De ce cad florile lamaiului?

De ce cad florile lamaiului?

Va raespunde: Eugenia Nita, drd. inginer horticultor Gradina Botanica, Bucurasti.

Am un lamai altoit de sapte ani, care in fiecare an face flori, dar marea majoritate cad inainte de a lega fructe. Stau la casa si vara il scot afara, iar iarna il tin pe un hol. Nu inteleg ce nu-i place. Cum ar trebui sa procedez? Daca nu cumva l-ai fertilizat in exces (ingrasamintele in cantitate mare sunt principala cauza a caderii florilor si chiar fructelor), poate fi din cauza curentilor reci de aer. Daca sta pe un hol ce duce afara imi inchipui ca usa se deschide destul de des.

Sau poate apa cu care-l uzi este prea rece. Daca scoti apa din fantana sau o iei direct de la robinet si uzi imediat, planta este stresata de diferenta de temperatura. Ideal este sa tii apa intr-un vas, la temperatura camerei, macar 24 de ore. Se poate ca florile sa fie prea multe si planta sa nu poata sa le sustina pe toate si atunci face singura o selectie a florilor pe care le poate "intretine".

O alta cauza ar fi faptul ca nu i-ai schimbat de mult pamantul, dar oricum nu o poti face acum cand are flori sau fructe. Sau poate ca, atunci cand l-ai schimbat, i-ai pus unul care contine turba sau prea multa mranita si are acelasi efect ca si excesul de ingrasa-minte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se poate sa aiba si daunatori (de obicei, frunzele sunt lipicioase). Lamaiul este predispus la atacurile paduchilor testosi (sunt ca niste cruste pe frunze si lastari) si lanosi (seamana cu scamele sau pufi mici de vata) de care vei scapa daca ii stropesti cu Decis, Fastac sau eventual Mospilan.      

Incerc de 2-3 ani sa fac in asa fel incat begoniile mele sa reziste pana in primavara. De fiecare data se intampla acelasi lucru: frunzele se acopera cu o pasla cenusie, se inmoaie si apoi se topesc. Din ce cauza mor si ce sa fac?

Din ce imi scrii este clar ca simptomele sunt cele de putregai cenusiu. Aceasta boala apare de obicei cand atmosfera sau pamantul sunt prea umede, nu ai aerisit incaperea sau plantele stau prea inghesuite. Daca ai observat aparitia bolii inca din primele faze poti incerca sa faci tratamente cu fungicide (de la magazinele de profil).

In cazul in care ai observat boala cand este deja tarziu (frunzele sunt impanzite de pasla albicioasa) planta trebuie distrusa si ar trebuie sa faci un tratament plantelor din imediata vecinatate. Este bine sa stii pe viitor ca toate plantele trec mai bine printr-o perioada de seceta decat prin exces de umiditate.