Polițiștii au fost anunțați în data de 21 ianuarie, că la marginea unei păduri a fost găsit cadavrul unei femei, care fusese ucisă. Cel care a făcut apelul la 112, era un prieten al femeii și al soțului acesteia.

Potrivit martorului, acesta a fost sunat de soțul femeii care i-a spus că a comis această crimă oribilă, după care se va sinucide. Martorul a mai spus că prietenul său l-a anunțat și despre locul unde se află cadavrul femeii, după care a mers la fața locului și a făcut macabra descoperire.

Polițiștii și pompierii de la ISU Bacău au continuat să caute cadavrul bărbatului. Câinele de urmă folosit de polițiști i-a condus pe aceștia până la malul ”Canalului de Fugă” din Bacău. De altfel, acela a fost și locul unde scafandrii de la ISU au început căutările, care au durat mai bine de 13 zile. Marți, cadavrul bărbatului, care se numea Cătălin Dobre, de 50 de ani, a fost găsit. Acesta era patronul unui bar dar era și un împătimit al jocurilor de noroc. La vremea respectivă s-a spus că între cei doi a izbucnit o ceartă care s-a soldat cu uciderea femeii, pe motiv că victima nu era de acord cu vinderea unui apartament. Dobre și-ar fi dorit să facă acest lucru pentru a putea plăti datoriile la cămătarii care îl căutau tot mai des. Cei doi aveau o fetiță de un an și jumătate.

Te-ar putea interesa și: