Cunoscut pentru ușurința cu care intră în conflict cu autoritățile, manelistul Dani Mocanu are, din nou, probleme cu legea.
Cântărețul de manele a intrat, încă o dată, în vizorul polițiștilor, încălcând legea. De această dată este vorba de legea rutieră. Dani Mocanu a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de trei luni și se consieră un adevărat ghinionist.
Spre deosebire de alte dăți, când făcea din disputa cu oamenii legii un adevărat spectacol, de această dată, manelistul a fost destul de secretos. Dani Mocanu nu a scos niciun cuvânt despre buclucul în care a intrat și din cauza căruia nu va mai avea dreptul să șofeze o perioadă bună de timp.
În schimb s-a fotografiat cu o sticlă imensă de whiskey și a postat un mesaj mai mult decât lămuritor pe rețelele de socializare.
„Singurul avantaj atunci când ai permisul suspendat”, a fost explicația pe care a dat-o cântârețul de manele pentru fanii internauți care îl urmăresc.
Dani Mocanu este cunoscut pentru atitudinea sa rebelă și pentru conflictele pe care le-a avut cu legea de-a lungul timpului. Numele său apare și într-un dosar de proxenetism, fiind acuzat că ar fi pretins bani de la o femeie care se prostitua în Marea Britanie. În acest sens au apărut și stenogramele unor conversații telefonice, în care manelistul cerea prostituatei să-i trimită o sumă de bani.
El nu a negat convorbirile, dar a precizat că banii pe care îi cerea reprezentau onorariul pentru o cântare.
„Ideea e că eu sunam și îmi ceream banii mei, i-am cântat acestei fete și sunam, era normal să îmi cer banii mei. Alo, ai făcut bani? Păi trimite-mi banii înapoi, nu mă interesează pe mine din ce faci bani… Că ești prostituată sau peștoaică, sau criminală… Mie dă-mi banii mei, ți-am cântat, nu mă interesează ce faci tu”, a spus Dani Mocanu, conform WOWbiz.ro.
În trecut, manelistul a fost ridicat de mascați din cauza unui videoclip care a scandalizat mai multe asociații care promovează drepturile femeilor. De asemenea, în timpul stării de urgență, el a fost amendat pentru că nu și-a completat declarațiile obligatorii la ieșirea din casă.
Iar peste toate, ca să ilustreze și mai bine conflictul pe care îl are cu autoritățile statului, Dani Mocanu și-a tatuat un semn obscen, cu trimitere la polițiști, în zona ombilicală.
Anda Adam se face „fermieră”. Ce spune despre mulsul vacilor?
EVZ TV. Ce se întâmplă cu Măruță înainte de a intra în emisiune: „Cineva din spatele camerelor…”