Daniela Nane a dorit să o înfieze pe Fatima, fetița de 13 ani care a rămas singură după ce mama ei, cunoscuta pianistă Ioana Maria Lupașcu, a murit. Tatăl biologic al fetei își cere drepturile în justiție, iar Daniela Nane a făcut un pas în spate.
Daniela Nane a renunțat la instituirea tutelei în favoarea ei
La ultimul termen în care s-a întâlnit în instață cu reprezentanții Autorității Tutelare de la Primăria Sectorului 1, Daniela Nane a renunțat la instituirea tutelei în favoarea ei. Este posibil să-și fi dat seama că această cauză este pierdută. Mai ales după ce tatăl biologic a cerut, tot în instanță, dreptul de a-și crește fiica.
Soluția pe scurt: „Ia act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii de instituire a tutelei. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia a II-a civilă.
Disjunge judecarea cererii de intervenţie în interes propriu, dispune efectuarea de copii după înscrisurile din prezenta cauză şi formarea unui nou dosar având ca obiect autoritate părintească, în care parte este terţul intervenient Tuaeen Sadek, cu termen de judecată în data de 21 mai 2024, ora 9:00, şedinţa publică pentru când se dispune citarea intervenientului. Fără cale de atac în ceea ce priveşte soluţia de disjungere a cererii de intervenţie în interes propriu.”
Mama fetiței a murit la 45 de ani
Ioana Maria Lupașcu a murit anul trecut. Avea doar 45 de ani, iar fetița ei 13 ani. Imediat a fost luată spre îngrijire de Daniela Nane, prietena cea mai bună a pianistei.
„Prieteni, fetița Ioanei nu este singură pe lume, cum s-a spus, are niște verișoare și nepoate de gradul 4-5, cu care va ține legătura, a apărut și un frate vitreg, de 19 ani, pe care tocmai l-a cunoscut. Trebuie să ne adaptăm la noua viață, să rezolvăm cu actele în instanță, să găsim un apartament în care să locuim împreună, într-o zonă mai aproape de restul familiei mele, astea sunt acum prioritățile. Ne adunăm un pic și le așezăm pe toate”, anunțase atunci Daniela Nane, potrivit cancan.ro.