Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației, a avut un atac dur la adresa „fiilor de torționari”. Întrucât este un subiect la modă, mai multe astfel de persoane apărând la butoanele politicii, el le transmite acestora: „Să nu ai impertineța să conduci țara”.
Funeriu se declară contrariat de tupeul acestor persoane declarând că „e firesc să auzim țipetele victimelor tatălui atunci când fiul ne vorbește de viitorul luminat pe care ni-l va oferi dacă îl votăm”.
„Uitați care e treaba, fără prea multă filosofie inutilă: dacă ai tată torționar nimeni nu îți cere să te sinucizi sau să mergi în genunchi pe coji de nucă toată viața. Îți cere doar să nu ai impertinența să vrei să conduci țara. Fă orice muncă ai chef, dar, dragii mei, nu uitați: un politician are asociat cu numele lui și un capital simbolic, nu doar niște competențe tehnice. Iar capitalul simbolic cu care oamenii obișnuiți operează în cazul dat e de “fiu de torționar criminal”, indiferent de ce va face în următorii 10 ani.
Cei care ne spun, doct, „să nu judecăm fiul în funcție de ce a făcut tatăl” au, desigur, dreptate, doar că ei comit o fraudă morală, o șmecheră tragere din condei: e firesc să auzim țipetele victimelor tatălui atunci când fiul ne vorbește de viitorul luminat pe care ni-l va oferi dacă îl votăm”, a scris Daniel Funeriu pe pagina sa de Facebook.
Alexandru Rafila: „Nu încerc să îi găsesc nicio scuză”
Presa a scos la iveală faptul că reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, candidat pe listele social-democraților la Camera Deputaţilor pe București, are un tată, fost colaborator al Securității, prezentat în „Memorialul Durerii” drept un torționar comunist.
Chiar medicul a recunoscut că a tatăl său a colaborat cu fosta Securitate și a declarat că acest lucru „este absolut condamnabil”.
„Foarte multe dintre informații nu sunt adevărate. Tata a terminat Medicina în 1960, eu m-am născut în 1961, iar evenimentele la care faceți referință s-au petrecut în 48-49. Tata a lucrat până în iunie 1949 în Securitate. Eu am aflat despre aceste lucruri când eram student, nu știu foarte multe. Da, este adevărat. Bunicul meu a fost prizonier în Rusia și s-a întors cu un copil, tatăl meu. În Memorialul Durerii nu a fost obiectiv cu tatăl meu. Dincolo de lucrurile pe care le-a făcut tatăl meu și cu care eu nu sunt de acord, colaborarea cu Securitatea este absolut condamnabilă.
Moartea țăranilor s-a întâmplat după ce tatăl meu a fost dat afară din Securitate, a fost dat afară și de la Medicină pentru că a fost considerat element dușmănos. El nu a fost implicat în acel masacru. Sunt afectat emoțional, nu văd unde este vina mea. Nu încerc să îi găsesc nicio scuză, nu există nicio scuză pentru apartenența la Securitate”, a declarat Alexandru Rafila.
Despre o mulțime de oameni politici s-a scris de-a lungul timpului că au fost securiști sau sunt copii unor securiști. Cu toate astea se află bine - merci în primele linii ale clasei politice.