EXCLUSIV EVZ. Artistul, care a cântat în ultimii ani doar muzică balcanică şi lăutărească, se întoarce la instrumentul care l-a consacrat, pentru un nou proiect intitulat "Jazz in the City".

A cunoscut succesul peste hotare, unde a plecat de timpuriu, şi l-a adus şi în România cu proiectul Damian&Brothers. Este supranumit şi "Viteza Luminii", pentru că are capacitatea de a cânta la nai de câteva ori mai repede decât orice alt instrumentist de gen.

Acesta este, în puţine cuvinte, Damian Drăghici, artistul care umple sălile din întreaga lume şi este renumit pentru stilul muzical pe care care l-a adoptat - muzica electronică, jazz, rock, trance, gypsy, clasic şi post hip-hop.

Anul trecut, a anunţat desprinderea de proiectul Damian&Brothers, iar luna aceasta revine pe scena din România cu instrumentul său de suflet, naiul, şi, alături de unii dintre cei mai de seamă muzicieni ai momentului, în cadrul cel mai recent proiect, "Jazz in the City".

Evenimentul, desfăşurat în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă", ediţia a III-a, va avea loc vineri, 12 noiembrie, începând cu ora 20.00, la Sala Palatului din Capitală. Într-un interviu acordat EVZ, artistul vorbeşte despre celebritate, speranţă şi muzică.

EVZ: Damian Drăghici s-a întors la nai. Ce v-a convins? Damian Drăghici: Cred că naiul a fost totdeauna cu mine, în mine şi la mine. De fapt, nu m-am întors la nai, ci l-am reluat de acolo de unde îl lăsasem. Par tipul uşor de convins? Când iubeşti ceva aşa de mult cum iubesc eu naiul, rămâne o dragoste pe viaţă, aşa că nu a fost nevoie de nimeni să mă convingă, am avut nevoie doar să mă reinventez. Mă refer aici la stilul muzical şi la modul de interpretare.

Cum credeţi că va fi revenirea pe scena românească? Concertul din 12 noiembrie nu este o revenire a mea pe scena românească, este pur şi simplu un show-case al noului meu proiect. Mă refer la albumul la care lucrez şi care se va concluziona undeva în martie anul viitor. Am promis că primul concert care va marca întoarcerea mea la jazz va avea loc în România şi îmi place să îmi ţin promisiunile, căci altfel nici promisiunile nu se ţin de mine.

Am auzit de o surpriză pe care o pregătiţi publicului de la Bucureşti - naiul electric... De foarte mulţi ani am avut această idee, şi motivul pentru care nu am finalizat-o a fost faptul că mi s-a spus în nenumărate rânduri că nu se poate, că este o nebunie. Am plecat urechea la cele ce mi s-au spus. Anul acesta, fiind atât de concentrat pe nai, am dedicat o bună parte a timpului meu de studiu unei cercetări prin care am găsit un sunet diferit, care să mă ajute în exprimare mea în jazz.

Ce aţi făcut de la despărţirea de "Damian&Brothers"? Am studiat în fiecare zi 10-12 ore muzică, cu naiul, despre nai, teorie, cu diferiţi profesori de jazz, am căutat să dezvolt un nou mod de exprimare la nai, o nouă tehnică, un nou fel de interpretare la nai şi la alte instrumente din aceleaşi tonalităţi şi la aceeaşi viteză. Şi am petrecut mult timp în studio, unde am lucrat şi încă lucrez la noul meu proiect de jazz.

Pe Damian Drăghici, român cu un succes peste graniţă, conaţionalii l-au aplaudat mai târziu. Credeţi că este acesta un fel de fenomen generalizat? Am observat că, în cele mai multe cazuri, atunci când este vorba de orice artist care este oarecum de suces în altă ţară decât ţara sa natală, acest lucru face cu atât mai mult să devină celebru şi la el în ţară. Deci, nu se întâmplă numai la noi, acelaşi lucru este prezent în mai toate culturile. Cât despre succes imens, nu ştiu dacă acesta este un titlu care mi se potriveşte.

Da, am avut şi am succes în ceea ce priveşte ceea ce mi-am propus, adică mi-am atins ţinta sau obiectivele pe care mi le-am propus. Dar asta nu are legătură cu faptul că mi se pare o exagerare atunci când se scrie despre mine sau despre alţi artişti români că sunt cunoscuţi în toată lumea. Poate că am cântat în toată lumea, dar că sunt cunoscut în toată lumea şi de toată lumea nu este adevărat. Mi se pare puţin exagerat, şi asta nu o spun din falsă modestie, este pur şi simplu adevărul.

Cum se mai ascultă jazzul în România? Încă nu cunosc acest lucru, o să vedem pe 12 noiembrie...

<object height="385" width="480"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/lASr7IJd9Gc?fs=1&hl=en_US" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/lASr7IJd9Gc?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="385" width="480"></embed></object>

UN NOU ALBUM Un tribut adus geniilor din lumea jazz

Ne povestiţi despre noul proiect şi despre colaborările pe care acesta le implică? Noul proiect este un tribut adus marilor genii din lumea jazzului. Fiecare piesă are o valoare sentimentală pentru mine şi a avut asupra mea un impact anume la momentul la care s-a întâmplat să o ascult pentru prima oară.

De exemplu, aveam 13 ani, cântam la Hotelul Dorobanţi şi am auzit pentru prima oară piesa "Spain" a lui Chick Corea, interpretată de trupa hotelului, compusă la acea vreme din Liviu Bâzu, Nicolae Simion, Răzvan Cătălin şi alţii. M-am îndrăgostit de acea piesă şi am promis că am să o imprim într-o bună zi. Şi am avut marea şansă ca pe albumul la care lucrez acum să înregistrez această piesă cu unul dintre membrii originali ai trupei Return to Forever, basistul Stanley Clarke. La fel s-a întâmplat cu aproape fiecare piesă: "Donna Lee", a lui Charlie Parker, "Giant Steps" - a lui John Coltrane, "Blue În Green" - a lui Miles Davis, "My song" - a lui Keith Jarrett.

Am visat de foarte mulţi ani, încă din adolescenţă, să am nişte invitaţi speciali pe acest album, artişti care au avut un mare impact asupra mea şi mi-au influenţat modul muzical de gândire. Aceşti artişti, din fericire, au înregistrat deja cu mine, iar alţii sunt confirmaţi că vor înregistra în următoarele luni. Printre aceştia se numără: Michel Camilo, Bob Mintzer (Yellow Jackets), Russell Ferante (Yellow Jackets), Stanley Clarke, Dave Weckl, Vinnie Colaiuta, Pauhlinio da Costa, Luciana Souza şi alţii.

Unde veţi duce mai departe proiectul "Jazz în the City"? Eu nu duc proiectele nicăieri. Proiectul, dacă merge mai departe, merge de unul singur, de la sine. De obicei, când pui pasiune şi faci ceva cu toată inima şi puterea ta omenească şi eşti sigur că ai dat tot ce ai mai bun în tine, produsul va deveni automat unul bun, pentru că, dacă îmi place mie cu adevărat, o să placă şi celorlalţi. Special nu am folosit cuvântul "publicului", pentru că nu lucrezi la pasiunea ta doar pentru public, ci pentru tine şi oameni în general.

REŢETA SUCCESULUI

"Fac ce-mi place"

Joe Cocker v-a numit "muzician incredibil, cu talentul unui star"... Pe vremea când am colaborat cu Joe Cocker şi am primit acest compliment, în acel context avea o altă conotaţie faţă de cea ce consider acum succesul. Definiţia succesului pentru mine azi, la 40 de ani, înseamnă să faci cea ce îţi place atunci când vrei, cum vrei şi cu cine vrei. Adică să cânt, oricând, la orice oră, oriunde şi cu cine îmi place. Să faci acel lucru pe care îl iubeşti cu atât de multă pasiune, încât ziua devine prea mică, uiţi de masă, uiţi de nevoi, uiţi de tine în general. Asta înseamnă succes. Şi încă ceva: succesul este în primul rând să găseşti ceea ce te face pe tine fericit şi împlinit.

Cât despre jazz? De la vârsta fragedă de 11 sau 12 ani ascultam şi îmi plăcea jazzul. Îmi amintesc că aveam nişte casete prin casă, pe care tatăl meu le avea din străinătate, cu Stephane Grapelli şi Jean Luc Ponty. Da, bineînţeles că este nevoie de o educaţie, sau cel puţin de o autoeducaţie în cazul ascultătorilor. În cazul unui profesionist, este nevoie de o şcoală sau de nişte profesori specializaţi în domeniu. Dacă nu iubeşti jazzul, nici jazzul nu te va iubi pe tine...