Si totusi, la o lectura mai atenta, constatam ca diferentele sunt mai adanci decat asemanarile. Spre deosebire de multi „ego-prozatori” cu un piciorus in propria viata si cu altul in gramatica, Radu Aldulescu e un romancier cu calcatura grea si un stil inconfundabil. Nimic nu poate fi extras din „Amantul Colivaresei” (reeditat la Cartea Romaneasca, 2006) pentru a fi plasat in alte contexte si ansambluri compozitionale.

Masiv si marunt batut in pagina, romanul, desfasurat pe spatii ample, se tine la nivelul fiecarui fragment. Furturi si cafturi, partide de box in ring si in afara lui, episoade din armata si din alte colonii penitenciare (unitatea din Mosneni, caramidaria Viezuroaia, Policolorul, 23 August), amoruri pour toujours si acuplari grabite, gafaite, infometari progresive si catusi de putin voite, indestulari porcine cu specularea unor momente favorabile, o curva, Bica Schioapa, cu un picior de lemn pe care mai bine de patruzeci de soldati isi pun semnaturile, si o artista de circ, Atena, cu pulpele inclestate, tratandu-i pe barbati ca pe niste lighioane dresate; amicitii stranse, derivate in homosexualitate, si uri mocnite, pe punctul de a exploda; multe, multe personaje memorabile, incepand, desigur, cu protagonistul romanului, Dimitrie (Mite) Cafanu, si sfarsind cu un Carnu din Branesti, cersetor, „corcitura de profet si artist”…

Adunate, toate aceste fragmente si fasii epice, de culori atat de diferite, nu dau impresia de kitsch intrucat au aceeasi textura. Or, daca, sa zicem, consistenta epica tine de talent, de forta bruta a prozatorului, constructia unui asemenea roman ar fi imposibila fara o inteligenta artistica pe masura.

„Amantul Colivaresei” e cronica unei lumi socialiste cleioase, in care viata cu „pulsatia ei pastoasa si hurducaita” se incapataneaza sa subziste. O carte scrisa cu vana epica si virtuozitate stilistica, un roman antologic semnat de cel mai puternic prozator aparut la noi dupa 1989.