Românii erau chemați în urmă cu 30 de ani, pe 8 decembrie 1991, la un referendum pentru aprobarea proiectului de Constituție propus de gruparea Iliescu, care acaparase puterea imediat după fuga lui Ceaușescu de pe sediul Comitetului Central al PCR.
Eu nu m-am dus la urne, la fel cum am făcut și în 2003, pentru simplul fapt că România avea o Constituție legitimă, cea din 1923.
Deși nu cred că guvernarea PSD-PNL-UDMR, care se agită pe tema unui nou proiect constituțional, va purcede la fapte, sigur nu voi merge nici la un alt eventual referendum constituțional. Din același motiv.
Cum dinspre toate partidele parlamentare, cu excepția AUR care pledează pentru păstrarea actualei legi fundamentale, se spun tot felul de năzbâtii despre cum ar trebui să arate noua lor Constituție, mi-am amintit de Eleodor Focșeneanu și demonstrația sa juridică din 1992 prin care demonstra că, din punct de vedere legal, Constituția din 1991 nu a intrat niciodată în vigoare.
Iată câteva din argumentele regretatului Eleodor Focșeneanu:
-au fost încălcate actele emise de Frontul Salvării Naționale în zilele Revoluției, anume Decretul-Lege nr.2/27 decembrie 1989 care stipula că „sunt și rămân desființate toate structurile de putere ale fostului regim dictatorial”, adică inclusiv Constituțiile din perioada comunistă, forma de guvernământ republicană și funcția de Președinte al României;
-adoptarea „Constituției României 1991” s-a făcut fără respectarea prevederilor legii anterioare (care, în momentul 1991, era Constituția României din 1923);
-Constituția României 1991 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, așa cum cere legea (fusese publicat numai un proiect al său);
-au avut loc numeroase abateri în organizarea și desfășurarea referendumului pentru adoptarea „Constituției României 2003”;
-nici una dintre Constituțiile postdecembriste ale României nu au fost promulgate prin decretul Șefului Statului, așa cum cere legea pentru intrarea în vigoare;
-prin cele două Constituții se continuă efectele loviturii de stat de la 30 decembrie 1947 și organizarea ilegitimă a Republicii Populare Române, instalată de către comuniștii români și de către sovietici, prin fraudă parlamentară, în seara aceleiași zile.
Născut în 1925 la Câmpina și mort în 2015 la București, Eleodor Focșeneanu a fost jurist și om de litere, membru al baroului București, traducător și cercetător cu preocupări în domeniul dreptului constituțional.
Și un punct de vedere actual
Zilele trecute, l-am rugat pe sociologul Bruno Ștefan, președintele Biroului de Cercetări Sociale, ca pe unul care cunoaște evoluția mentalităților românilor de după 1989, să-mi spună părerea sa despre Constituția actuală:
„România a evoluat în ultimii 30 ani în tiparele care au fost gândite de liderii politici apropiați de Ion Iliescu și de FSN și în cadrele legislative care i-au fost fixate în Constituție de echipa de juriști a lui Antonie Iorgovan.
Meritele și păcatele acestei Constituții le înțelegem mai bine când facem comparație cu alte țări care au avut Constituții ce au stimulat dezvoltarea, armonia și coeziunea socială sau alte virtuți pe care oamenii le apreciază la nivel general.
Vedem că sunt țări care au limitat prin legea fundamentală împrumuturile financiare, pentru a nu intra în spirala îndatorării externe și a stimula identificarea unor soluții de dezvoltare durabilă prin impulsionarea cercetării științifice (Israel, Japonia).
Sunt țări care au limitat prin Constituție privilegiile și favorurile din bani publici, precum pensiile speciale sau sumele cheltuite de politicieni pentru confortul personal sau de partid: diurne, deplasări, cazări, echipe (Danemarca, Suedia).
Sunt țări care au stabilit o distanță clară între pensia minimă și cea maximă oferită din bani publici (Spania).
Sunt țări care au întărit puterea Parlamentului, dând mai multe atribuții aleșilor naționali (SUA, Olanda, Norvegia).
Sunt țări care au impus prin Constituție un procent mare din PIB care trebuie alocat educației (Finlanda, Coreea de Sud).
Dezvoltarea sistemului sanitar a fost impulsionată prin legea fundamentală în țări precum Spania sau Coreea de Sud.
Exemple de succes pot fi găsite în multe alte domenii, iar ele arată că o modificare a Constituției României trebuie să fie făcută punând praguri care opresc căderea, degradarea instituțiilor și a societății și care pun țara pe un drum clar, înțeles și acceptat de cei mai mulți cetățeni.
Proiectul de țară al Constituției din 1991 (republicanism, Parlament bicameral, naționalism) ne-a dus acolo unde suntem acum.
România poate să aibă un alt proiect de țară și în toată lumea șefii de state propun acest proiect printr-o nouă Constituție.
Din păcate constituționaliștii noștri nu au căzut de acord până acum asupra schimbărilor care trebuie făcute la legea fundamentală, iar dacă nu vor fi impulsionați de președintele țării nici nu vor alcătui un alt proiect de Constituție în următorii 30 de ani”.
Concluzia se cuvine s-o tragă tot Eleodor Focșeneanu:
„România este singura țară europeană în care republica nu a fost proclamată de o Adunare Constituantă sau în urma unui referendum, ci a fost instaurată prin escrocherie și fals.
Singurul act oficial real în care se menționează schimbarea formei de guvernământ (trecută greșit „formă de Stat”) rămâne Proclamația Guvernului către Țară din 30 Decembrie 1947, care nu poate avea niciun efect juridic, fiind emanat de puterea executivă.
Prin urmare, în drept vechea Constituțiune din 1 Iulie 1866, cu revizuirile din 29 Martie 1923, nu a putut fi suprimată, ci numai aplicarea ei a fost împiedicată în fapt prin forța care a substituit dreptul”.