Scriitorul Mircea Cărtărescu a apărut într-un videoclip al trupei Taxi, care contestă Catedrala Mântuirii Neamului într-o manieră cât se poate de civilizată. Pentru că a exprimat o simpla opinie, o carte a acestui autor a fost arsă.

 În mod simbolic, autorul a fost ars pe rug pentru că a îndrăznit să conteste decizia Bisericii Ortodoxe Române de a demara cel mai mare proiect imobiliar din istoria ei. Toţi artiştii care au participat la proiectul video al celor de la Taxi au beneficiat de reacţii la fel de violente.

Oamenii s-au trezit că sunt acuzaţi de tot felul de aberaţii. Li s-a spus că nu sunt buni creştini, că ajută interese oculte care atacă fiinţa ortodoxă a neamului românesc, că sunt parte din complotul mondial care urmăreşte prigonirea creştinismului, că nu-şi iubesc ţara şi chiar servesc unor interese oculte ce fac rău României.

Toate acestea ca reacţie la opinia că nu e nevoie de un edificiu impunător ca să-l întâlneşti pe Dumnezeu. Aşa cred ei, aşa s-au exprimat într-un videoclip.

Deşi nu au atacat pe nimeni la persoană, reacţia a fost una agresivă şi foarte personală. Mircea Cărtărescu a răspuns pe Facebook elegant după ce cartea i-a fost arsă, reuşind să mascheze bine sentimentele fireşti ale unui autor în faţa unui act atât de barbar. Nu poate exista autor care să nu resimtă arderea cărţii lui ca pe un pumn în plină figură. Ceva mai personal nu poate exista pentru un autor.

Cum este posibil ca exprimarea unei opinii care nu viza o persoană anume, ci un proiect public plătit de toţi contribuabilii, să stârnească un asemenea atac agresiv?

Eu nu sunt nici pro şi nici contra proiectului de construire al acestei catedrale, dar aş vrea să trăiesc într-o ţară în care vocile publice care critică acest proiect să primească în schimb argumente inteligente, nu gesturi barbare. În primul rând aş vrea să trăiesc într-o ţară în care să avem dreptul să criticăm pe cine sau ce dorim, fără teama că ne sunt arse cărţile sau că suntem ţinta vreunui atac la persoană, de orice formă ar fi el. Nu este normal să existe o astfel de reacţie în faţa unei opinii exprimată legitim într-o dezbatere publică de interes naţional.

Cât timp în acest proiect religios sunt folosiţi bani publici din bugetul de stat sau din bugetele unor consilii judeţene sau locale, orice român are dreptul să spună de ce este de acord sau nu este de acord cu Catedrala Mântuirii Neamului. Argumentelor celor care se opun trebuie să li se răspundă cu alte argumente pe subiect, nu cu atacuri la persoană. Dacă Biserica Ortodoxă Română folosea numai şi numai banii pe care îi donau credincioşii săi direct din conturile lor, atunci li se putea reproşa celor care nu au contribuit că nu au de ce să-şi dea cu părerea pe această temă, din moment ce nu sunt afectaţi în niciun fel.

Cât timp toţi plătim pentru asta, este normal să avem dreptul să ne spunem punctul de vedere.

Eu cred că, în principiu, statul nu ar trebui să se implice în finanţarea bisericilor, moscheilor, templelor sau a oricărei „investiţii” care serveşte unui scop religios. Asta mai ales într-o ţară în care statul nu are bani pentru şcoli, spitale sau drumuri cât de cât decente. Chiar şi într-o ţară cu spitale, şcoli şi drumuri moderne, statul nu trebui să aibă vreo legătură cu religia, asta ca principiu. Dincolo de principii, punctual, Catedrala Mântuirii Neamului ar putea să nu fie o idee atât de rea. Poate că românii care sunt ortodocşi au nevoie de un edificiu simbol pentru Biserica Ortodoxă Română. Poate că românii care nu au nevoie de lemn sau piatră pentru a se apropia de Dumnezeu consideră o grandomanie acest proiect. Este posibil ca şi cei care nu cred în Dumnezeu să găsească lucruri bune sau rele în acest proiect. Unii poate cred că edificiul ar putea să devină un obiectiv turistic chiar mai căutat decât Casa Poporului.

Alţii văd, poate, o ironie monumentală în faptul că simbolul grandomaniei comuniste va fi vecin cu o construcţie la fel de impunătoare ridicată de Biserică. Simbolic, poate că unii vor vedea în acest proiect o victorie a Bisericii împotriva comunismului ateu. Toate aceste idei, perspective şi viziuni trebuie discutate însă calm, civilizat, fără patimă şi fără să ajungă românii să fie împărţiţi în două tabere care să se încaiere pe tema asta.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.

Blog: ”Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta”

Facebook: pagina publică

Humanitas: pagina de autor

Video: pagina de Youtube

Google+: pagina personală

Citiţi mai multe:

• ROMÂNIA, aşa cum nu o vezi la TV. O japcă de un miliard de euro a Guvernului Ponta
• România, aşa cum nu o vezi la TV: aria dezbinării şi studenţii basarabeni de la metrou
• Cum ne fură mafioţii mână în mână cu politicienii
• Lacrimi de crocodil pentru infractori, vărsate din mentalitate de delincvent
• Statuia lui Mazăre și sarea de baie de la magazinul de etnobotanice
• România, aşa cum nu o vezi niciodată la TV: Balamucul prin care treci fără să-ţi dai seama
• România, așa cum nu o vezi niciodată la televizor: cele două țări de la colțul străzii
• România, așa cum nu o vezi la televizor: cum se fură la spălătorie și de ce e hoția sport național

Participă, alături de cititorii din comunitatea evz.ro, la dezbatere.

Primul SITE DE ȘTIRI din România în care TU esti PARTENER egal cu JURNALIȘTII

Jurnaliştii şi cititorii, parteneri egali

Vezi mai jos opiniile cititorilor despre acest editorial și comentariile pe tema propusă dezbaterii și SPUNE ȘI TU ce părere ai!