În spațiul public au fost publicate fragmente din două plângeri penale, în care se arată textele adresate de către edilul Daniel Băluță la DIICOT și DNA împotriva lui Cătălin Tolontan și a altor jurnaliști. Primarul susține că i-a fost afectată atât imaginea, cât și viața privată.
Publicația Gândul a publicat două plângeri penale, în care se arată textele înaintate de către edilul Daniel Băluță la DIICOT și DNA împotriva lui Cătălin Tolontan, coordonator editorial Libertatea, Alexandru Pop, de la News International SA, Mihai Toma, jurnalist Libertatea, Mircea Marian, senior editor Newsweek, și Andrei Sabin Orcan, office manager Newsweek. Edilul îi acuză de ”constituirea unui grup infracțional organizat și șantaj”.
În urma acțiunilor acestora, atât imaginea, cât și viața privată i-au fost afectate. Primarul Sectorului 4 din București acuză încă din anul 2017 că a fost amenințat atât el, cât și familia sa în repetate rânduri, de către ”diverse persoane, grupuri și structuri mafiote, prin acțiuni de șantaj și amenințare”. Edilul susține că a fost și defăimat în presă.
Împotriva sa au fost deschise ”dosare la comandă” și au fost redactate articole ”care i-au prejudiciat imaginea publică”, potrivit textelor celor două plângeri publicate de către sursa citată.
Tolontan ar fi încercat deturnarea unei licitații
Jurnaliștii s-au înțeles cu Asocierea Lindor să exercite presiuni asupra primarului
Alexandru Pop și Mihai Toma ”au procedat la publicarea unor articole defăimătoare, ce mă vizează în mod direct, prin care sunt acuzat că aș fi susținut în cadrul acestei proceduri de licitație Asocierea Dumava Semnalizare, Gamida Euromark și Girod Semnalizare Rutieră.
"Cătălin Tolontan este autorul moral al articolului publicat de Mihai Toma (pe Libertatea - n.r.). În mod evident, scopul mediat al sus-numiților a fost acela de a obține avantaje materiale injuste pentru societățile excluse din procedura de licitație, existând suspiciuni rezonabile că aceștia au acceptat cel puțin promisiuni de foloase, în schimbul constrângerilor exercitate asupra mea”, mai notează primarul în plângeri.
Viața și imaginea primarului, afectate de articolele din presă
Primarul Sectorului 4 acuză că articolele defăimătoare ale jurnaliștilor amintiți i-au afectat atât viața, cât și imaginea propriei persoane.
”Un rol important în afectarea vieții și imaginii subsemnatului l-a avut și îl are presa, prin articolele comandate, de-a lungul anilor, și îndeosebi în ultimul an, viața și imaginea subsemnatului, a familiei mele, au fost grav afectate, editori, reporteri, redactori, au procedat la publicarea unor articole acuzatoare, defăimătoare, în presa scrisă, online, pe rețelele de socializare, ce mă vizează în mod direct”, acuză Daniel Băluță.
”Prin titlurile articolelor de presă comandate, prin asocierea numelui meu de anumite persoane sau de anumite dosare penale, prin consemnările neadevărate din rechizitorii și ordonanțe, imaginea și viața mea, a familiei mele, au fost grav afectate, a se vedea cu titlu de exemplu: „ ……. Băluță se afișează cu mafia”, ”….. interlopii lui Bebino, membri PSD ai lui Băluță….”, ”minciuna lui Daniel Băluță………” , ”Daniel Băluță a fost surprins de lucrătorii vamali ai Aeroportului „Henri Coandă” având asupra sa sume de bani nedeclarate ……… manifestând un comportament antisocial față de lucrătorii vamali”, ”… banii sunt scoși din România pe ruta auto România – Bulgaria-Turcia….. fie prin intermediul soției edilului ………”, a scris primarul Sectorului 4.
Daniel Băluță: ”Sunt etichetat «hoț /mincinos / interlop»”
Curtea de Conturi și instanțele nu au consemnat prejudicii sau ilegalități cu privire la contractele din dosarul dosarului nr. 448/P/2018 și ale celorlalte dosare care îl vizează pe primarul Sectorului 4.
”Prin intermediul presei, sunt judecat, abuzat, șantajat, etichetat, defăimat, denigrat și înfierat, condamnat și supus oprobiului public, indiferent de acțiunile întreprinse în calitate de edil al Sectorului 4, fiind etichetat drept: «hoț /mincinos / interlop» sau sunt asociat cu diverse persoane/imaginea mea asociată în locuri și/sau alături de anumite persoane, deși aceste asocieri nu au loc”, acuză Daniel Băluță.
”Revenind, tratamentul la care sunt supus de procurorul desemnat în acest dosar, astfel cum am menționat mai sus, sesizările, plângerile și reclamațiile înaintate DNA de opozanții politici, articolele scrise de anumite persoane din presă, mă abuzează, îmi afectează viața mea și a familiei mele, nu îmi respectă demnitatea, nu îmi conferă respectul datorat ființei umane și drepturile ei inerente, respectul vieții private și al demnității persoanei umane, îmi afectează imaginea, atât în calitate de Primar al Sectorului 4, cât și de Președinte al Partidului Social Democrat Sector 4, îmi aduc prejudicii într-o manieră gravă, care îmi afectează reputația, onoarea, demnitatea, imaginea și dreptul la respectarea vieții private”, a mai transmis primarul către DIICOT.