Conferința de Securitate de la Munchen din weekendul precedent a fost un fel de Davos pentru apărare. Cu liderii mondiali, diplomați și oficiali militari adunându-se la München pentru o conferință anuală de securitate, apărarea europeană a fost pe primul loc în agenda reuniunii.
Războiul din Ucraina nu dă niciun semn că se va opri, dar ajutorul atât de necesar pentru țară a stagnat în Congresul SUA, datorită opoziției republicanilor. Mai mult, weekendul trecut, la un miting de campanie, fostul președinte al SUA Donald Trump a amenințat că nu va proteja aliații NATO în cazul unui atac rusesc. Perspectivele dezastruoase ale Ucrainei pe câmpul de luptă și întrebările despre angajamentul Americii față de Kiev au dominat evenimentul anual de la Munchen.
”Întunericul” asupra ajutorului american a fost amplificat de vestea despre moartea disidentului rus Alexei Navalni, care a lovit ca un trăsnet chiar când liderii soseau în prima zi a evenimentului. Mulți politicieni și oficiali au folosit acest moment pentru a afirma că Ucraina va pierde războiul fără ajutorul militar american de 60 de miliarde de dolari, în plus, care așteaptă în prezent un vot în Camera Reprezentanților. Dar, de asemenea, păreau departe de a fi siguri despre cum ar putea arăta o victorie pentru Ucraina, chiar și cu acel impuls.
Parlamentarii americani la Munchen
Conferința s-a derulat în condițiile în care încrederea în faptul că președintele Joe Biden poate livra pechetul militar pentru Ucraina este deosebit de scăzută și în timp ce fostul președinte Donald Trump, favoritul republican, lucrează pentru a submina pachetul. Mulți au ocolit întrebarea cum ar arăta o victorie ucraineană sau când s-ar putea întâmpla. Senatorul Mark Warner (D-Va.), președintele Comisiei de Informații a Senatului, a declarat că pachetul de ajutor va fi un „schimbător de joc” pentru Ucraina.
Dar el a refuzat să spună că sprijinul ar asigura un triumf ucrainean, afirmând pur și simplu că asistența americană este ultima și cea mai bună speranță a Kievului. Gama de posibilități pe câmpul de luptă rămâne enormă, cu sau fără mai multe arme care curg în Ucraina. Ucraina are puține muniții și infanterie. Cetatea Avdiivka a căzut în mâinile rușilor în weekend, oferind Kremlinului prima sa cucerire majoră din luna mai. Înainte ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski să-și schimbe conducerea în fruntea armatei țării sale, generalii au insistat că președintele trebuie să mobilizeze încă 500.000 de militari pentru a ține pasul cu o forță rusă mai mare, încă mai puternică, care pare dispusă să facă victime masive pentru a câștiga doar câțiva metri de pământ.
Kuleba a declarat cu emfază că „Fiecare avans pe care Rusia îl face în Ucraina aduce armele rusești mai aproape de casa unui european din clasa de mijloc.” Parlamentarii ambelor partide americane, Democrați și Republicani, prezenți la München au asigurat aliat după aliat că, în cele din urmă, Camera Reprezentanților va da undă verde la ajutor, unii prevăd această aprobare undeva în martie. Ei au insistat că majoritatea reprezentanților vor susține proiectul de lege în schimb Mikie Sherrill (D-N.J.) se temea de un factor X: liderul partidului republican, fostul președinte Donald Trump. „Fostul președinte Trump pare să încerce să deraieze sprijinul pentru actualul supliment bipartizan adoptat de Senat”, a declarat într-un interviu membrul Comisiei pentru Serviciile Armate ale Camerei.
Zelensky, în mod clar îngrijorat de această perspectivă, a folosit oportunitățile publice pentru a pleda cazul națiunii sale. „Pentru noi, acest pachet este vital. În prezent, nu căutăm alternative pentru că ne bazăm pe Statele Unite ca partener strategic”, a spus el la o conferință de presă cu vicepreședintele Kamala Harris în ziusa de sâmbătă.
Cu Conferinta de Securitatea de la Munchen terminată și cu liderii mondiali care s-au întors acasă, cea mai mare întrebare care a rămas este dacă SUA vor fi capabile să își respecte promisiunile de a continua să ofere asistență Ucrainei, având în vedere provocările continue din cadrul grupului republican din Camera Reprezentanților.
Lipsa de mișcare a Camerei Reprezentanților este deja resimțită intens de armata americană. Haley Britzky și Natasha Bertrand de la CNN scriu că „oficialii armatei sunt din ce în ce mai îngrijorați că, fără noi finanțări, vor trebui să înceapă să tragă bani din alte proiecte critice pentru a continua să sprijine Kievul”. „Dacă Congresul încă nu va aproba noi finanțări pentru Ucraina în câteva luni, oficialii armatei spun că vor trebui să înceapă să ia decizii grele și să deturneze bani de la proiecte mai puțin critice, cum ar fi construcția de cazărmi sau stimulentele de înrolare pe fondul unui nivel record de recrutare” scrie CNN. Între timp, forțele ucrainene și ruse continuă să joace un joc de ping-pong de artilerie pe frontul de 900 km. Kievul a cunoscut mai mult succes în Marea Neagră, scufundând mai multe nave rusești pe calea navigabilă strategică, dar nu a făcut mare lucru pentru a îmbunătăți optica unui război care continuă. Nimeni de o parte și de alta a Atlanticului – și mai ales la Kiev și Moscova – nu poate prezice ce va urma.
Articolul 5 din Tratatul de la Washington
Apărarea colectivă – ideea că un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor – este prevederea de bază a alianței NATO. Dar dacă colegii membri ai NATO nu și-ar îndeplini obiectivele de cheltuieli pentru apărare, a spus Trump, i-ar încuraja pe ruși să facă „orice naiba vor ei”. Cuvintele lui au transmis unde de șoc în toată Europa. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a avertizat că comentariile lui Trump amenință să „submineze credibilitatea descurajării NATO”.
Tensiunile și diviziunile în cadrul NATO au existat întotdeauna și, așa cum scria Dean Acheson într-un eseu din 1963, în Foreign Affaires, ele au fost inevitabile de la început. Principala dificultate a Alianței a venit în schimb din „eșecul de a gândi la o soluție convenită pentru sarcina sa principală: apărarea Europei și Americii”. Acheson, care a ocupat funcția de secretar de stat al SUA între 1949 și 1953 sub președintele Harry Truman, a fost unul dintre arhitecții principali ai NATO, care a fost fondată în 1949. Scriind la câteva luni după criza rachetelor din Cuba, Acheson a argumentat: „Nu cred că securitatea militară, sau ceea ce este posibil, rezolvă problemele lumii libere sau ale națiunilor atlantice.”
Ceea ce lipsea din NATO, a scris Acheson, era un plan general care combina strategiile militare, politice și economice – unul pe care fiecare membru al alianței îl putea susține. În absența unei strategii unificate și în fața ambivalenței americane cu privire la parteneriat, europenii au fost lăsați să se teamă că apărarea lor „depindea în întregime de Statele Unite”. De când Donald Trump a apărut ca figura dominantă a GOP (Partidul Republican) în 2016, el a susținut o agendă izolaționistă și naționalistă care este îndoielnică față de alianțele internaționale, disprețuitoare față de comerțul liber și ostilă nu numai imigrației ilegale, ci și legale. Cei patru ani petrecuți la Casa Albă au marcat o schimbare în echilibrul de putere intern al partidului, departe de perspectiva internaționalistă care dominase fiecare președinție republican de la Dwight Eisenhower la George W. Bush.
„Trumpismul este tendința dominantă în politica externă republicană și este izolaționist, unilateralist, amoral”, a declarat Richard Haass, fost președinte al Consiliului pentru Relații Externe și director de planificare a politicilor la Departamentul de Stat sub George W. Bush. Această dinamică are implicații mari pentru un al doilea mandat al lui Trump. Tendința din ce în ce mai mare a alegătorilor republicani și a oficialilor aleși deopotrivă de a îmbrățișa viziunea naționalistă a lui Trump înseamnă că un Trump reales s-ar confrunta cu mult mai puțină opoziție internă decât a avut-o în primul său mandat, dacă ar purcede la extragerea efectivă a Americii din NATO, la reducerea prezenței trupelor americane în Europa și Asia, sau prin impunerea de tarife mari la importuri, toate sub ”mângierea” președintele rus Vladimir Putin. Veți spune că sunt republicani care totuși au votat pentru ajutor.
Da sunt dar mulți dintre cei 22 de republicani republicani care au votat pentru pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan au fost senatori veterani ale căror opinii despre rolul internațional al Americii au fost modelate sub președințiile lui Ronald Reagan, George H. W. Bush sau George W. Bush, cu mult înaintea ca mișcarea lui Trump „America First” să se profileze atât de puternică în politica conservatoare. A fost grăitor că liderul republican al Senatului, Mitch McConnell, care a fost ales pentru prima dată în Senat, în timp ce Reagan era președinte în 1984, a fost cel mai înflăcărat susținător al pachetului de ajutoare GOP. Am o întrebare care probabil va macina următoarele luni în geopolitcă: un al doilea mandat al lui Trump ar însemna și sfârșitul efectiv pentru sistemul de alianțe condus de americani și sfârșitul instituțiilor internaționale care a susținut ordinea globală de la al Doilea Război Mondial?
Cum văd liderii europeni relația cu SUA?
Diferențele transatlantice au crescut atât de mari încât ”nu mai pot fi de acord dacă nu sunt de acord”. Așa s-a întâmplat la Conferința anuală de securitate de la München, un Davos al elitei politicii externe a lumii. Președintele Germaniei a oferit o imagine sumbră asupra stării relațiilor Europei cu Statele Unite ale președintelui Trump.
Ministrul german de externe, Heiko Maas a avertizat că China și Rusia sunt ascendente într-o nouă ordine mondială în care Statele Unite își asumă un rol mai ales de confruntare. „Deciziile cu privire la viitorul Orientului Mijlociu se iau la Astana sau Soci, în loc de la Geneva sau New York”, a spus el, referindu-se la capitala Kazahstanului, cunoscută acum sub numele de Nur-Sultan, și la stațiunea Soci de la Marea Neagră, care este o locație favorită pentru președintele rus Vladimir Putin. Pesimismul domnește la Berlin poate și datorităă stării armatei germane.
Westlessness
Tema convocării din München din acest an a fost „Westlessness” sau în traducere ”fără dominația Occidentului”. Aceasta a reflectat preocupările – cel puțin ale elitei germane de politică externă care a organizat conferința – cu privire la o Ordine Mondială cu un rol diminuat pentru instituțiile internaționale care au susținut securitatea europeană și americană în cele șapte decenii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pompeo a făcut referire la discursul lui Steinmeier și a sugerat că pesimismul european cu privire la politica externă a administrației Trump nu este întemeiat pe adevăr.
Pompeo a subliniat eforturile SUA de a îndemna aliații NATO să cheltuiască mai mult pentru apărare: „Am făcut asta pentru că națiunile noastre sunt mai în siguranță atunci când lucrăm împreună”, a spus el. El a subliniat, de asemenea, eforturile SUA de a descuraja europenii să folosească gigantul tehnologic chinez Huawei pentru a construi infrastructura 5G sau să devină excesiv de dependenți de gazul rusesc. Pompeo a spus că aceste eforturi indică mai degrabă o puternică conducere americană decât o administrație care se îndepărtează de responsabilitățile sale globale.
Criticii au spus că lupta administrației Trump de a-i convinge pe europeni să susțină aceste cauze este rezultatul unei neîncrederi profunde născută din abordarea coercitivă a lui Trump față de politica externă. Trump a emis amenințări cu tarifele și a impus sancțiuni aliaților, în loc să facă presiuni pentru consens. Discursul lui Pompeo a fost întâmpinat cu tăcere din partea publicului său majoritar european. Unii europeni au ieșit din sală la discursul lui Pompeo și au plecat de acolo cu tot atâtea îndoieli ca niciodată. Suveranitatea, pentru multe ”urechi europene”, este cuvântul de cod al administrației Trump pentru opoziția față de instituțiile multilaterale care leagă Europa, cum ar fi Uniunea Europeană.
Ceea ce însemnă ca americani consideră proiectul european ca unul ideologic după care se ghineză membrii Uniunii. „Realitatea este că am fi mai bine poziționați cu europenii dacă acesștia ar simți că sunt într-o cauză comună cu noi și nu le-am ține doar prelegeri”, a spus senatorul Robert Menendez din New Jersey, principalul democrat în Comisia de Relații Externe a Senatului SUA, care a participat la conferință. „Ar putea exista încă provocări cu privire la unele dintre aceste probleme, cum ar fi Huawei și alte lucruri. Dar cred că tonul și tenorul, precum și substanța contează.” Pompeo a fost urmat de președintele francez Emmanuel Macron, care în mai bine de o oră de discuții nu a rostit niciodată numele lui Trump. El și-a exprimat dezamăgirea față de Statele Unite mai puțin puternic decât omologii săi germani.
Efortul Europei de a investi în propria apărare și autonomie „este o consecință logică a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Avem un partener american care ne spune că trebuie să investim mai mult în propria nostră securitate și asta este adevărat”, a spus Macron. Americanii spun atuci cand sunt supărați: „Nu suntem șeriful care să asigure securitatea în cartierul tău” (We are not the sheriff to provide security in your neighborhood – o faimoasă iterație în filmele de la Holywood). Europenii au criticat administrația Trump pentru că s-a retras din acordul nuclear cu Iranul fără o strategie de limitare a programului nuclear al Teheranului. De asemenea, s-au supus amenințărilor recurente ale lui Trump de a impune un tarif de 25% asupra mașinilor europene. În ciuda acestor diferențe, Pompeo a sugerat că totul este bine în relația transatlantică și că Statele Unite și aliații săi sunt sincronizați. „Câștigăm – și o facem împreună”, a spus Pompeo.
Vin vremuri interesante pentru noi europeni care așa cum spuneam mai sus nu avem o strategie coerentă nici economică și nici militară și de securitate (bântuim cu ”Green deal-ul”, vorbim de autonomie strategică și atât, am costituit un grup de luptă militar comun care nu funcționaeză, avem o idelogie care diferă de planul inițial al unei Uniuni Europene de țări suverane așa cum a fost gandit de Robert Shuman și Jean Monnet).
Are Ucraina un Plan B?
Nu există Plan B dacă parlamentarii americani nu reușesc să dea undă verde la pachet de ajutor, a confirmat vicepreședintele SUA Kamala Harris și continuat „Există doar Planul A”. Încrederea în ceea ce poate realiza Ucraina – și în președintele Joe Biden – este aparent la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani. „SUA doresc o ședință foto cu aliați fericiți care lucrează împreună”, a spus un oficial NATO, căruia, ca și altora din poveștile care vin de la Munchen, i s-a acordat anonimatul pentru a oferi o opinii sinceră.
Oficialii ucraineni nu vorbesc despre alternative, insistând că au nevoie de arme și muniție - în special rachetele Taurus și Sistemul de rachete tactice ale armatei germane cu rază lungă - pentru a evita Rusia. Kievul face presiuni asupra Berlinului pentru furnizarea de rachete Taurus, o rachetă cu o rază de acțiune de peste 500 km care este lansată de pe avioane de luptă precum Tornado, F1-6, F-18 și F-15 și care loveste cu precizie țintele alese.
Cât privește sistemul tactic anti-aerian aici vorbim de sistemul IRIS-T (Infra Red Imaging System) care face partea dintr-o familie de sisteme de rachete antiaeriene tactice cu rază medie de acțiune. Componentele sale - postul de comandă, radarul și lansatorul pentru opt rachete - sunt amplasate pe șasiul vehiculelor germane MAN, ceea ce conferă sistemului o mobilitate ridicată. Rachetele ghidate pot doborî ținte aeriene - avioane, elicoptere și rachete - la distanțe de până la 40 de kilometri și altitudini de până la 20 de kilometri.
Finalul Conferinței de Securitate de la Munchen
Nervii de la conferința MSC din 2024 sunt aproape la fel cu cei din 2023 dar nu așa de evidenți. De ce? Pentru că lupta a evoluat într-o direcție negativă. Contraofensiva a eșuat, iar campania terestră a stagnat, determinând atât forțele ucrainene, cât și cele ruse să joace un joc de ping-pong de artilerie pe frontul de 900 km. Kievul a cunoscut mai mult succes în Marea Neagră, scufundând mai multe nave rusești pe calea navigabilă strategică, dar nu a făcut mare lucru pentru a îmbunătăți optica unui război care continuă. Nimeni de o parte și de alta a Atlanticului - și mai ales la Kiev și Moscova - nu poate prezice ce va urma. În orice caz Rusia a declanșat o contraofensivă la ora acutală în sudul frontului și au preluat orașul Avdiika scrie ISW.
Forțele ucrainene vor putea, probabil, să stabilească noi linii defensive nu cu mult dincolo de Avdiivka, ceea ce va determina, probabil, punctul culminant al ofensivei ruse în această zonă. ”Forțele ruse desfășoară în prezent pe cel puțin trei eforturi ofensive — de-a lungul graniței din regiunea Harkov-Lugansk, în special în direcțiile Kupyansk și Lyman; în și în jurul Avdiivka; și lângă Robotyne în vestul regiunii Zaporizhia – scrie ISW. După retragerea forțelor ucrainene de la Avdiivka și revendicarea teritorială ulterioară a Rusiei asupra întregii zone Avdiivka, ISW și mai multe surse ucrainene și occidentale au evaluat că întârzierile în asistența de securitate occidentală, și anume muniția de artilerie și sistemele critice de apărare aeriană, au inhibat trupele ucrainene să se apere.
„Vom avea o problemă cu Rusia, indiferent de modul în care se termină războiul”, a spus adm. Rob Bauer, președintele Comitetului militar al NATO, a avertizat, de asemenea, că, în timp ce Occidentul în 2023 s-a arătat „prea optimist” cu privire la război, acum, în 2024 nu ar trebui să devenim „prea pesimiști.” Majoritatea parlamentarilor, totuși, nu au vrut să părăsească Munchen fără a oferi speranță. „Nu văd cum va câștiga Rusia vreodată acest război. Definiția lor a câștigului este preluarea țării și ocuparea ei. Ei nu vor ocupa niciodată Ucraina”, a declarat senatorul republican din Idaho Jim Risch, principalul republican din Comisia pentru Relații Externe a Senatului și a continuat „Războaiele se termină atunci când una sau ambele părți au luptat până la epuizare, apoi se așează și vorbesc. Nu există o astfel de situație.”
Frontul în Ucraina-ultimele evoluții
Forțele ruse și-au ridicat steagul peste orașul estic Avdiivka, după ce comandantul militar al Ucrainei a ordonat trupelor sale depășite de forțele ruse să se retragă, oferind Moscovei primul său câștig major în câteva luni. General colonelul Oleksandr Sirski a declarat sâmbătă dimineața, 17 februrie 2024 că retrage trupele către linii defensive mai bune pentru a preveni încercuirea și a păstra viețile militarulor ucranieni. Forțele ruse au intrat rapid în oraș în ultimele zile, deoarece lipsa muniției de artilerie a Ucrainei a împiedicat eforturile de a reține invadatorii.
Administrația Biden a spus că căderea lui Avdiivka a fost prețul eșecului Congresului de a trimite mai mult ajutor militar Ucrainei. Capturarea Avdiivka de către Rusia în urma unui atac de o lună reprezintă cea mai mare victorie a președintelui Vladimir Putin de când forțele sale au capturat orașul Bakhmut din est, în mai 2023. Oficialii americani au spus că pierderea Avdiivka nu a fost un regres strategic semnificativ. Ce s-a întâmplat: retragerea a fost prost planificată și a început prea târziu, au declarat oficialii occidentali și soldații ucraineni sub condiția anonimatului.
Forțele ruse încercuiseră în mare măsură pozițiile ucrainene din trei părți și au avansat mai repede decât se aștepta. Moscova a reluat inițiativa în război, deoarece Ucraina are lipsă de personal și echipament militar după contraofensivă eșuată de anul trecut. Zelensky a spus sâmbătă,17 februrie 2024, că trupele ucrainene au nevoie de mai multe arme, în special rachete cu rază lungă de acțiune și sisteme de apărare antiaeriană, pentru a combate atacurile rusești. ”Rusia, a spus el, a avansat prin distrugerea clădirilor și arătând dispreț față de viața propriilor soldați”.
Ucraina a trimis întăriri, inclusiv puternica Brigădă a 3-a de asalt, într-o desfășurare care aparent avea ca scop asigurarea retragerii. Generalul Oleksandr Tarnavski, comandantul forțelor ucrainene care luptă în sud-est, a declarat că trupele ruse au capturat „un anumit număr” de soldați ucraineni în timpul retragerii (până la o mie de forțe ucrainene ar fi putut fi capturate sau pierdute după retragerea de sâmbătă a trupelor din orașul estic Avdiivka, pe care forțele de invazie ruse au încercat să-l captureze cel puțin din octombrie, a anunțat marți New York Times, citând oficiali occidentali și soldați care luptă pentru Ucraina”).Soldații ucraineni suferă de o lipsă acută de muniție.
Pentru fiecare 10 obuze de artilerie trase de Rusia, Ucraina poate răspunde doar cu unul, a spus Tarnavski. Soldații nu trag, uneori, chiar și atunci când soldații ruși sunt în vizor pentru a păstra muniția. O altă provocare uriașă este utilizarea intensivă de către Rusia a bombelor aeriene ghidate împotriva cărora Ucraina are puțină protecție. Rusia aruncă între 60 și 80 dintre ele pe zi. În Avdiivka după atacurile eșuate asupra orașului folosind coloane de tancuri și transportoare de trupe blindate, rușii și-au schimbat tactica, trimițând valuri de infanterie, în grupuri mici.
Decizia de a se retrage din Avdiivka contrastează cu bătălia pentru Bakhmut, când forțele ucrainene au rezistat cât mai mult timp posibil, suferind pierderi grele care au epuizat armata Kievului înaintea contraofensivei. Și totuși generalul Sirski, care a fost criticat pentru acea strategie derulată când a comandat apărarea orașului Bahkmut , a fost promovat comandant șef al forțelor armate ale Ucrainei. Orașul industrial Avdiivka a fost mult timp un ghimpe în fața operațiunilor forțelor ruse din estul Ucrainei. Fortificat Avdiivka formează un important nod de comunicații la nord de orașul Donețk, limitând controlul rusesc asupra regiunii. Trupele ucrainene au reținut atacurile rusești din 2014, când Moscova a lansat o invazie ascunsă a estului Ucrainei.
Odată adăpostea peste 30.000 de locuitori, Avdiivka și-a văzut populația scăzând la 1.400, la momentul în care Rusia și-a intensificat campania pentru oraș, toamna trecută. În spatele Avdiivka, inginerii ucraineni au construit o serie de tranșee antitanc, probabil ca o linie defensivă pe care militarii uncarineni să-și consolideze apărarea înpotriva ofensivei ruse. Trebuie să menționez că odată cu fiecare zi în care președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz amână o decizie privind mai mult ajutor, soldații ucraineni care luptă pe prima linie sunt forțați să se retragă.
Post Scriptum
S-a vorbit mult despre deplasarea centrului de greutate al UE către Est de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. În practică, asta înseamnă un rol de conducere mai mare pentru Polonia. De ce Polonia și nu România? Polonia este un jucător cheie. Polonia are una dintre cele mai mari armate ale UE (Varșovia investește mai mult de 3% din PIB-ul său în apărare). De asemenea Polonia va fi un stat cheie în orice alianță militară europeană pentru apărarea continentului, mai ales dacă fostul președinte Donald Trump câștigă alegerile din SUA, și poate submina NATO.
În bula de la Bruxelles, diplomații și oficialii sunt de acord că Polonia este pregătită pentru un post important în UE după alegerile europene și deja speculează despre ce ar putea însemna acest lucru. Unii dintre diplomați fac referire la șefia externelor UE. De altminteri șefa Comisiei, Ursula von der Leyen, a indicat că un viitor comisar al UE pentru apărare ar putea merge și într-o țară din Europa Centrală sau de Est, după cum a raportat Playbook luni,19 februrie 2024.
Editorialul poate fi urmărit AICI