David Popovici a fost desemnat sportivul anului. Ce spune despre plecarea din România

David Popovici Sursa foto: INQUAM Photos George Calin

Campion mondial și european la înot, David Popovici a fost desemnat sportivul anului în România, în cadrul unei gale festive care a avut loc la Opera Națională din București.

După ce a fost desemnat sportivul anului 2022, David Popovici le-a spus celor prezenți că este foarte fericit că a reușit să îi facă mândri pe români.

„Sunt bucuros să fiu aici, să accept acest premiu, dar sunt foarte bucuros că am reușit să vă fac mândri în acest an. Sunt convins că voi reuși să vă fac mândri în continuare. Mă bucur că am reușit să inspirăm prin munca noastră foarte mulți copii. Asta e misiunea noastră, să educăm cât mai mulți copii, să-i învățăm că sportul este bun, să le arătăm cât de multe pot câștiga prin sport”, a precizat David Popovici, vizibil emoționat.

David Popovici s-a aflat printre cei trei nominalizați la titlul de sportivul anului, alături de Cătălin Chirilă, campion mondial și european la proba de canoe și Constantin Popovici, săritor în apă, campion european, la platformă 27 de metri.

”Nu știu ce planuri am”

David Popovici a făcut o declarație despre viitorul său în România. Campionul mondial nu a vrut să spună direct dacă va continua să studieze și să se antreneze în țară, sau va alege oferta unei universități din străinătate.

Este cunoscut că sportivul a primit burse de la cele mai reputate universități din Statele Unite sau Europa.

”Am auzit şi eu că doamna Potec a spus că România m-ar putea pierde. Nu a venit de la mine şi nu am vorbit cu ea despre aşa ceva. Nu ştiu ce planuri am, pentru că nu am planuri. Planul meu este să îmi văd de treabă aici, să rămân cu aceiaşi antrenori, prieteni, familie şi voi vedea unde mă duce viaţa. Dar nu ştiu ce îmi rezervă viitorul”, a spus Popovici.

Camelia Potec, la rândul ei medaliată cu aur, la Olimpiada de la Atena, unde a câștigat proba de la 200 de metri liber, afirmase că Popovici a primit multe oferte de la universități din străinătate.

Își dorește aurul olimpic

David Popovici participă la Gala Sportivul Anului 2022, care este patronată de Ministerul Sportului.

”Mă bucur că sunt aici, lumea este îmbrăcată frumos. Este mai multă lume decât mă aşteptam. Încă un eveniment la care mă bucur de atmosferă şi dacă voi câştiga voi accepta trofeul cu bucurie”, a spus Popovici la intrare.

Sportivul a spus și care îi sunt planurile pentru anul 2023, an preolimpic, dacă ținem cont că în 2024, la Paris, se vor organiza jocurile olimpice de vară.

”A fost un an foarte bun care îmi dă speranţe că mulţi ani de acum încolo voi avea foarte multe reuşite, pentru că eu cred că am găsit reţeta. Anul acesta, 2023, este mult mai puţin plin. Am doar două concursuri importante, Mondialele din Japonia şi apoi în decembrie Europenele în bazin scurt de la Otopeni. Îmi doresc să am rezultate cât mai bune acolo, să mă pregătesc cât mai bine, pentru că e anul de dinaintea Olimpiadei şi îmi doresc să mă pregătesc cât mai bine pentru jocurile care urmează la Paris”, a mai spus David Popovici.

"Gala Sportivul Anului 2022", organizată de Ministerul Sportului, este un eveniment în cadrul căruia sunt premiaţi cei mai buni performeri ai anului trecut.