Este vorba de proiectul privind stabilirea datei alegerilor locale în ziua de 27 septembrie. Biroul permanent al Camerei a hotărât, marţi, că plenul se va întruni miercuri, de la ora 11,00, pentru a discuta acest proiect şi pentru votul final.

Senatorii au adoptat, marţi, această propunerea legislativă. Au fost 81 de voturi „pentru”, 8 „împotrivă” și 39 de senatori s-au abținut. Comisia juridică a discutat, tot astăzi, şi un proiect similar al Guvernului, la care au dat raport de respingere, proiectul fiind respins şi de plenul Senatului. Unele articole au fost preluate de comisie în varianta finală a proiectului adoptat, care urmează acum să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor – for decizional în acest caz.

Parlamentarii de la USR s-a abţinut de la vot, senatoarea Florina Presadă argumentând că acesta are o serie de prevederi neconstituţionale.

„A fost respinsă propunerea USR privind organizarea de vot pe parcursul a două zile – sâmbătă, 26 septembrie, şi duminică, 27 septembrie. (…) PSD nu vrea ca cetăţenii, în condiţii de pandemie, să voteze timp de două zile. Sănătatea românilor va fi pusă în pericol. (…) Joaca cu copiatul dintr-un proiect de lege al Guvenului a rezultat într-o decizie de neconstituţionalitate, în bună parte din cauza paralelismului legislativ”, a declarat Florina Presadă conform agerpres.

Și senatorii PNL s-au abținut de la vot, iar Daniel Fenechiu a reclamat „maniera de lucru”, prin care un proiect similar al Guvernului a fost respins de Comisia juridică şi aproximativ jumătate dintre amendamente au fost preluate în proiectul legislativ al UDMR. Cseke Atilla, senator UDMR, cel care a inițiat proiectul, a spus că „Sigur că anul acesta este o situaţie specială, în care a trebuit să prelungim mandatele autorităţilor locale.

Avem două proiecte legislative, şi unul are raport de admitere şi celălalt de respingere, aşa cum scrie Regulamentul Senatului. Din punct de vedere procedural, Comisia juridică a luat decizia cea mai bună. Haideţi să fim responsabili.”

El a mai afirmat că proiectul prevede şi fonduri pentru indemnizaţiile membrilor şi preşedinţilor secţiilor de votare. „Acestea sunt, de regulă, prevăzute de o hotărâre de Guvern şi nu de lege, dar pentru că Guvernul nu a prevăzut fondurile necesare, în bugetul anual actual, pentru organizarea celor două alegeri din acest an, Parlamentul a trebuit să vină cu o soluţie în acest sens.”

Potrivit proiectului, data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se stabileşte în ziua de duminică, 27 septembrie 2020, pentru: consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru primari; Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al Municipiului Bucureşti; consiliile judeţene, precum şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene.