O investigație preliminară asupra cauzelor ce au dus la avarierea celor două conducte de gaz Nord Stream 1 și 2 arată că scurgerile au fost cauzate de „explozii puternice”.
Poliția daneză a venit cu primele concluzii după anchetele ce urmăreau cauzele avariilor la rețeaua Nord Stream 1 și 2, de la finalul lunii septembrie.
Danemarca, primele concluzii în cazul sabotării Nord Stream 1 și 2
Potrivit poliției daneze, scurgerile au fost cauzate de „explozii puternice”. Autoritățile suedeze și daneze investighează patru găuri în conductele Nord Stream 1 și 2, care leagă Rusia și Germania prin Marea Baltică și au devenit un punct de aprindere în criza din Ucraina.
Investigațiile ulterioare vor fi conduse în comun de Poliția din Copenhaga și Serviciul de Securitate și Informații al țării.
„Este încă prea devreme pentru a spune ceva despre cadrul în care se va desfășura cooperarea internațională cu, de exemplu, Suedia și Germania, deoarece depinde de mai mulți actori”, a precizat Poliția din Copenhaga.
În acest sens, liderii mondiali au catalogat acțiunea ca un act de sabotaj, însă nu se știe deocamdată cine ar fi fost în spatele detonațiilor.
Concluziile la care au ajuns autoritățile daneze au fost similare cu cele ale procurorilor suedezi, care au precizat la rândul lor că alte două găuri din conducte ar fi fost cauzate de explozii, potrivit Reuters.
Scurgerile din conducte nu au fost accidentale
Imediat după ce scurgerile din conducta Nord Stream au fost depistate, prim-miniștrii din Danemarca și Suedia au declarat că din evaluarea preliminară a autorităților reiese că scurgerile nu au fost accidentale. Ursula von der Leyen, președinta Consiliului European, a avertizat că atacurile asupra infrastructurii energetice europene sunt „inacceptabile”.
Premierul danez, Mette Frederiksen, a declarat jurnaliștilor că „evaluarea clară” a autorităților a fost că scurgerile „nu au fost un accident”. Ea a adăugat că nu există „nicio informație care să indice încă cine ar putea fi în spatele acestei acțiuni”.
Ambele conducte Nord Stream au devenit factori de conflict în războiul energetic în plină escaladare, care a dus la creșterea prețurilor la gaze de când Rusia a invadat Ucraina.