Acum vor să o omoare și pe Albă ca Zăpada! Nu este o glumă. Nu este un subiect derizoriu. Este o acțiune rizibilă de ultimă oră a neo-marxismului globalist care vrea să ardă până și cărțile cu povești în încercarea disperată de a intra și a rămâne și cu astfel de “victorii” în cărțile de istorie a lumii actuale. Nu le-a fost de ajuns că țintesc să devasteze până la capăt lumea maturilor. Vor să infesteze și lumea copiilor.
Introducerea celebrei povești a fraților Grimm, veche de peste 200 de ani, și a filmului animat inspirat de acest basm pe lista neagră a curentului mondial political correctness, component al neo-marxismului, arată cât de patologică este noua stângă progresistă care a pătruns de câțiva ani și în România. Fără limite.
De ce o sărută prințul pe Albă ca Zăpada fără să-i ceară voie? Fără ca ea să-și fi dat consimțământul? Aceasta este dezbaterea ideologică asupra poveștii clasice ecranizată în anul 1937 de Walt Disney, lansată zilele acestea de ziarul San Francisco Gate. Dezbatere care a depășit frontierele statului California dar și granițele logicii. Declicul aberației a fost provocat de redeschiderea parcului de distracții pentru copii, Disneyland.
”Nu căzuserăm oare de acord asupra faptului că lipsa consimţământului în animaţiile de început ale lui Walt Disney este o problemă serioasă? Că nu-i putem învăţa pe copii că sărutul e OK atunci când nu e clar că ambele părţi şi-l doresc? E greu de înţeles de ce parcul Disneyland din 2021 ar alege o scenă ce prezintă ideea demodată că unui bărbat îi este permis să-i facă orice unei femei”, au scris nervoși în recenzia lor jurnaliștii de la ziarul San Francisco Gate. Este o realitate cunoscută faptul că mass-media din Stale Unite sunt ultra-majoritar progresiste. Neo-marxiste.
Indignarea ideologică a jurnaliștilor progresiști din California e prea superioară pentru a-și găsi răspunsul firesc la dilema care-i răscolește: Albă ca Zăpada, și să vrea, nu-i poate da prințului consimțământul de a o săruta pentru că zace otrăvită de mărul primit de la mama ei vitregă. Dar asta nu mai contează. Copiii trebuie ideologizați din timp în preceptele political correctness.
Filmul de desene animate, implicit povestea Albă ca Zăpada sunt ultimele victime ale lumii copiilor pe altarul neo-marxist. Anterior, “Mica Sirenă”, eroina poveștii lui Hans Christian Andersen a fost definită ca fiind incorect politică pentru că este albă. Ea trebuie să fie neagră au decis anul trecut ideologii progresiști. Celebrele “Pisici aristocrate” sunt rasiste. “Elefănțelul Dumbo” și personajele din “Cartea Junglei” îi batjocoresc pe americanii de culoare. Iar “Peter Pan” îi ia peste picior pe amerindieni. Concluzia: filmele trebuie cenzurate!
„Aceste filme includ descrieri negative și/sau tratamente necorespunzătoare aplicate unor persoane sau obiceiuri. Aceste stereotipuri erau greșite atunci și sunt greșite și acum. Vrem să recunoaștem că acest conținut are un impact nociv, să învățăm din acest lucru și să lansăm o dezbatere pentru a crea împreună un viitor mai tolerant”.
Sunt considerațiile oficiale ale conducerii companiei Disney făcute publice în luna octombrie a anului trecut, la adresa filmelor amintite. Urmarea: șefii companiei au decis blocarea accesului copiilor sub șapte ani la vizionarea filmelor clasice de desene animate produse cu zeci de ani în urmă de marele Walt Disney. Cu justificarea ideologică, în numele unui “viitor mai tolerant”. De când “cenzura” și “toleranța” sunt sinonime într-o lume normală? Numai progresiștii pot gândi atât de patologic.
După mutilarea și cenzurarea poveștilor și filmelor pentru copii, marii compozitori clasici sunt și ei la un pas de a fi descalificați și excluși. De data asta, din programele universitare pe motiv că “sunt complici cu supremația albă și cu trecutul colonial”. Practic, și Ludwig van Beethoven, Wolfgang Amadeus Mozart și Franz Schubert au ajuns să fie considerați ca fiind rasiști.
Aberația progresistă, o expresie explicită de “cancel culture”, aparține profesorilor de la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Care, în numele “reformei programei universitare”, vor să înlocuiască lecțiile de muzică despre compozitorii clasici enumerați, cu lecții de hip-hop. Și progresiștii britanici, la fel ca progresiștii români, folosesc conceptul “reformă” ca pe un drog de prostit oamenii.
“Reforma” promovată la Oxford face ravagii și în universitățile americane care rescriu în termeni neo-marxiști capodoperele literaturii universale. William Shakespeare, considerat la nivel istoric drept cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză, a intrat și el pe lista neagră a political correctness care l-a taxat a fi tot un “rasist și un exponent al supremației albe”.
“Ești scos din societate dacă nu ești de acord cu ideile comitetelor neo-bolșevice formate în universități”, a povestit într-un interviu Andrei Șerban, unul dintre cei mai apreciați regizori ai teatrului american, ce înseamnă progresismul. Neo-marxismul.
Cum a explicat Andrei Șerban cultura anulării sau „cancel culture” din Statele Unite: „E tragi-comic. Este o cumplită încoronare a principiului că cei care nu sunt cu noi trebuie distruși. Mie îmi amintește de anii 1948 – 1952 în România, cei mai cumpliți ani. Erau lozinci precum „Trăiască lupta pentru pace, deci moarte dușmanilor”. Ce absurditate. Râdem, dar nu râdem. Aceleași lozinci revin acum”.
“Ideologiile sunt un fel de fast food al gândirii dar și al artei. Curentele ideologice dominante azi ascund de fapt o ambiție perversă de putere”, a explicat regizorul. Andrei Șerban a fost el însuși victimă a culturii anulării. În anul 2019 a demisionat de la Universitatea Columbia după 27 de ani de carieră.
Progresismul globalist urmărește să strivească tot. Și lumea copiilor și realitățile istorice, politice și culturale ale lumii maturilor.
Ghinion. Stârnită și de efectele profund toxice ale experimentului mondial Covid, care țintea dezintegrarea normalului pe toate planurile, lumea s-a trezit. Și se revoltă. Inclusiv acasă, în România.