselor alimentare comercializate la noi corespund şi, câteodată, sunt chiar mai mari decât cele ale europenilor. Aşadar, raportat la nivelul de trai, românii resimt cele mai mari preţuri la alimente dintre toţi cetăţenii Uniunii Europene.

Câştigăm puţin, consumăm tot

Conform estimărilor pentru 2008 realizate de Fondul Monetar Internaţional privind produsul intern brut pe cap de locuitor calculat la puterea de cumpărare, România ocupă penultimul loc printre statele membre UE, cu 12.285 dolari, devansând doar Bulgaria (cu 12.251 dolari) şi fiind net depăşită de Luxemburg (83.456 dolari), Irlanda (44.415 dolari) sau Spania (30.764 dolari). Deşi avem printre cele mai mici venituri - în luna mai, de exemplu, salariul mediu net era de 1.192 de lei (327 de euro) - suntem campioni la golit rafturile! România a înregistrat cea mai mare creştere anuală, de 16,2%, a comerţului cu amănuntul între ţările din Uniunea Europeană, potrivit unui studiu al biroului european de statistică, Eurostat. Prin comparaţie, vânzările în lanţurile de supermarketuri au crescut cu doar 0,4% la nivelul UE.

MAI SCUMP CA ÎN EUROPA

Mâncare de toţi banii

Alimentele importate au preţuri mult mai mari decât cele vândute în magazinele de afară, dar observaţia rămâne valabilă chiar şi pentru unele produse de bază fabricate în România. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, un român cu venituri medii cheltuia, în urmă cu doi ani, circa 17% pe mâncare şi băuturi. La întrebarea „de ce pleacă şi azi românii din supermarket cu portofelul gol şi sacoşele pe jumătate pline“ se poate răspunde în mai multe feluri.

> Ferme mici şi neproductive. „Producătorii români au cea mai scumpă motorină din Europa, cumpără cele mai scumpe îngră- şăminte chimice - produse cu gaz scump -, tractoare uzate şi neperformante, cele mai fragmentate suprafeţe agricole, nu beneficiază de subvenţie pe sămânţă, nu şi-au mai primit subvenţia pe hectar de un an şi jumătate, la care se adaugă inundaţiile şi seceta. În plus, produsului finit i se aplică cel mai mare TVA din Europa, 19%, iar taxele aplicate în România de marile lanţuri de supermarketuri sunt duble faţă de cele cu care se lucrează în restul ţărilor din UE“. Aşa explică Valeriu Steriu, preşedintele Patronatului Laptelui, preţurile mari ale produselor alimentare de la noi. Un litru de lapte costă pe rafturile magazinelor din România 1,1 euro (4 lei), în timp ce în celelalte ţări din Europa se vinde în medie cu 0,9 euro (3,2 lei).

România are cea mai fragmentată agricultură şi, implicit, cele mai neproductive ferme din Uniunea Europeană. Fermele de la noi au cea mai mică suprafaţă din spaţiul comunitar, cu o medie de 3,3 hectare, în timp ce în Cehia media este de 84 de hectare, iar fermele din Franţa au 48 de hectare. Avem peste 14 milioane de ferme, în timp ce Polonia, la o suprafaţă similară, are 2,4 milioane de ferme, iar Franţa - doar o jumătate de milion.

Aşa se face că producătorii - chiar şi cei de lapte, pâine sau carne - sunt nevoiţi să-şi importe mare parte din materia primă de la ferme cu adevărat productive.

> Importuri masive. România importă mai mult de jumătate din alimentele pe care le consumă. La fructe, de exemplu, importurile ajung la 70% din consum, potrivit estimărilor lui Horia Scarlat, director general la Piaţa de Gros Bucureşti. „Oferta de fructe de pe piaţa locală nu acoperă cererea. Fructele sunt scumpe la noi pentru că vin din import, iar distanţa faţă de Spania, care este unul dintre cei mai mari furnizori, este foarte mare“, explică Scarlat. „Şi materiile prime vin în mare parte din import. Adăugaţi la aceasta costurile de transport, şi preţul final al alimentului iese foarte mare“, spune şi Sorin Minea, preşedintele Romalimenta. În afară de costurile cu transportul, importatorii plătesc şi costuri logistice şi de depozitare a mărfurilor.

> Şosele dezastruoase. Pe fondul importurilor masive de alimente, starea dezastruoasă a drumurilor creşte costurile cu transportul şi, implicit, preţul final al alimentelor. „Plătim dezechilibre. Trăim un fel de boală a copilăriei, determinată de foarte mulţi factori“, spune Cătălin Tapi, directorul general al Cyrom, unul dintre importatorii de alimente de la noi. „Dacă în Ungaria faci 500 de kilometri în 6 ore, la noi ajungi să îi faci chiar şi în 12 ore. Din cauza gropilor, a lucră rilor haotice. Asta înseamnă mai mult carburant, costuri mai mari cu salariile şoferilor“, explică importatorul. În timp ce lucrările la Autostrada Transilvania bat pasul pe loc, România are doar 250 de kilometri de autostradă, faţă de 800 în Ungaria. Iar anul trecut s-au modernizat doar 40 de kilometri de drum naţional.

> Cel mai mare TVA. „Alimentele sunt scumpe pentru că aveţi TVA mare, cel mai mare din UE. Însă statul nu s-ar descurca cu o taxă pe valoare adăugată mai mică. Este o situaţie fără ieşire, cel puţin pentru următorii ani“, consideră Regis Mougel, directorul general al lan- ţului francez de magazine Auchan.

Propunerea legislativă a fostului ministru al agriculturii Ilie Sârbu de a reduce TVA la alimente de la 19% la 5% s-a împotmolit la Camera Deputaţilor, după ce a trecut în februarie de votul senatorilor. Proiectul prevedea susţinerea scăderii TVA la alimente prin creşterea accizelor la blănuri, bijuterii şi parfumuri, produse considerate la noi de lux. Propunerea a fost aspru criticată de guvern şi de Ministerul Economiei şi Finanţelor, deoarece aplicarea acestei măsuri ar duce la pierderi de 55 de milioane de euro la buget.

> Taxele supermarketurilor. „Taxele aplicate de supermarketurile din România se situează între 20% şi 40%. În afară nu trec de 20%“, spun la unison producă torii şi importatorii. Retailerii internaţionali au construit sute de magazine în ultimii ani, iar aceste magazine trebuie amortizate până în 10 ani, deci costul cu amortizarea se duce în preţul final. În plin război al preţurilor, retailerii se apără şi arată că profiturile lor nu ajung decât la 0,2%, aşa cum a indicat Auchan. Totuşi, reprezentantul lanţului francez de supermarketuri a arătat că 72% din preţul final al produsului reprezintă preţul de achiziţie. Aşadar, din diferenţ a de aproape 30% magazinul îşi acoperă diferitele costuri.

Pe de altă parte, prezenţa la nivel naţional a producătorilor este un adevărat tur de forţă. În România sunt circa 70.000 de puncte de vânzare în magazine alimentare, iar drumurile proaste şi distanţele mari dintre principalele oraşe cresc semnificativ costurile distribuitorilor.

> Cumpărători şi producători lacomi. „Prost e cine dă, nu cine cere!“, sintetizează o veche zicală raportul cerere-ofertă. Apetitul ridicat al românilor pentru cumpă rături le permite unora dintre producători şi importatori să aplice preţuri mult mai mari pentru anumite produse decât media pieţei. Nu este cazul produselor cu preţuri economice, cât mai degrabă al celor cu preţuri medii, importate. De vină în acest caz este şi lipsa concurenţei. Argumentul este însă mai puternic în industria îmbră cămintei decât la alimente.

LA RAFT

Trei scenarii ale scumpirilor

> Dictate de importatorii cu volume mici. Pentru a acoperi costurile cu transportul şi cele cu depozitarea, precum şi cantitatea destul de mică a produselor importate (în supermarketuri, doar produsele vândute în volume mari beneficiază de adaosuri mai mici), firmele care importă aplică adaosuri de peste 20%.

> Impuse de importatori cu volume mari. În general, multinaţ ionalele tind să egalizeze preţurile produselor vândute în ţările în care sunt prezente. Aceasta pentru că au forţa necesară pentru a negocia de pe poziţii avantajoase cu transportatorii. Totuşi, cerealale vândute în România sunt încă mai scumpe decât cele vândute în Polonia de acelaşi producător.

> Impuse de poducătorii locali, care cumpără materie primă din import. Cu 50% din materia primă importată, producătorii români sunt supuşi aceloraşi presiuni pe creşterea preţurilor precum cei din Uniunea Europeană.

PROMOVAREA COSTĂ

Populare afară, de lux la noi

Brânza Camembert este un produs de preţ mediu (2-3 euro) în Franţa, ţara de origine, şi în majoritatea ţărilor în care este exportată. La noi însă se poziţionează ca un produs scump. O cutie de brânză topită Camembert costă pe rafturile magazinelor cel puţin 16 lei (4,4 euro). În Bulgaria, aceeaşi brânză, „la ofertă“, se vindea cu 29 de leva, adică 53 de lei. Unul dintre cei mai mari importatori de pe piaţă explică acest dezechilibru în principal prin costurile mari pentru prezenţ a în supermarket: la taxele retailerilor se adaugă şi costurile de promovare a produselor. „Astăzi nu mai poţi să aduci un produs de import, să-l pui pe raft şi să te aştepţi să fie cumpărat. Trebuie să promovezi activ. Asta implică sute de mii, chiar milioane de euro anual“, spune importatorul.

RAIUL VECINILOR

Shopping la Ruse

Dacă locuiţi în sudul ţării şi vreţi să economisiţi ceva bani, mergeţi la cumpărături în Bulgaria. În Ruse de exemplu, la câţiva kilometri de graniţă, sunt prezenţi retailerii Kaufland, Billa, Domo sau Praktiker, iar preţurile la anumite categorii de produse sunt mult mai avantajoase decât la noi. Pâinea şi făina, precum şi legumele şi fructele, sunt chiar şi cu 10% mai ieftine decât în România, în timp ce acelaşi producător livrează uleiul cu 20% mai ieftin în Bulgaria decât pe piaţa românească. Aceeaşi cafea se vinde în România cu 14 lei, iar în Bulgaria cu echivalentul a 9 lei.