Daniel Dragomir, sub control judiciar în dosarul Black Cube
- Andrei Vi şan
- 27 decembrie 2016, 18:27
Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a fost eliberat, ieri, din arest și plasat sub control judiciar în dosarul Black Cube.
Daniel Dragomir este cercetat de procurorii DIICOT pentru că ar fi angajat firma israeliană să obțină informații despre șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.
Daniel Dragomir a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare de Tribunalul Bucureşti într-un alt dosar în care a fost acuzat de DNA de trafic de influență și spălare de bani.
Sentinţa Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti, care l-a ţinut şase luni în arest, în 2015, pe Daniel Dragomir, admiţând contestaţiile DNA împotriva hotărârilor TMB de punere în libertate.
După sentinţa TMB de joi, Marilena Dragomir (foto) a scris pe contul său de Facebook: „Şase luni și jumătate de arest preventiv pentru fapte care nu există! Dragomir Daniel a fost achitat pentru toate faptele pentru care a fost arestat! (Trafic de influență, spălare de bani, divulgare de informații nedestinate publicității)”. Ea mai spune că soțul său, Dragomir Daniel a fost condamnat un an cu suspendare pentru a se acoperi cele şase luni de „arest preventiv abuziv” şi că fapta pentru care au fost condamnaţi la un an cu suspendare nu exista la dosar la momentul arestării.
Locotenentul-colonel (r) Daniel Dragomir a fost medaliat de CIA, dar i-a fost conferit şi Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler. După trecerea în rezervă, Dragomir a investit în publicitate și mass-media.