Dana Budeanu este cunoscută în showbizul românesc pentru declarațiile sale controversate. De data aceasta ea vorbește despre drogurile românilor, care ar fi, de fapt, medicamente luate pe rețetă. Ele pot fi obținute ușor de la un psihiatru, spune ea.
Dana Budeanu a prezent teoria sa cu privire la problema consumului de droguri în România. Din punctul său de vedere, românii nu consumă substanțe interzise ci anumite pastile care au efecte asemănătoare. Ea amintește de lipsa de Aderal, un medicament pentru ADHD care nu se mai găsește în farmacii. Motivul ar fi că acesta a fost foarte prescris, chiar și în cazuri în care pacienții nu aveau nevoie de el.
„Vreau să spunem public că acest subiect al pastilelor l-am lansat tot noi, fix aici, în luna ianuarie. Azi am trimis un articol din Times în legătura cu Aderal, un medicament pentru ADHD, care nu se mai găsește. De ce? Pentru că a fost foarte prescris, pentru că așa sunt prinși copiii”, a spus Dana Budeanu în cadrul emisiunii „Punctul culminant” de la România TV.
Designerul consideră că și sucurile consumate de copii, care se găsesc în majoritatea magazinelor, ar fi un fel de drog. Ele au aceleași efecte ca și pastilele psihoactive. Dana Budeanu spune că ADHD a devenit extrem de popular în rândul copiilor din România. Dacă unul este mai energic și se joacă de dimineața până seara, i se pune acest diagnostic.
„Vă mai spun ceva și aș vrea să anchetați. Copiii de la vârsta de 3 ani din România consumă niște suculețe, care de fapt sunt energizante, disponibile și în supermarketuri. În ele sunt pur și simplu droguri, pastile psihoactive. Pe lângă depresie și alte dureri, cum zic drogații, mai nou există ADHD. Deci copii un pic mai energici, cum ne jucăm și noi de dimineață până noaptea, ăștia acum iau pastile, că cică au ADHD”, spune Dana Budeanu.
Ai acces la astfel de pastile dacă spui că te-a părăsit bărbatul
Caracteristic vedetei, ea amintește de „amețitele” care merg la medic și spun că se află în depresie pentru că le-a părăsit bărbatul. Pentru a face față acestei situații dificile din viața lor, medicii le prescriu pastile care au efecte identice cu drogurile de mare risc.
Dana Budeanu consideră că astfel de medicamente ar trebui interzise. În cel mai bun caz, ele ar trebui administrate doar în spital, sub stricta supraveghere a cadrelor medicale. Acest mesaj este transmis direct ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
„Domnul Rafila, merge o neterminată d-asta la psiholog, psihiatru și primesc rețetă pentru orice, că m-a părăsit bărbatul sau orice, și iau pastile identice ca efect cu drogurile de mare risc. Astea trebuie interzise sau date doar în spitale. Te-a luat corazonul că te-a părăsit? Te internezi și iei pastile. Altfel ăștia iau pastile, sunt drogați, și merg la volan, sunt medici, asistente medicale drogate. Dar ei cică nu-s drogați, că le-a zis psihoterapeutul”, mai spune designerul.
Dana Budeanu spune că traficanții de droguri din România sunt farmaciștii
Pastilele de acest gen sunt ușor de obținut și nici nu costă foarte mult. Din păcate, ele sunt vândute și minorilor, un lucru asupra căruia Dana Budeanu avertizează. Ea consideră că astfel de medicamente trebuie comercializate doar persoanelor majore. În cazul în care un copil încearcă să le procure, părinții trebuie trași la răspundere.
Designerul spune că 80% din românii care se droghează o fac cu ajutorul medicamentelor. Legat de traficanții de droguri de la noi din țară, Dana Budeanu spune că aceștia sunt farmaciștii și psihoterapeuții.
„Toate aceste combinații se pot face, sunt la liber, iei de la farmacie cu 3 lei, cu 7 lei. De ce cumpără medicamente minorii? Nu mă interesează că au rețetă pentru mama, pentru mamaie. Mie îmi arăți buletinul, să văd că ești major. Pentru orice minor care cumpără, se merge acasă și părinții să răspundă penal. Unde sunt traficanții de droguri? Păi sunt farmaciștii și psihoterapeuții. 80% se droghează cu medicamente. Păi copii de 13 ani nu au bani de cocaină, își iau pastile”, explică Dana Budeanu.