Dan Negru, furios că se închide Valea Oltului. Potop de acuze

Sursa foto: Facebook/Dan Negru

Valea Oltului. Dan Negru se alătură cetățenilor nemulțumiți de închiderea traficului pe Valea Oltului. Prezentatorul pune responsabilitatea pe umerii autorităților, care, subliniază că această decizie este importantă pentru continuarea lucrărilor la autostrada Sibiu – Pitești.

Dan Negru, furios că se închide Valea Oltului

Cu toate astea, lumea nu e mulțumită de decizie. Închiderea traficului de pe Valea Oltului îngreunează deplasarea celor care doresc să ajungă în zona Sibiului. Printre cei care critică această decizie se numără și prezentatorul Dan Negru, care dă vina pe autorități, dar și pe poporul „care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu este victimă, ci complice”

„Se închide Valea Oltului. Noi n-am deschis-o niciodată. Au facut-o austriecii pe la 1700 când au construit un drum pentru căruțe care a unit Oltenia de Ardeal. Drum de căruțe e și azi, noi doar l-am asfaltat. Ăștia de azi n-au reușit nici măcar să unească provinciile țării prin autostrăzi. Jos e o fotografie din San Boldo cu 5 tuneluri. Noi avem 15 în toată țara. Si vă mai las una făcută azi pe drumul construit de austrieci la 1700. Ăla pe care voi l-ați peticit și acu’-l închideți. Dar noi, mucles! Că “un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu este victimă, ci complice”, a scris Dan Negru într-o postare pe Facebook.

Dan Negru. Sursă foto: Facebook/DanNegruCristian

Decizia, importantă pentru Autostrada Sibiu – Pitești

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere precizează că realizarea celor două secțiuni care traversează Carpații nu poate fi amânată.

„Construcţia autostrăzii Sibiu - Piteşti este esenţială pentru România. În lungime de 122 de km, această autostradă face parte din Coridorul 4 Paneuropean (Coridorul Rin - Dunăre). Marea majoritate a transporturilor de persoane şi de mărfuri pe ruta Est - Vest (Constanţa - Nădlac) tranzitează acum această zonă pe DN7, în condiţii care nu oferă suficient confort şi siguranţă rutieră.

De aceea, construcţia celor două secţiuni care traversează Carpaţii nu mai poate fi amânată! Secţiunea 2 (Boiţa - Cornetu) este una dintre acestea, iar de operaţiunile de defrişare a versantului (derulate în perioada 08 iulie - 09 august) depind următoarele etape ale construcţiei care trebuie finalizată în 2028”, a precizat CNAIR.

Traficul de pe Valea Oltului, restricționat timp de o lună

Conform informațiilor furnizate de companie, circulația pe Valea Oltului va fi restricționată pentru o perioadă de o lună, începând cu data de 8 iulie până pe 9 august. Între orele 6:00 și 20:00, DN7 va fi închis pentru traficul general. Totuși, vor exista două intervale orare speciale, între 7:00 și 7:30 dimineața și între 16:00 și 16:30 după-amiaza, în care locuitorii din zona Lazaret și personalul care lucrează la spitalul psihiatric din zonă vor putea circula doar însoțiți.

În plus, vehiculele de poliție, pompieri și salvatori vor avea acces în cazuri urgente, însoține însă cu reprezentanți ai antreprenorului.

CNAIR explică necesitatea parțială de închidere a DN7 pentru construcția autostrăzii Sibiu-Pitești, subliniind că defrișarea unor suprafețe mari de pădure este inevitabilă.

”Pădurile sunt pe versantul care trece în aliniamentul DN7. Este nevoie ca porţiunea dintre Boiţa şi Lazaret, de 8 km, a DN7 să fie închisă”, precizează CNAIR.

Întârzierile la Autostrada Sibiu – Pitești ar putea costa scump

CNAIR avertizează că întârzierile în începerea lucrărilor la autostrada Sibiu-Pitești ar putea duce la deschiderea circulației cu mult peste termenele contractuale stabilite.

Totodată, compania a subliniat că întârzierile în construcția autostrăzii Sibiu-Pitești ar putea avea consecințe severe, inclusiv o întârziere minimă de șase luni și aplicarea unor penalități financiare substanțiale. Instituția a pus în vedere două opțiuni clar definite: fie demarează lucrările pentru autostradă acum, fie există riscul să nu mai poată realiza proiectul în cadrul Programului de Transport 2021-2027. Alegerea este între a investi în construcție sau a suporta penalități considerabile din partea statului, fără a avea garanția finalizării autostrăzii într-un termen rezonabil.