De ce au murit refugiaţii din camionul abandonat în Austria. Concluziile anchetatorilor după 16 autopsii

Medicii legişti au autopsiat 16 dintre cele 71 de cadavre ale unor refugiaţi descoperite joi, într-un camion frigorific, pe o autostradă din Austria, şi au ajuns la concluzia că aceştia s-au sufocat, având în vedere că erau înghesuiţi câte cinci oameni pe metrul pătrat, a anunţat poliţia austriacă.

Patru copii se aflau printre persoanele găsite moarte în camion, pe autostrada dintre frontiera ungară şi Viena, unde fusese abandonat cu 24 de ore înainte. Refugiaţii erau cel mai probabil originari din Siria sau Afganistan. Doi medici patologi examinează cadavrele la departamentul de medicină legală din Viena. "Încă aşteptăm raportul final de la echipa de legişti, dar se pare că (refugiaţii) s-au sufocat", a declarat duminică Gerald Pangl, purtător de cuvânt al poliţiei din provincia Burgenland, unde a fost găsit camionul, relatează Reuters în pagina online, citat de mediafax.ro.

Pangl a adăugat că refugiaţii erau atât de înghesuiţi în camion încât cinci persoane erau nevoite să împartă o suprafaţă de numai un metru pătrat.

Poliţia precizase anterior că vehiculul conceput pentru transportul produselor de carne nu avea guri de aerisire. Specialiştii încearcă încă să stabilească dacă unitatea de răcire a vehiculului era funcţională în timpul transportului, a adăugat Pangl.

Cinci suspecţi - patru bulgari şi un afgan - au fost reţinuţi în Ungaria în legătură cu acest caz, fiind cercetaţi pentru trafic de persoane.