Pare una dintre cele mai simple operațiuni din bucătărie, însă de cele mai multe ori o facem greșit. Fiertul banalului ou nu este, nici pe departe, atât de ușor pe cât pare. Mai ales dacă avem pretenții în privința rezultatului final. Iată ce măsuri trebuie să iei atunci când faci ouă fierte.
Poate tocmai pentru că ni se pare atât de simplu, riscăm să dăm un rateu de neconceput. Căci nimeni nu își dorește să strice un ou în timpul fiertului, să-l aducă în stadiul în care acesta să crape și să rateze consistența pe care și-o dorește.
Cât fierbi oul, în funcție de consistență
Pentru micul dejun, ouăle moi sunt perfecte. Acestea trebuie ținute în apă fierbinte timp de 4 minute pentru a se face perfect.
Dar faci ouă fierte și vrei să aibă o consistență cleioasă, atunci va trebuie să le mai lași două minute în plus. În shimb, amatorii de ouă tari trebuie să știe că timpul de fierbere este de 10-15 minute.
În privința ouălor poșate, lucrurile sunt un pic mai complicate. Astfel, oul trebuie pus la fiert doar după ce apa din recipient începe să facă bule. E semn că temperatura se apropie de 90 de grade.
Alte secrete
Pentru a preveni crăparea ouălor în timpul fiertului, este bine să le scoatem din frigider și să le lăsăm până ating temperatura camerei. Contastul termic va fi mai redus atunci când le vom așeza în bolul cu apă.
De asemenea, când gătești ouă fierte, sub nicio forma nu e bine să încălzim apa înainte de fierbere. E obligatoriu ca apa din ibric să fie rece ori, și mai bine, la temperatura camerei. Abia atunci vor ieși perfecte.
Nu în ultimul rând, este bine ca, după terminarea operațiunii, apa caldă din vas să fie scursă și înclocuită cu apă rece. Poftă buna!