Daniela Gyorfi, la capătul puterilor. A rămas fără dinți în gură

Daniela Gyorfi, la capătul puterilor. A rămas fără dinți în gurăDaniela Gyorfi, la capătul puterilor. A rămas fără dinți în gură. Sursa foto: Instagram

Daniela Gyorfi a avut probleme grave de sănătate și a rămas fără dinți și nas. Artistei i s-a umflat și deformat fața după ce a făcut o infecție periculoasă și a reușit cu greu să treacă peste.

Daniela Gyorfi a declarat că toată viața ei a avut celulită și că a avut nevoie de ajutorul medicilor. Artista a mai spus că nu i-a fost rușine niciodată să recunoască că are operații estetice și că este foarte atentă la aspectul ei fizic.

Daniela Gyorfi, probleme cu celulita

„Am avut mai tot timpul celulită, recunosc lucrul acesta. E și de la ce mănânci. Eu, când am fost mică, am mâncat un an de zile dulceață pe pâine și asta și-a spus cuvântul. Dacă, de exemplu, nu îți faci nimic și arăți cum arăți, nu e bine. Dacă ți-ai făcut și arăți foarte bine, apoi vii și delirezi pe aici că faci meditații, bei doar apă dimineața, dar ești schimbată total, iar nu e bine.

Dacă vin și spun că nu mi-am făcut operații estetice, dar fac proceduri noninvazive, adică botox nu știu ce…Am fost la Timișoara și toți îmi dădeau mesaje, am lăsat numărul de la clinică pentru că mă sunau să mă întrebe de doctorul Ovidiu. Deci dacă spun, nu e bine, nu e bine cum arăt. Daca nu spun, asta minte. Eu nu am ascuns niciodată, mi-am făcut sânii”, a mărturisit Daniela Gyorfi pentru Playtech.

Daniela Gyorfi

Daniela Gyorfi, la capătul puterilor. A rămas fără dinți în gură. Sursa: Facebook

A avut mari probleme și cu nasul

Cântăreața a mai spus că a avut o perioadă în care a rămas fără dinți și nas. Aceasta a avut probleme cu zgârciul nasului, care i-a căzut și a fost nevoie de intervenție estetică. Și cu fațetele a avut câteva peripeții și a fost nevoită să meargă des în cabinetele stomatologilor.

„Am avut, la un moment dat, zgârciul de la nas… îmi căzuse. Și mi-am făcut operație, dar nu am avut niciodată o trompă. I-am zis să îmi ridice puțin nasul. Da, mi-am făcut o operație la nas, rinoplastie e mult spus, dar în sfârșit…La corp fac tratamente, arăt unde mă duc, ce fac. Dacă mă întreabă, spun ce fac. Masaje, tratamente.

daniela gyorfi

Daniela Gyorfi, la capătul puterilor. A rămas fără dinți în gură. Sursa foto Instagram

La față mă duc numai la Timișoara pentru că mi-au greșit mulți, în trecut… îmi băgaseră foarte mult în buze și mi-a migrat acidul. Mi-am scos acidul și, după aceea, am ajuns și eu la… Adică eu spun clar, pentru toate femeile, ce vârstă am și ce fac. Sunt ok, se poate și mai bine”, a mai adăugat Daniela despre intervențiile sale estetice.

Daniela Gyorfi era să rămână fără dinți

Ea a mai povestit că i s-a umflat și deformat fața după ce a făcut o infecție periculoasă. Inițial, aceasta s-a dus la un celebru stomatolog pentru a își repara dantura, dar mai rău a distrus-o. Artista a declarat că i-a luat foarte mult până să găsească un doctor cu adevărat bun.

„Mi-am pus fațete dentare, e clar că dantura m-a schimbat complet, pot să spun, și am avut probleme prima dată cu ele. Am suferit tare mult cu fața, am avut o infecție… Știi, m-am dus la pomul lăudat și am avut o infecție, nu știam de ce mă umflu la față, nu îmi dădeam seama.

Eram tot timpul umflată și bușită, până când am găsit un doctor, m-a ajutat un an și jumătate ca să pot să scap. Am făcut nu știu câte operații. Am spus lucrul acesta, tocmai, am spus că fațetele nu le spui și… este posibil să pățești și lucrul ăsta (n.r. infecție). Multă lume mi-a spus că a pățit asta. Cum ai făcut? Uite așa am făcut.

Dantura este foarte importantă. Din punctul meu, îți dă foarte mulți ani înapoi, și pentru femei, și pentru bărbați. E important să ai dinții curați și albi, să fie îngrijiți. E important să te îngrijești, mai ales dacă ți le permiți. Dumnezeu te-a lăsat, dar tu poți să te îmbunătățești. Trebuie să te simți bine în pielea ta. Nu poți să ai un dinte lipsă în față și să spui că așa a vrut Dumnezeu, să îți cadă dintele, să ai păr pe picioare, mustață… Nu e bine”, a mai spus ea.

Ne puteți urmări și pe Google News