Daniel Funeriu, atac fără milă faţă de „salahorul politic fonf şi mediocru”
- Antonia Hendrik
- 11 noiembrie 2019, 14:12
Daniel Funeriu a făcut un comentariu extrem de dur faţă de un politician care în toată cariera sa „nu a făcut decât să profite apoi să muşte mâna celor de care s-a folosit”.
Daniel Funeriu, necruţător: "Aștept să văd cum salahorul politic Cristian Preda, din intelectualismul său fonf cu origini în mediocritatea utecistă, se va gudura pe lângă Iohannis după ce l-a înjurat vârtos și va sări la gâtul celor din USR pentru a sluji preluarea usereului de către comandoul PLUS", a scris fostul ministru al Educaţiei pe social media.
Şi continuă: "Papagalul ăsta împiedicat în propriile-i sofisme e capul listei ”putreziciunilor politice” reciclate de PLUS și vârâte pe gâtul virgin al USR despre care vorbeam acum ceva vreme. Să vedem dacă îi va reuși a nșpea întoarcere de vestă. Eu aș zice că nu, pentru că în general e o idee proastă să te pui cu nemții. Ah, ca să vedeți cu ce mercaptani mai trage în noi să citiți ziare punct com", a mai scris fostul politician.
"PS: cine este autorul frazei ”dacă voi nu mă vreți oricum eu mi-am obținut sprijinul lui EBA și Elenei Udrea?” Bravooo, ați ghicit", a scris ironic fostul ministru pe contul personal de social media.