Strîns cu ușa de termenul de predare – lucram de zor la ultimul eseu din cartea Decembrie 1989. Comunismul a căzut în picioare! programată să apară la finele lui ianuarie 2020 (dacă dă Dumnezeu și o termin o dată), un eseu în premieră despre Evenimentele din decembrie 1989 și anume Chipul teroristului în presa trecută peste noapte de la ceaușism la iliescism – cînd m-a sunat de la Antena 3 Nadina Câmpean.

Să vin vineri, de la 17, la Antena 3, la o emisiune în care ea ține locul Cătălinei Porumbel.

Aveam două motive să nu merg:

• Cînd sînt în contratimp cu lucrul la o carte, orice ieșire în spațiu mediatic e o însemnată pierdere de timp pentru mine.
• Nu știam mare lucru despre Nadina Câmpean. Știam că e moderatoarea unei emisiuni de dimineață. Eu însă nu mă uit la televizor nici măcar seara, cînd tot omul, dacă nu se îmbată, urmărește televiziunile de știri, d-apoi dimineața. O experiență de dialog unu la unu cu o ziaristă cu care nu lucrasem niciodată pînă acum risca să fie o experiență nefericită. Și la vîrsta asta numai de experiențe nefericite n-am nevoie.

Am acceptat să merg pînă la urmă, dînd curs slăbiciunii mele de om de treabă, dispus mereu să dea curs unei solicitări venite de la un coleg de breaslă. După ce accept, de regulă, îmi pare rău că n-am avut tăria să refuz. Așa s-a întîmplat și în cazul emisiunii de vineri, 3 ianuarie 2020.

Deși tot mai furios la gîndul că din nou n-am știut să zic nu, am mers la emisiune.

Pentru mine, un interviu e un succes, dacă autorul reușește, prin întrebări, să-mi stîrnească idei noi, să mă facă să mă gîndesc la lucruri care altfel nu mi-ar fi trecut prin cap. Spre surprinderea mea dialogul cu Nadina Câmpean a fost un excelent exercițiu intelectual. Domnișoara (așa spun eu tuturor persoanelor feminine tinere, considerînd formula domnișoară descinsă din lirica lui Eminescu) a știut să-mi pună întrebări incitante, să abordeze chestiuni noi pentru mine și mai ales să mă țină din scurt pentru a nu face deja obișnuitele mele paranteze de tip O mie și una de nopți.

Grație acestui dialog am putut medita cu voce tare la chestiunea Liderul de care PSD are nevoie.

Totul a pornit de la întrebarea despre posibilul destin al lui George Maior după revenirea anul acesta în țară. Și am răspuns, fără a clipi, că-l văd în fruntea PSD. Și am explicat de îndată că George Maior e genul de personalitate de care PSD are nevoie în dificila perioadă care-l așteaptă, după opinia mea, o perioadă lungă, de mai mulți ani, de stat în Opoziție. Liderii PSD – repet ce am mai spus și altădată – se iluzionează crezînd că se va repeta situația din 2016.

De a ajunge la guvernare fără să facă nimic, doar din simpla erodare a adversarilor aflați la cîrma țării. Oricît de prost ar guverna PNL e greu de crezut că principalul beneficiar al erodării va fi PSD. După opinia mea, beneficiarul va fi USR. Dacă din întîmplare, PSD ar reveni la putere în 2020 ar fi o nenorocire nu numai pentru țară, dar și pentru partid. Partidul are nevoie ca de aer de o perioadă de opoziție de cel puțin patru ani pentru a se reface, pentru a cuceri și un altfel de electorat decît cel tradițional al PSD de pe vremea lui Ion Iliescu. Dar mai ales partidul are nevoie de un lider de Stînga care să se adreseze nu numai burții, dar și inimii. Un astfel de lider ar fi George Maior. George Maior e un om de Stînga.

Prin asta înțeleg o personalitate care face o politică de Stînga nu pentru că n-a găsit loc într-un partid de Dreapta, ci pentru că n-ar putea fi politician altfel decît de Stînga. George Maior e un politician cu viziune asupra lumii. Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, liderii din ultimii ani ai PSD, au fost buni manageri, buni organizatori. N-au fost însă oameni cu viziune, oameni care să facă din politică un mijloc de concretizare a unui Proiect. George Maior are imensul avantaj de a nu face parte din nici o grupare din PSD. Oricine dintre actualii lideri ai PSD ar ajunge președintele Partidului, ar avea imensul dezavantaj de a fi alesul unei grupări, ca să nu-i spunem găști. O personalitate venită din afara partidului ar beneficia de avantajul de a nu fi dator nimănui din PSD pentru șefia primită și mai ales de avantajul de a fi deasupra grupărilor în confruntare din partid.

Aș adăuga alte două avantaje ale lui George Maior:

• A fost șef la SRI și prin urmare este lipsit de complexul Serviciilor, definitoriu pentru mulți politicieni, mai ales din PSD.
• Beneficiază de o serioasă experiență diplomatică. Pentru un PSD izolat pe plan extern, un lider precum George Maior ar fi un avantaj.

Pe drum spre casă m-a sunat un cunoscut pentru a-mi atrage atenția că deși acest gen de personalitate ar fi salvarea PSD, partidul nu va accepta niciodată o personalitate din afara găștilor în confruntare. Prin niciodată să înțelegem niciodată cîtă vreme se mai iluzionează că acuș-acuș va reveni la putere. Cînd prin anticipate și locale va suferi un dezastru, cînd își va da seama că va sta mult și bine în Opoziție, PSD va apela disperat la un Salvator.

Pentru ca PSD să urce spre piscuri are nevoie de o cădere pe fundul prăpastiei !