Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > DANIEL CRISTEA-ENACHE: Fantasticul banalităţii
DANIEL CRISTEA-ENACHE: Fantasticul banalităţii

DANIEL CRISTEA-ENACHE: Fantasticul banalităţii

Dacă generaţia milenaristă nu l-ar fi avut pe Marius Ianuş, neîndoielnic că ea ar fi fost astăzi la fel de „cunoscută“ precum Constantin Acosmei.

De peste un deceniu, acest poet straniu, de un fantastic al banalităţii (cu formula lui Lucian Raicu), se lăfăie într-un underground provincial, publicându-şi acelaşi titlu tot la edituri obscure. După faimoasa Editură Pan din Iaşi, după celebra Vasiliana din aceeaşi urbe, a venit rândul mai titratei Vinea să editeze „Jucăria mortului“, a lui Constantin Acosmei.

Placheta are mai mult spaţii albe decât şiruri de versuri; şi se citeşte în jumătate de oră. Nu mai mult. După ce ai citit-o însă, te freci la ochi, îţi masezi tâmplele şi o iei de la început. După care o laşi deoparte şi o reiei a doua zi, trecând prin aceleaşi file mai mult albe decât tipărite şi mai degrabă comune decât poetice. N-aş vrea să se creadă că am făcut o fixaţie fetişistă pentru „Jucăria…“ lui Constantin Acosmei; dar nici n-aş fi crezut că mai e posibil un continuator necrispat al lui Bacovia, tocmai în acest ultim deceniu al turbulenţelor şi revoluţiilor literare.

În fapt, revoluţia lirică există. Ea nu contestă nimic la suprafaţă şi nu distruge formulele consacrate. Dislocă în schimb noţiunea de poezie, luându-i acesteia centrul de greutate şi pulverizându-l pe toată întinderea textului. Imaginile cardinale şi seriile tematice, simbolurile, tropii, rima, ritmul dispar din pagină ca şi cum şi-ar fi dovedit tot mai mult inutilitatea. Realitatea e fărâmiţată şi tocată de o privire obosită, care proiectează asupra exteriorului obscuritatea şi petele unei vieţi scurse într-o cameră sumar mobilată. În întunericul ei compact, tulburat de o tuse convulsivă, scapără uneori ochii diavolului: „Întind mâna iau de pe calorifer o/ baterie veche de lanternă pun limba/ pe lame şi mă gâdilă curentul slab// prind între degete o şuviţă murdară/ din părul încâlcit o pârlesc cu ţigara/ la rădăcină şi apoi o arunc sub pat// când tuşesc zvârcolindu-mă o pereche de/ ochi aprinşi răsar o clipă din întuneric“.

Poezia de azi este într-o gravă criză, ne avertizează doi-trei critici alarmaţi. Aşa să fie?

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: