Să fim sinceri şi să recunoaştem că nu dintr-o imperioasă necesitate literară îi recitim pe Văcăreşti, Asachi, Cârlova, Bolintineanu, ci - dincolo de obligaţiile didactice - dintr-o vagă disponibilitate şi din nevoia de a întregi o schemă de evoluţie.
O critică aplicată, obiectivă, într-o grilă estetică, i-ar distruge. Producţia lor este atât de stângace, sub raport artistic şi lingvistic, carenţele sunt atât de evidente, încât versurile îngălbenite se pretează de minune unei lecturi parodice. Intertextualitatea îngroşată, parafraza ironică par singurele fire de contact între lectorul de azi, trecut prin experienţa modernităţii şi a postmodernităţii, şi versificatorul abundent şi naiv de secol 19.
Pentru a ne mai spune totuşi ceva, obiectul aşa-zis literar trebuie să fie supraînălţat, suprainterpretat, inventat. Este exact ceea ce face Eugen Simion în „Dimineaţa poeţilor“ (ediţia a IV-a, Polirom), pe urmele maestrului său G. Călinescu. Luându-şi ca aliaţi şi trei critici de calibru precum Bachelard, Barthes şi Jean-Pierre Richard, Eugen Simion a publicat în 1980 această carte încântătoare, eliberată de obligaţiile strâmt-istoriografice şi profitând la maximum de permutările şi combinaţiile eseului.
Volumul de faţă vine cu două capitole noi: unul despre Asachi, celălalt grupând poeţi minori sub titlul „Universuri imaginare la 1850“. Deşi deliciile scriiturii sunt, pentru Eugen Simion, mai mari în secţiunea „Spitalul Amorului“, prima şi cea mai substanţială parte a volumului, cea a capitolelor relativ autonome, îmi place mai mult. Se împacă, într-un chip fericit, rigoarea istoriei literare cu asociativitatea plastică a eseului brusc desprins de factologie. Fiecare portret de poet e impecabil realizat şi dacă regreţi ceva, este faptul că, odată medalionul finisat, capitolul se încheie. Urmează însă un altul, la fel de pregnant, punând într-o lumină înnoitoare scriitori pe care se pusese praful istoriei literare.
„Dimineaţa poeţilor“ e poate cea mai frumoasă carte a unui autor cu o bibliografie masivă: o proză critică sclipitoare, citită nu atât pentru poeţii comentaţi, cât pentru cel care îi comentează.