Daniel Barbu și diferența dintre un bocanc în gură și unul în fund

Mi se pare o prostie fără margini să spui că un politician merită un bocan în nas pentru o declarație politică.

 Mă refer, evident, la Daniel Barbu și la comparația dintre scena politică românească și teatrele de război în care e vărsat și sânge românesc. Maiorul Florin Paul Valea – veteran al acestor războaie – i-a răspuns lui Barbu și a spus că politicianul ar merita un bocanc în nas pentru porumbelul scăpat. Am să demonstrez că Barbu se descurcă și singur pe drumul spre anonimatul politic fără să-l amenințe nimeni.

Nu e nimic în afara mesajelor radicale cu care ne-am obișnuit în ultimii ani pe Facebook. Peste tot găsești amenințări, blesteme, injurii și ne-am învățat să nu mai reacționăm la ele.

Totuși, maiorul – probabil simțind că a depășit niște frontiere impuse de haina militară – a revenit asupra afirmației inițiale. A nuanțat-o. Dar nu mai are importanță, adepții ALDE, câți or mai fi, au sărit cu bocancii pe militarii plecați peste hotare, numindui ”mercenari”, iar cei care oricum îl antipatizau pe Barbu îl toacă mărunt.

Florin Dumitrescu, mai fericit ca niciodată. Vestea cea mare pentru fani: Începe o nouă eră

Zodiile cu noroc în această perioadă. Stare de bine, vești bune și mult optimism 

Ce mă miră este că ăia care cer acum pedepsirea exemplară a lui Barbu sunt tocmai cei care acum un an își puneau pe frontispiciu ”Je suis Charlie”, în numele libertății de expresie făcută dincolo de orice limită. Sigur, nu se compară Barbu cu Charlie Hebdo, nici atentatul mârșav cu o vorbă aruncată pe Facebook, dar un concept le leagă: ”libertatea de expresie fără limite”. Eu, dimpotrivă, cred că libertatea de expresie are limite, impuse de bun simț, dar pedeapsa nu e nici moartea și nici bocancul în gură.

Hai să revenim la Barbu, pentru că lumea uită că profesorul a mai fost pedepsit odată pentru vorbe aiurea. Când era ministrul al Culturii, în decembrie 2013, el a comparat bugetul instituției pe care o conducea cu cel alocat programelor anti-SIDA. Atunci, Barbu a spus una dintre marile gogomănii ale politicii: ” Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/ SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”.

Pe 12 decembrie, la cererea lui Crin Antonescu, el a demisionat. Ăsta a fost primul bocanc în fund primit de Barbu pentru o declarație absolut ineptă. ”Dar și-a revenit!” vor spune cei care sar acum în apărarea militarului care l-a amenințat pe politician. ”Uite, la nici două luni după demiterea de la minister, premierul Victor Ponta l-a numit la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului!”

Da, e adevărat, poate că Daniel Barbu a mai găsit sprijin pe la câțiva colegi, dar bocancul în fund adevărat l-a primit la alegerile locale. El a strâns 2.93% din voturi, cu aproape 3 procente sub partidul său, ALDE. E una dintre dovezile că nu a fost nevoie de un bocanc în nas pentru ca 97% dintre alegători să-i dea un șut în fund, la figurativ.