Daniel Morar: Voci din Uniunea Europeană criticau amestecul SRI în dosarele penale încă din 2006
- Ionu ţMure şan
- 10 aprilie 2016, 15:55
Judecătorul Daniel Morar de la Curtea Constituţională a României, fost şef al DNA, a relatat, într-un interviu acordat revistei Dilema veche, că încă de dinainte de aderarea României la Uniunea Europeană existau voci care criticau legislaţia românească cu privire la posibilitatea unui serviciu secret de a se amesteca în procesul penal
„Imediat după ce am fost numit procuror general PNA, în cadrul unor acţiuni de monitorizare prin programul MCV, unul din experţii Comisiei Europene întreba repetitiv cine realizează interceptările în dosarele instituţiei noastre. Noi răspundeam că până la urmă noi, pentru că avem un serviciu tehnic, dar cu infrastructura deţinută de SRI. În 2006, acest expert, un procuror belgian cu experienţă, a întocmit un raport în care spunea că nu este în regulă ca un serviciu de intelligence să fie amestecat în activităţile de urmărire penală şi că în ţările occidentale nu se întîmplă aşa ceva. El recomanda legiuitorului şi statului român să-şi revizuiască punctul de vedere. Spunea că un serviciu de informaţii are, prin natura sa, o activitate secretă şi că, prin urmare, nu se ştie cîte informaţii deţine, cum le foloseşte, cum le arhivează şi dacă nu cumva le foloseşte şi în alt scop decît cel al instrucţiei penale”, a declarat Daniel Morar.
Acesta s-a declarat surprins de faptul că în România nu a existat o dezbatere publică pe acest subiect înainte de decizia CCR. „Pe mine, ca om care am trăit aproape jumătate din viaţă în regimul comunist şi care după 1990 am citit o mulţime de cărţi despre sistemele comuniste şi totalitare, despre abuzurile serviciilor de informaţii şi ale poliţiilor secrete, m-a surprins lipsa de dezbatere publică a acestei chestiuni. Adică problema intruziunii serviciilor secrete în activitatea de cercetare penală. M-a surprins şi pentru că această dezbatere apare abia după decizie şi mai ales după motivarea deciziei CCR. Înainte nu a existat pe agenda publică o asemenea dezbatere”, a mai spus fostul şef al DNA.
În 14 martie decizia CCR privind interceptările a fost publicată în Monitorul Oficial. Pe 16 februarie Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică dispusă direct de procuror sau care poate fi făcută, la cererea procurorului, de către alte organe specializate ale statului.
Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că articolul 142, alineatul 1 din Codul de Procedură Penală, care spune că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”, este neconstituţional.