EL CONFIDENCIAL (Spania). Momentul politic poate părea propice pentru o nouă Ialta, dar este probabil ca acest sistem să genereze mai multe probleme decât rezolvări
La suprafață, o discuţie despre o nouă Ialta pare să vină într-un moment propice. UE și NATO au un apetit slab de a se extinde în continuare, în special în afara Balcanilor. Trump se pare că a spus că nu îl interesează Ucraina (deși într-o formă mult mai puțin politicoasă). După cum bine știu cititorii personajelor Asterix și Obelix, un elixir este puternic doar dacă este pregătit de druid. Dacă Trump va câștiga din nou, va găsi în Putin partenerul potrivit pentru acest creuzet geopolitic.
Chiar dacă perspectiva unei noi Ialte nu este o amenințare imediată, dezbaterile asupra securității europene, termenii despre un posibil viitor compromis cu Rusia și necesitatea unei Europe mai geopolitice dezvăluie presupuneri greșite despre modul în care a funcționat „vechea Ialtă”. Aceste ipoteze nu apar doar în Rusia, ci și în Statele Unite și în UE.
Este o ficțiune să spunem că acea epocă s-ar fi caracterizat prin interacțiuni ordonate și pașnice. Vechea Ialtă nu era nici ordonată, nici pașnică. Era sângeroasă, încâlcită și periculoasă. Sovieticii au putut să pună în aplicare acordul de la Ialta în 1945, abia după un deceniu de brutalitate stalinistă și de utilizare a unor vaste resurse.
Ne puteți urmări și pe Google News
Impunerea controlului sovietic complet asupra micii Lituanii a durat nouă ani și a provocat aproximativ 30.000 de morți. În vestul Ucrainei, campania sovietică de contra-insurgență a fost activă timp de câțiva ani, ucigând 45.000 de oameni. Rata de deces pe cap de locuitor atât în vestul Ucrainei, cât și în Lituania a fost atât de ridicată, încât ar face ca Siria sau Irakul de azi să pară țări relativ stabile. În timp ce se petreceau toate acestea - ca şi intervențiile militare sovietice în Ungaria (1956) și Cehoslovacia (1968) și impunerea puterii militare în Polonia (1981) - Occidentul şi-a unificat inacțiunea până la un punct ce este foarte puțin probabil să se repete în viitor.
Acele momente din istoria europeană reamintesc că acordurile geopolitice nu se scriu singure. De asemenea, se impune respectarea acestora. Țările mici nu vor accepta schimbări geopolitice doar pentru că marile puteri au semnat unele documente. În acest sens, o nouă Ialta ar fi imposibil de realizat. Rusia nu are puterea și nici resursele pentru a o implementa. Iar Occidentul nu ar sta cu brațele încrucișate în fața unei asemenea tentative.
Reţeta cu un impact slab pentru o nouă Ialta ar fi recunoașterea dreptului de prim refuz în privinţa țărilor deja dominate de Rusia, cum ar fi Belarus și Armenia, în timp ce ar putea convinge sau obliga alte țări - în special Ucraina, Georgia și Moldova - să accepte nealinierea sau neutralitatea recunoscută internațional (în stil austriac).
Chiar dacă marile puteri ar putea să implementeze un asemenea sistem la început, este puțin probabil ca această versiune a unei noi Ialte să fie implementată pe o bază solidă pentru o arhitectură de securitate europeană. Dimpotrivă, ar fi efemeră. În timp ce mulți din Occident descriu lipsa de poziție a Ucrainei sau a Moldovei ca obiectiv final, și ca o bază bună pentru o relație puternică și stabilă cu Rusia, Moscova consideră că o astfel de neutralitate ar fi doar un pas către o influență mai mare asupra vecinilor săi.
Recomandările noastre
