David Cameron începe presiunile pentru REFORMA UE

Premierul britanic, David Cameron, a declarat că este decis să reformeze relația Marii Britanii cu UE și încearcă să discute cu liderii europeni despre planurile sale, scrie BBC News.

La summitul Parteneriatului Estic din Riga, care se desfășoară azi, el va susține necesitatea schimbării la nivelul UE, după victoria în alegeri a conservatorilor britanici.

Premierul a declarat că vor exista „suișuri și coborâșuri” pe parcursul procesului, dar vrea să ofere oamenilor o șansă corectă, într-un referendum ce ar urma să aibă loc până în 2017.

Cameron se întâlnește cu cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande, cei mai influenți lideri ai Europei, pentru discuții tete-a-tete, săptămâna viitoare.

Ziua de azi poate fi însă folosită pentru a începe unele discuții despre reforma UE, le-a spus el jurnaliștilor.

„Veți auzi într-o zi că reforma se poate face, a doua zi că erste imposibil”, a explicat oficialul de la Londra. „Dar un lucru va fi constant și acesta este hotărârea mea de a aduce britanicilor o reformă a UE, astfel încât să poată vota în cunoștință de cauză în referendum înainte de finalul lui 2017”, a precizat el.

Cameron este decis să organizeze un referendum privind ieșirea din UE, până la finalul lui 2017, dar există speculații că ar putea fi organizat chiar mai devreme, anul viitor, pentru a nu se suprapune cu alegerile din Franța și Germania.

Legislația care deschide calea spre acest referendum este așteptat să fie publicat joia viitoare, a doua zi după ce Regina va deschide sesiunea parlamentară.

Summitul de la Riga este dominat de relațiile UE cu Rusia și vecinii săi, inclusiv Ucraina.